5.6 C
Ploiești
luni, 26 februarie, 2024
spot_img
AcasăInterviuOazu Nantoi: „Nu văd la Chișinău politici coerente de reintegrare”

Oazu Nantoi: „Nu văd la Chișinău politici coerente de reintegrare”

Afirmațiile ministrului de externe Nicu Popescu secundate de cele ale Președintei Maiei Sandu, precum că reintegrarea Republicii Moldova în UE s-a putea produce în „doi pași”, inițial fără Transnistria, ulterior și raioanele din stânga Nistrului, astfel asigurându-se soluționarea pașnică a diferendului transnistrean, au stârnit la Chișinău mai multe polemici controversate. E posibilă sau nu integrarea în Uniunea Europeană fără 11% din teritoriul recunoscut din 1992 de întreaga comunitate internațională sau nu? În acest context, deputatul Oazu Nantoi, unul dintre principalii experți în problema transnistreană a oferit recent un interviu pentru „Gazeta de Chișinău” despre eventualele scenarii prin care regiunea secesionistă tiraspoleană ar putea fi reintegrată în câmpul constituțional al Chișinăului. Interviu pe care îl propunem atenției și cititorilor „Ziarului Ploieștii”.

Gazeta de Chișinău: Domnul deputat, e posibilă integrarea europeană a Republicii Moldova cu regiunea transnistreană înainte de rezolvarea definitivă a acestui dosar? Se tot vorbește de precedentul Cipru, dar e de imaginat integrarea cu o enclavă cu soldați ruși pe teritoriul ei?
Oazu Nantoi: Întrebarea e una fundamentală, iar răspunsul ține de factori atât externi, cât și interni. Principalul factor extern este evoluția războiului din Ucraina. Mass media și unii experți au creat așteptări exagerate privind contraofensiva Ucrainei din primăvara lui 2023. Situația pe linia frontului însă e încă una dramatică. Părții ucrainene îi vine extrem de greu să riposteze părții rivale, care, între timp, a învățat să lupte în comparație cu ceea ce a fost în februarie 2022. Ori situația din Ucraina este acel factor ce va determina pe viitor și situația malului stâng al Nistrului. Un alt factor ar fi că diferendul transnistrean poate fi definit ca un conflict hibrid. Pe de o parte, nimeni nu poate nega că Moscova controlează regiunea și n-a renunțat la ideea de a impune, sub pretextul așa-zisei soluționări a conflictului, un statut juridic special prin care să mențină controlul asupra întregii republici. Kremlinul încă mai speră că războiul hibrid se va solda cu criză, colaps, eșecul actualei guvernări și atunci va veni momentul soluționării pașnice, sub bagheta dirijorilor de acolo. În realitate, dacă analizăm mai pragmatic așa-zisa Transnistrie, vedem că majoritatea absolută a locuitorilor din stânga Nistrului sunt cetățeni ai Republicii Moldova, chiar dacă nu toți posesorii buletinelor și pașapoartelor moldovenești se consideră cetățeni loiali. Oricum, acesta e un aspect foarte important. La 15 noiembrie 2020, în turul doi al alegerilor prezidențiale de la Chișinău, între 14-20% dintre cei veniți sau chiar aduși de pe malul stâng să voteze pentru Dodon, și-au dat votul pentru Maia Sandu. Anul trecut, când pe malul stâng au fost lansate știri false despre o eventuală mobilizare, dar și zvonul din 24 februarie 2023 despre o eventuală agresiune a Ucrainei împotriva Transnistriei, oamenii de acolo s-au repezit să se refugieze pe malul drept al Nistrului. Deci este evident că multă lume din regiune percep malul drept ca pe un refugiu, ca pe o insulă de stabilitate, predictibilitate și cu mai multe garanții de pace. Nu mai vorbim de componenta economică – toți agenții economici din stânga Nistrului sunt înregistrați la Chișinău și realizează operațiuni de import-export în baza documentelor eliberate de Departamentul Vamal al Republicii Moldova. Aceștia se prezintă în afară ca agenți economici loiali Republicii Moldova. Astfel ceea ce mișcă economic pe malul stâng depinde sută la sută de poziția oficialităților de la Chișinău. Mai există și această „enigmă” a sectorului energetic – Rusia livrează gratuit gaz, din care e generată energia electrică pe care o plătim noi, cei de pe malul drept, întreținând astfel regimul de la Tiraspol. Acest lucru este de asemenea o pârghie de șantaj din partea Moscovei, care poate întrerupe într-o bună zi livrările de gaze. Și atunci Chișinăul se va confrunta cu perspectiva de a prelua controlul asupra unui teritoriu falit.
GdCh: Și care ar fi deci soluțiile, domnule deputat?
O.N.: Aș vrea să subliniez că niciodată n-am avut o atitudine comodă față de procedura de reîntregire a celor două maluri din două considerente. Primul – pe durata deceniilor au fost „realizate” multiple programe de „confidence building” (consolidarea încrederii) ș.a. cu milioane și milioane de euro aruncați în vânt. Însă eu nu văd nici pe malul drept, nici în comunicarea oficialităților de la Chișinău cu partenerii de dezvoltare să fie discutată o problemă fundamentală – demilitarizarea acestei regiuni. Comunitatea internațională are însă experiența când în zone de conflict, precum Bosnia-Herzegovina, au fost aplicate mecanisme și realizate procese de demilitarizare – acordurile de la Dayton din 1996, semnate la Paris. A trecut ceva timp, peste 25 de ani realitățile s-au schimbat dramatic, la fel și conjunctura internațională. Oricum, problema rămâne și, în opinia mea, trebuie să existe un dialog NATO – Republica Moldova și Ucraina, în primul rând, ca să fie pregătite din timp scheme și resurse necesare pentru demilitarizarea pașnică a acestei regiuni. În urmă cu mai mulți ani spuneam că este nevoie de un program de repatriere a unor „lideri” în Federația Rusă, dar această problemă nici nu e discutată măcar. Eu nu sunt categoric în ceea ce privește aplicabilitatea modelului Cipru pentru Republica Moldova. La aniversarea a 30-ea a reunificării celor două Germanii, Angela Merkel spunea că procesul de reunificare a celor două Germanii încă nici de departe nu e încheiat. Și dacă analizăm cum se votează în teritoriile fostei RDG în comparație cu restul Germaniei, vedem că s-au păstrat niște clivaje și contraste de mentalitate, în pofida faptului că reunificarea a fost una dorită. Ca să nu mai spunem că Germania Federativă a avut un fond național de acumulare a resurselor financiare pentru acoperirea procesului de reintegrare. Așadar, e vorba de un proces foarte migălos, de lungă durată, peste cicluri electorale, în urma cărora trebuie să dispară orice diferență de percepere a realităților pe ambele maluri ale Nistrului. Ori, noi avem ceea ce avem, în special dacă ne mai referim și la autonomia găgăuză – deși legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (de acordare a autonomiei Comratului) a fost votată în 1994, până în prezent n-am văzut din partea guvernărilor de la Chișinău inițierea unor proiecte, politici coerente de lungă durată, care ar fi dus la integrarea concetățenilor găgăuzi. Nu la asimilarea, ci la integrarea lor în spațiul mental al societății moldovenești.
GdCh: Poate trebuie elaborate mai multe politici destinate tinerei generații din regiunea transnistreană, dar și cea din autonomia găgăuză?
O.N.: Fundația „Friedrich Ebert” Moldova a publicat recent un studiu despre cum percep realitatea din Republica Moldova tinerii cu vârsta între 15-29 de ani. Pe lângă faptul că 50% dintre cei chestionați spun că vor pleca din țară, se mai constată un lucru neplăcut și alarmant – în autonomia găgăuză tinerii sunt purtători ai cam acelorași clișee pe care le manifestă părinții, bunicii lor. Prin urmare, putem vorbi de falimentul sistemului educațional și lipsa unor politici coerente de consolidare a societății moldovenești, de coeziune civică în baza criteriului de cetățenie. În prezent UE manifestă o deschidere maximă față de Republica Moldova. La Chișinău sunt opinii că Republica Moldova ar putea deveni membră a UE fără soluționarea conflictului din zona de est. Dar eu nu știu cum va arata UE peste câțiva ani, deoarece vedem că în unele state din UE se consolidează mișcări politice populiste, un exemplu fiind Ungaria. Consider extrem de riscant să spunem că am putea merge spre UE și fără Transnistria. În primul rând, se scapă din vedere un moment foarte important – acei locuitori din stânga Nistrului care simpatizează Republica Moldova s-ar simți trădați, iar în al doilea rând, nu există nicio garanție că peste 5-7 ani nu se va schimba atitudinea lor față de nesoluționarea conflictului. Societatea și clasa politică trebuie să purceadă la o reconsiderare a acestei atitudini.
GdCh: Cât de mult contează includerea dosarului transnistrean în noua Strategie a Securității Naționale și ce va schimba ea în optica instituțiilor statului privind rezolvarea lui?
O.N.: Pe 19 noiembrie se împlinesc 22 de ani de la semnarea Tratatului de pace și prietenie cu Federația Rusă, în a cărui preambul e fixat că Rusia este garant pentru Republica Moldova. În mai 2021 acest tratat a fost prelungit automat pe 10 ani, fiind ratificat de Parlamentele ambelor state. Faptul că noi avem o strategie națională în care prima dată s-a spus franc că principalul pericol pentru Republica Moldova este Federația Rusă, înseamnă că am spus A, dar mai este cale lungă până la Z. În curând se împlinesc trei ani de când Maia Sandu a intrat în funcție, au trecut doi ani de guvernare PAS, dar până azi nu avem nicio poziție tranșantă și consecventă din partea statului privind politicile de apărare a drepturilor omului în stânga Nistrului, în special a cetățenilor Republicii Moldova. Suntem martorii unei politici netransparente de concubinaj cu regimul de la Tiraspol, mă refer la aspectul energetic și nu numai. Din acest motiv publicarea proiectului de strategie nu cred că ar fi adăugat turații la ceea ce nu se observă deloc. Totodată, în proiectul strategiei pe care l-am citit, chiar dacă se menționează că problema transnistreană va fi soluționată pe căi exclusiv pașnice și diplomatice, sunt scăpate din vedere problema dialogului cu populația din stânga Nistrului, problema apărării drepturilor omului și problema pregătirii procesului de demilitarizare a regiunii, indiferent de ceea ce va spune Kremlinul. Demilitarizarea nu poate fi realizată dacă se merge pe relații, comunicări diplomatice cu administrația de la Kremlin. Chiar dacă Putin va pleca, situația din Federația Rusă este de așa natură că fără a fi învinsă cum a fost învinsă Germania nazistă, acest regim își va păstra și esența, și apucăturile.
GdCh: Avem un plan de contingență elaborat pentru reintegrarea raioanelor de est în condițiile în care la finele anului viitor Ucraina, cel mai probabil, nu va reînnoi acordul de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul său, deci și spre Moldova și regiunea transnistreană?
O.N.: Întrebarea e cu multe necunoscute și eu nu sunt gata să răspund. Am asistat la întâlniri mai puțin publice cu participarea unor factori de decizie de care depinde formularea unor politici în raport cu malul stâng și sunt la curent că cel puțin s-au inițiat niște acțiuni privind estimarea costurilor reintegrării. Noi trebuie să fim conștienți că situația poate să capete o turnură neașteptată și pregătiți pentru aceasta. În primul rând, trebuie să avem o viziune, apoi proiecte de planuri de acțiuni pe domenii, care pot fi corectate pe parcurs. Reintegrarea ar însemna ca Ministerul Educației să aibă un plan de acțiuni conform căruia instituțiile de învățământ din stânga Nistrului, în termen rezonabil de 3 luni sau maxim jumătate de an, vor trece la predarea în baza curriculumului Republicii Moldova. Problema pensionarilor din regiune s-ar rezolva mai simplu, dacă ar fi să nu ne gândim la sumele de bani. Apare însă întrebarea – dacă în stânga Nistrului sunt pensionari veterani ai structurilor de forță care au comis crime împotriva Republicii Moldova, cum procedăm cu această categorie? Plus domeniul economic și problema proprietății – în baza căror criterii vom recunoaște sau nu privatizările din regiune, dreptul la proprietate? Nemaivorbind de Centrala de la Cuciurgan, ea figurând ca parte a grupului energetic rus Inter-RAO.
GdCh: Negocierile în formatul 5+2 nu mai au loc de circa patru ani. Mai este de actualitate acest format? Și ce format de negociere vedeți Dvs. ca fiind viabil în actualul context?
O.N.: Dacă ne întoarcem în timp, la anul 2004, atunci un grup de persoane din societatea civilă din care făceam parte și eu am pus pe masă ceea ce se numea strategia 3D – demilitarizarea, decriminalizarea și democratizarea Transnistriei. La 10 iunie 2005 Parlamentul Republicii Moldovei a votat o hotărâre privind demilitarizarea și democratizarea Transnistriei, inclusiv legea din 22 iulie 2005 cu privire la principiile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului, care ținea cont de „Strategia 3D”. Atât în 2004, cât și în prezent, sunt absolut convins că ceea ce numim noi soluționarea conflictului nu poate fi atinsă prin negocieri. E vorba de un plan de acțiuni care trebuie impus „oficialilor” din stânga Nistrului, ca să accepte colaborarea pentru realizarea lui, dacă vor să scape de pedeapsa penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente