13.8 C
Ploiești
duminică, 19 mai, 2024
spot_img
AcasăEditorialO CAFEA CU BUN-SIMȚ, VĂ ROG!

O CAFEA CU BUN-SIMȚ, VĂ ROG!

Ora 9, 9 și un pic. Cafeneaua de pe bulevard. Înăuntru, 4, 5 persoane. Intră un domn în vârstă, pe care îl recunosc. Prieten bun cu tata.
-Să trăiți!
-O, bună dimineața, Marius!
Mă întind să-i trag un scaun din dreptul tejghelei. Nu-l mai văzusem de ceva vreme pe domnul profesor și m-am gândit că are timp să schimbăm două vorbe. N-apuc însă să mut scaunul spre mine, că băiatul din spatele tejghelei, un tip până-n 30 de ani, mă avertizează:
-Te rog să nu muți scaunul! Acela este locul lui.
-Îl trag o jumătate de metru lângă mine, ca să nu trebuiască să vorbim prea tare…
-Nu. Imi pare rău, nu!
Ăsta e momentul în care domnul profesor, văzând situația intervine:
-Nu-i nevoie, Marius. Eu oricum ies să fumez. Dacă vrei, ieși cu mine la un fum, de vorbă.
Las scaunul jos, deși nu înțeleg logica nemutării, și, în timp ce mă întorc să-mi iau cafeaua, îl aud pe tipul…cu reguli, întrebându-l pe domnul profesor:
-Da, vă ascult. Ce doriți?
-O cafea, tinere.

Crezând că asta-i tot, mă îndrept să deschid ușa, cu teama ca nu cumva să n-am voie să o iau pe a mea de la locul ei…Conversația dintre cei doi continuă. De data asta, cu un ton ușor iritat al tânărului.
-Ce cafea?
-Cafea…normală.
-Cum adică normală? Aici, gen, toată cafeaua e normală! Deci?
Este ca un stop cadru în care mă opresc în dreptul domnului profesor, vizibil derutat de întrebarea răstită, atitudinea și cotul pus într-o rână pe tejghea al individului din față, și, aruncând o privire scurtă către mine, ca și cum ar căuta ajutor, repetă:
-Vreau o cafea…cafea…
Cu victima prinsă în laț, tipul se dezlănțuie:
-Cafea de care, v-am întrebat!? Dublă, simplă, doppio, cappuccino, americano…are și ea un nume, gen, cafeaua!?
Efectiv îl certa pe domnul profesor. Ce naiba, o fi greu de cap!? E atât de “clar”, iar omul nu înțelege.
Ăsta-i momentul când pur și simplu simt că mi se urcă sângele la cap. Domnul profesor se înroșește și face un pas înspre mine, parcă să îl apăr. Nu zice nimic, în timp ce tipul reașează scaunul mutat de mine doi centimetri. După care se întoarce îmbufnat după tejghea.
Nu mai rezist.
-Dragul meu, nu cred că trebuie să ai atitudinea asta. Ți-a spus domnul de trei ori că vrea o cafea simplă….sau espresso simplu, cum zici tu. E ok?
Pe același ton înțepat, tipul continuă.
-Și nu puteați să ziceți așa de la început? E foarte simplu! Espresso. Iar de vorbit, nu cred că i-am vorbit urât.
-Prietene, domnul din fața ta a fost profesor, deci te rog să…
N-apuc să termin vorba…
-Și care e problema, că a fost profesor? Mama este profesoară de franceză. Și știe că sunt mai multe feluri de a prepara cafeaua! Ce o fi așa greu!? Da!?
….
Mă abțin să-i mai zic ceva tipului, mă întorc și, în timp ce facem stânga împrejur spre ușă, domnul profesor închide.
-La revedere, tinere! Și te rog să anulezi comanda.

Știu că poate părea o prostie pentru unii. Dar pe mine întâmplarea asta mă urmărește de ceva vreme.
I-am dat atâtea sensuri, încât m-am adâncit și mai mult în mâhnirea că, după mult timp în care nu ne-am văzut, acum, când aveam ocazia să mai aud ce face și cum o mai duce cu sănătatea domnul profesor, un neisprăvit ne-a stricat momentul.
Pardon!
Un barista.
Adică un tip care știe tainele cafelei, povestea plantației și a proprietarilor ei, aromele din spate, felul în care se prăjește, granulația cu care se macină boaba, rețetele a 20 de feluri de preparate pe bază de cafea și poate face imagini din spuma laptelui…deci știe atât de multe, încât meseria lui e în nomenclatorul de profesii, dar nu știe nimic despre cele mai valoroase lucruri din viața omului, BUNUL SIMȚ și OMENIA.

Iar tu, trimis al zeului cafelei pe pământ, din păcate, nu le ai pe niciuna dintre ele.
Știu că nu înseamnă nimic pentru tine întâmplarea, dar tare mi-ar plăcea ca mama ta, doamna profesoară de franceză, să roșească obrazul când o da peste unul de-al tău, tot barista, dar de ceainărie (dac-o exista!?), și cel puțin la fel de nesimțit, care s-o pună la punct că nu știe ce fel de ceai vrea.
Iar ție, necioplitule, îți las promisiunea că nu mai calc în viața mea pragul afumatei tale de cafenea și îți doresc din inimă ceva care să te doară.
Să ți se acrească laptele și să nu-ți iasă dragonul vegetal din cafea!
E că asta te-a durut, imbecilule!?

***
PS. Nu! Nu o să judec o generație întreagă după un specimen fără educație, care folosește “gen” în locul tuturor cuvintelor pe care creierul lui le caută în gol, într-un cap la fel de gol și cu aere de doctor care operează în ibricul modern cu aburi, DAR, permite-ți-mi să mă revolt în fața ghiolbăniei și a lipsei de respect a unor asemenea specimene!

Editorial de Marius Marinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente