Extrem de mulţi oameni, fie că sunt experţi sau pasionaţi, pur şi simplu refuză să abordeze în mod obiectiv orice are legătură cu Rusia. Subestimarea şi supraestimarea nu sunt lucruri bune. Sinceritatea şi implicit, adevărul înving mereu. Ca să fii cu adevărat pregătit, indiferent pentru ce, trebuie să dovediţi o cultură a realismului. Pentru cei interesaţi, realismul, privit drept set de teorii înrudite ale relaţiilor internaţionale, subliniază în mod absolut rolul statului, al interesului naţional şi al puterii în politica mondială.
Realismul a dominat studiul academic al relaţiilor internaţionale încă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Realiştii, cel puţin din punctul meu de vedere, sunt adevăraţii experţi, sunt cei care oferă atât cea mai exactă explicaţie a comportamentului statelor, cât şi un set de prescripţii politice (în special echilibrul de putere între state) pentru ameliorarea elementelor destabilizatoare, inerente afacerilor internaţionale.
Realismul (inclusiv neorealismul) se concretizează asupra modelelor de interacţiune care dăinuie într-un sistem internaţional lipsit de o autoritate politică centralizată. Această condiţie de anarhie înseamnă că logica politicii internaţionale diferă adesea de cea a politicii interne, care este reglementată de către o putere suverană. Realiştii sunt în general pesimişti în ceea ce priveşte posibilitatea unei reforme sistematice radicale.
Realismul este o tradiţie largă de gândire, care cuprinde o varietate de curente diferite, dintre care cele mai distinctive sunt realismul clasic şi neorealismul.
Dacă mă întrebaţi pe mine, Rusia are o abordare mai degrabă realistă, deşi unii experţi nu vor fi de acord. Spre exemplu, sprijinul ferm al Rusiei pentru Cuba, Nicaragua şi Venezuela subliniază aspiraţiile sale de mare putere în America Latină. Aceste ambiţii au ieşit la iveală pentru prima dată în timpul turneului de o săptămână al ministrului de externe de atunci, Evgheni Primakov, în Mexic, Cuba şi Venezuela, în mai 1996, şi s-au accelerat după ce preşedintele rus Vladimir Putin a încheiat o serie de acorduri economice şi de securitate cu Argentina, Cuba, Brazilia şi Nicaragua, în iulie 2014. În ultimii ani, Rusia a urmărit cu succes noi oportunităţi comerciale în America Latină şi a avansat o agendă normativă axată pe suveranitate, care atrag ţările din întreaga regiune. Cu toate acestea, prezenţa de securitate a Rusiei în America Latină rămâne sub aşteptări, iar Moscova posedă un deficit de soft power, care a fost exacerbat de lansarea oarecum eşuată a vaccinului Sputnik V.
În ciuda creşterii economice slabe a Rusiei, prezenţa sa comercială în America Latină s-a extins de la baze mici. Din 2006 până în 2016, schimburile comerciale ale Rusiei cu America Latină au crescut cu 44%, ajungând la 12 miliarde de dolari, iar aproximativ jumătate din acordurile comerciale ale Moscovei a fost concentrată în Brazilia şi Mexic. Progresele comerciale ale Rusiei în America Latină au fost cele mai pronunţate în sectorul petrolului şi gazelor. Gigantul energetic Rosneft a fost vârful de lance al intrării pe piaţa petrolieră din Venezuela, dar, din cauza impunerii de către SUA a unor sancţiuni împotriva a două entităţi legate de Rosneft, guvernul rus a naţionalizat participaţiile sale, în martie 2020. Lukoil are o prezenţă bine stabilită pe pieţele petroliere din Mexic şi a investit 435 de milioane de dolari în proiectul Area-4, care se preconizează că va avea o capacitate maximă de producţie zilnică de 115.000 de barili de petrol. De asemenea, Rosneft şi-a asigurat accesul preferenţial la bazinul Solimoes din Brazilia, în iulie 2019, iar directorul său general, Igor Sechin, a participat la summitul BRICS din noiembrie 2019, de la Brazilia, pentru a consolida cooperarea Brazilia-Rusia în industria petrolieră.
În alte sectoare, Rusia a anunţat planuri ambiţioase, de cooperare economică, dar cu urmări limitate. Gigantul rus al energiei nucleare Rosatom a ratificat un acord interguvernamental cu Mexic în iulie 2015, a încheiat un memorandum de înţelegere cu Brazilia şi a semnat un document strategic cu Argentina, în decembrie 2018. Aceste declaraţii de intenţie nu s-au concretizat în proiecte la scară largă, cu excepţia instalaţiei de cercetare din El Alto, Bolivia. Afirmarea de către Rusia a sferei sale de influenţă în spaţiul post-sovietic şi sprijinul său hotărât pentru suveranitatea statelor din Sudul global rezonează deosebit de bine în America Latină. În timpul războiului din august 2008, din Georgia, state precum Cuba, Venezuela şi Nicaragua au apărat public acţiunile militare ale Rusiei în Osetia de Sud, în timp ce Brazilia şi Chile au cerut o relaxare a situaţiei, însă fără a condamna comportamentul Rusiei. În cadrul unui vot, din martie 2014, privind Rezoluţia 68/262 a Adunării Generale a ONU, care a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, Cuba, Nicaragua, Venezuela şi Bolivia au votat alături de Rusia, în timp ce Brazilia şi Argentina s-au abţinut.
Din 2010 până în 2019, companiile de stat ruseşti au vărsat nouă miliarde de dolari în economia Venezuelei. Aceste investiţii au sprijinit compania petrolieră de stat PDVSA din Venezuela şi au diluat impactul sancţiunilor americane. În plus, Rusia a desfăşurat mercenari ai Grupului Wagner în Venezuela, în ianuarie 2019, în momentul în care majoritatea ţărilor occidentale l-au recunoscut ca preşedinte pe rivalul lui Nicolae Maduro, Juan Guaido.
