12.2 C
Ploiești
duminică, 19 mai, 2024
spot_img
AcasăEditorialSTAI O ZI LÂNGĂ TINE!

STAI O ZI LÂNGĂ TINE!

Uite un exercițiu bun ca să-ți dai seama cum ești, în fapt. Nu așa cum ți se spune, ci așa cum te poți vedea singur, ca într-o oglindă.
Cu riduri, cu freza ciufulită, cu cearcăne, cum faci când râzi, când te bucuri, ori când ești uimit sau furioasă. Dar și cum reacționezi la tot și la toți.
Să te vezi cum faci când vrei să pui de cafea și ai rămas fără, când te agiți la volan, pentru că e traficul infernal și ești în întârziere, cum mărunțești din buze și te uiți atent la tine să vezi dacă înjuri sau fredonezi o melodie, să stai lângă tine la birou și să te urmărești cum te comporți cu colegii, care îți place și ce faci și care te scoate din pepeni și cum reacționezi, apoi să vezi ce față faci când dai un mesaj persoanei iubite și cum bâțâi din picior când pici pe gânduri.
Cum arăți!?
Tare aș fi curios să îți vezi fața când se întoarce copilul de la școală sau de la grădiniță și-ți sare de gât, iar în secunda următoare îți spune la ureche că l-a certat doamna că nu și-a făcut tema…Toată schimbarea de stare de la o clipă la alta.
Cum ești!?
Dar atunci când țipi, când te înfurii, când faci spume la gură și când dai cu pumnul în masă!?
Ce față ai?
Când bei peste măsură și faci glume la care nu râd decât cei care sunt în aceeași stare ca și tine, când ți se împleticește limba în gură, dar tu vrei să fii convingător și dur, în timp ce vrei să dai și impresia că deții controlul, dar nu-ți prea iese!?
Îți place ce vezi?
Dar când minți, când jignești sau când ascunzi ceva, ce mușchi vezi că ți se întinde pe față, cum ai ochii, cum respiri?
Vezi vreo diferență?
Fă exercițiul ăsta de a te uita la tine, analizează-te,
despică-te în mii de secvențe ca pe un diapozitiv, bucată cu bucată, ca să vezi cum “te vezi” din exterior.
Cum ești tu de fapt!
Nu așa cum ai vrea să fii, ci așa “frumos” și “haios” și “puternic” și “ferm” și cum oi mai vrea tu să crezi despre tine că ești, dar NU EȘTI!
Poate începi după clipa când ai pus capul pe pernă și-ți urmărești chipul dacă tresare la vreo remușcare a ceea ce ai fost o zi tu cu tine, să schimbi ceva, nu ca să te placă ceilalți, ci ca să ajungi să te placi tu pe tine.
Știu. E complicat exercițiul. Ți-ai format deja o părere prea bună despre tine. Ai lucrat la ea mult. Nu-ți vine. Mai ales dacă de mic ai fost învățat că ești buricul pământului, iar cei din jur ți-au tot spus cât de bun și de drept ești, o să fie greu.
Totuși, încearcă!
Stai o zi lângă tine!

Editorial de Marius Marinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente