Arthur Tester este unul dintre cei mai enigmatici spioni ai secolului XX. Surse din Occident şi documente din arhive arată că a lucrat deopotrivă pentru englezi, germani, români, unguri, sovietici, evrei. Misterioasă este şi dispariţia sa bruscă la 24 august 1944, împuşcat „mortal” la graniţa cu Ungaria de un soldat român. Sunt şi păreri că acesta ar fi supravieţuit, fiind recuperat de Marea Britanie, SUA sau chiar de… URSS. Cert este că după 23 august 1944 se interesau mulţi de el, poate şi din pricină că din aprilie 1943 Arthur Tester a fost o vreme „custodele” arhivelor Legaţiei Germaniei la Bucureşti şi ale rezidenţei Gestapo, arhive care fuseseră evacuate la moşiile Mintea şi Braniştea, lângă Deva.
Arthur (Alfred, Albert) Tester s-a născut la 23 august 1895 (după alte surse, anul 1898), la Stuttgard, în Germania, într-o familie anglo-germană. Tatăl său era Friederich/Fred, n. 1864 la Leicester, fiind o perioadă consul al Marii Britanii la Stuttgard, iar mama se numea Louise-Ema. Arthur a cochetat cu actoria şi muzica, fiind angajat la Opera din Wiesbaden (1915-1919), apoi avocat şi bancher la Londra. Era doctor în drept şi filozofie. Avea ca semn distinctiv „o mână găurită de un glonţ”. S-a căsătorit de două ori, prima dată la 16 martie 1918, la Wiesbaden cu Bertha Balbina Liesbeth Ingeborg Alt, de care a divorţat în anul 1927, având împreună patru copii: Violette, Marghit, Mary şi Fred; a doua căsătorie a avut loc la 18 mai 1929, la Londra, cu Ukhart Charlotte-Elise, dansatoare şi „Miss Germania”, născută (Neart) la Berlin în anul 1905, cu care a avut două fiice. De asemenea, Arthur Tester a avut şi un fiu nelegitim, Arthur Ukhart (născut la 20 septembrie 1925, la Wiesbaden), cu Charlotte-Elise, pe când încă era căsătorit cu Bertha Ingeborg Alt, fiu nerecunoscut sau adoptat de Tester, deşi s-a îngrijit de acesta.
La Londra, Arthur Tester era considerat aghiotantul liderului fasciştilor englezi, Sir Oswald Mosley, şi se credea că ar fi condus filiala din Germania a grupării. În anul 1938, Tester începe a fi acuzat de activitate fascistă de către presa engleză şi că „agenţia sa de presă”, European Press Agency Ltg., a fost finanţată de Ministerul Propagandei din Germania. Cazul a intrat în atenţia Scotland Yard, dar nu au fost găsite probe în acest sens. Agenţia sa de presă a fost însă „lichidată”.
Pentru a scăpa de „atacurile” din presa locală, Arthur Tester a plecat din Anglia, cu întreaga familie, pe 22 decembrie 1938, spre Lisabona, cu iahtul său „Lucynda”. A peregrinat prin Gibraltar, portul Cadix, Tunis, Port Said, Istanbul, Atena, Neapole, Belgrad. De aici a ajuns la Bucureşti, în iunie 1940, cu paşaportul nr. 134.542/040 eliberat de consulatul englez din Atena. La Cairo, nota serviciul „S”(secret) român, „englezul Tester” a activat ca „agent oficial al Intelligence Service”, el plecând din Pireu la Alexandria, în Egipt, pentru „a-şi pune vasul la dispoziţia marinei britanice”. Dar apoi „a fugit la nemţi cu material informativ”, fiind cunoscut ca „şef de serviciu” în Gestapo-ul pentru România, în bune relaţii cu H. Himmler. Şi, mai „remarcau” agenţii români din toate aceste locuri pe unde a trecut, Tester a reuşit să plece exact înainte de a se produce intrarea în război a Italiei, Iugoslaviei, Greciei, iar din Bucureşti a încercat să plece chiar înainte de declanşarea ofensivei sovietice în Moldova.
Din dosarul lui Arthur Tester făcut public de Scotland Yard (Special Branch) reiese că în anul 1925 acesta era suspectat de către contraspionajul german ca fiind spion englez. Dar, surprinzător, în septembrie 1926 Arthur Tester a fost arestat de Scotland Yard ca reprezentant al nazismului în Anglia (probabil că arestarea era pentru întărirea legendei sale, n.n.).În perioada 1927-1928, Arthur Tester a fost implicat în diverse operaţii financiare (clandestine) în Olanda, operând prin firmele „Arthur Tester Ltd.” Şi „directorul” Thomas Maslin Harris de la N.V. Internationale Crediet en Hypotheekbank din Amsterdam. Ori, exact în acea perioadă, organele speciale ale statului român instrumentau afacerea Biroului de spionaj german camuflat la Amsterdam, care opera în Anglia şi Franţa, reuşind să identifice schema spionajului german, informaţie care a fost furnizată şi celor două state aliate ale ţării noastre. Ironia a făcut ca, pornind de la această afacere de spionaj german , să fie identificată de români şi schema spionajului englez din Europa Centrală şi de Est, Orientul Apropiat şi Mijlociu.
Contraspionajul român nu i-a „deranjat” pe aliaţii englezi, însă cunoştea faptul că în spatele unor „inginerii financiar-bancare” se afla British Intelligence Service şi „bancherul” Arthur Tester. În anul 1933, Arthur Tester vine prima dată în România, cazându-se la hotelul Athenee Palace, unde a fost înregistrat ca „bancher”. Aici ar fi cunoscut-o pe Elena (Lola) Lupescu de care s-a îndrăgostit.
Prin „Banca” lui Tester (coordonată şi de Intelligence Service), serviciile speciale române derulau plăţi şi gestionau anumite fonduri legate de operaţiile lor pe spaţiul vestic. La 1 septembrie 1939, Arthur Tester, prin Banca de Deposite şi Scont SAR (sucursala din Bucureşti), i-a trimis lui Mihail Moruzov, şeful serviciului Secret al Armatei Române (sau SSI), o notă de confirmare cum că acesta îşi achitase datoria de 3,8 milioane lei (contractată cu ani în urmă) sumă care făcea obiectul inscripţiei ipotecare privind o proprietate a lui Moruzov din Tulcea. Era vorba de un teren de 30 ha, la 3 km de Tulcea, lângă Lacul Căşla. Confirmarea bancară a fost făcută de Arthur Tester prin semnătură, iar din documente reiese că de gestionarea creditului făcut de Moruzov la respectiva „bancă” s-a ocupat personal chiar „bancherul” Arthur Tester.
La 1 martie 1941, Arthur Tester încă figura pe lista supuşilor englezi ce urmau a fi internaţi în lagărul de la Târgu Jiu, după ruperea relaţiilor diplomatice dintre România şi Marea Britanie (la 10 februarie acel an). Poliţistul care s-a prezentat în str. Londra nr. 40 nu l-a găsit pe Tester acasă, gazda sa afirmând că acesta este plecat la Sinaia de o săptămână.
Un an mai târziu, în aprilie 1942, Corpul Detectivilor comunică „din sursă sigură”, că „Serviciul de contraspionaj german îl suspectează pe dr. Arthur Tester, aghiotantul lui Oswald Mosley, liderul mişcării fasciste britanice, că lucrează pentru Intelligence Service”.
Ca afacerist, Arthur Tester trecea drept reprezentantul în România al firmei „Fritz Wange – utilaje mecanice închiriate CFR” şi al „Băncii de Depozit şi Scont”. În anul 1941-1942, această bancă a trecut în proprietatea lui Constantin Bursan, din Hunedoara (cadru acoperit al Serviciului Special de Informaţii român/SSI şi „colaborator” al Intelligence Service Tester avea legături de afaceri cu dr. Brate Dumitru; dr. Marthonossy Gheorghe şi dr. Lorincz Eugen, cel din urmă intrând în atenţia Serviciului „S” român încă din perioada 1937-1938.
În toamna anului 1939, cu ocazia vizitei făcute la Berlin, la sediul Serviciului de Informaţii al Armatei Germane (Abwehr), Mihail Moruzov i-a trasat sarcină lui Constantin Ionescu-Micandru (legătura SSI cu Abwehr)să lămurească dacă acest Lorincz Eugen era „omul Abwehr-ului”. I s-a răspuns că într-adevăr Lorincz Eugen culegea informaţii din România, dar pentru serviciile de informaţii cu caracter politic (adică Gestapo) din Germania.
Sediul Băncii de Depozit şi Scont, str Speranţei nr. 37, era folosit drept casă conspirativă şi pentru întâlnirile Gestapo. Aici îşi aveau birourile personale dr. Arthur Tester şi colaboratorii. Era semnalat că aceştia se ocupau cu transportul de bani în Bulgaria şi trafic cu valută prin valiza diplomatică, dar şi cu supravegherea unor diplomaţi străini în ţara noastră pe care-i acuzau că „lucrează pentru Anglia sau Rusia sovietică”. Unul dintre principalii colaboratori ai lui Tester era un anume Hugo Kasper.
În această perioadă, organele speciale române îl socoteau pe Alfred (Arthur) Tester ca fiind unul din conducătorii Gestapo în România. Era în posesia unui paşaport german şi avea legături strânse cu Serviciul Secret german. Vizele de plecare în străinătate le obţinea prin SSI român, „singura instituţie din România care avea legături oficiale cu Serviciul Secret german”.
Se afirma că Tester intrase în graţiile Legaţiei germane din Bucureşti şi a Gestapo după ce a publicat câteva articole anti-engleze în ziarele din Bucureşti, articole pe care le-a tradus în germană şi le-a editat într-un volum sub titlul „England quo vadis?”. Erau date conform cărora în ajunul începerii războiului contra URSS (iunie 1941), Tester a plecat la Berlin unde s-a întâlnit cu ministrul Joachim von Ribbentrop, Goebels şi chiar cu Adolf Hitler.
În octombrie 1942, Corpul Detectivilor din România, prin Grupa a III-a (Legaţii), informa că „dr. Tester de la Secţia Politică din Gestapo, a dat dispoziţii lt.-col. Lupaşcu, prieten şi colaborator al său, să-i procure informatori destoinici în lumea magistraţilor civili şi militari, precum şi în cercul avocaţilor, medicilor, inginerilor etc., pentru completarea serviciului informativ german”.
În primăvara lui 1943, Legaţia Germaniei la Bucureşti şi Gestapo i-au ordonat lui Tester ca prin firmele sale să închirieze depozitele şi terenurile fabricii „Kulke” de la Deva (moşiile Mintea şi Braniştea), unde apoi Legaţia şi rezidenţa Gestapo la Bucureşti şi-au depozitat arhivele.
La Bucureşti, Alfred Tester avea legături strânse cu: baronul Manifred von Kilinger, ministrul Germaniei în ţara noastră, Mihai Antonescu, ministru de externe; Eugen Cristescu, şeful SSI; maiorul Waldemar von Gregory, de la Legaţia germană, dr. Paul Schmidt, de la Ministerul Afacerilor Externe German, dr. Wreder, şeful Serviciului de presă al NDSAP (partidul nazist); dr. Kuleman, secretar de legaţie în MAE german; dr. Klugkist; Fischer şi maiorul Freund din Serviciul german de informaţii.
Totuşi, suspiciuni la adresa lui Arthur Tester existau şi în cadrul serviciilor germane de informaţii. De exemplu, Alexander von Stranski (legătura Abwehr-ului cu SSI) a cerut încă din anul 1940, părţii române ca Tester să fie „supravegheat discret şi permanent”.
Între timp germanii au adâncit cercetările şi l-au chemat în ţară pe Tester, unde acesta s-a prezentat în prima decadă a lunii mai 1944. Istoricul britanic Dennis Deletant lasă să se înţeleagă faptul că Tester a fost interogat la Pressburg, la 15 mai 1944. Probabil că Gestapo nu a avut probe suficiente, astfel că Tester s-a întors la Bucureşti.
În schimb a fost chemat la Berlin colonelul Hermann von Ritgen, şeful Serviciului de informaţii politice de la Legaţia Germaniei din Bucureşti, care nu s-a mai întors. Corpul Detectivilor a raportat că la 20 iunie 1944 s-au prezentat la Legaţia Germaniei din Bucureşti doi funcţionari superiori de la Prezidium Berliner Criminal Polizei, cu un mandat de aducere la Berlin, sub pază sigură, a lui Hermann von Ritgen. Detectivii români arătau că în realitate Hermann von Ritgen ar fi fost şeful Serviciului german de informaţii (Gestapo), pentru întreg estul Europei, el răspundea de „problema evreiască” în această parte a Europei. A fost pus sub observaţie de mai mult de un an de zile, misiune cu care a fost însărcinat Gustav Richter, ataşat de poliţie, care a reuşit să adune dovezi că von Ritgen este creaţia lui Rudolf Hess (fugit în Anglia) şi că avea legături cu acesta. Zvonurile arătau că Hermann von Ritgen a fost condamnat şi executat la Berlin, însă după 23 august 1944 s-a aflat că acesta a fost „recuperat” de serviciile de informaţii anglo-americane.
În acest context, la mijlocul lui iulie 1944, Corpul Detectivilor a raportat că „din cercurile Gestapo” s-a obţinut informaţii că „dr. Tester, unul din membrii de marcă ai Gestapo, care este acuzat că ar avea legături cu serviciile de informaţii engleze,urmează să fie (iar)= chemat în Germania pentru cercetări – cu care ocazie va da socoteală şi de legăturile ce le-a avut în acelaşi scop cu Hermann von Ritgen. Se mai preciza că după arestarea lui Hermann von Ritgen, „Tester s-a îmbolnăvit grav, încât numai poate părăsi patul”. Mai este acuzat şi de legături de afaceri cu numeroşi evrei din România. De asemenea, suntem informaţi că d-na von Ritgen, care a rămas în România, se află la Timişul de Sus, la vila dr. Adorian, sub stricta supraveghere a Gestapo”.
Fuga lui Tester
În ziua de 23 august 1944, Arthur Tester îşi sărbătorea aniversarea la moşia de la Mintia. Un curier a adus vestea despre evenimentele de la Bucureşti. Tester şi-a luat câteva bagaje şi s-a deplasat spre graniţă. Avea la dispoziţie o maşină a prefecturii, condusă de şoferul Andrei Popescu. Într-o altă maşină mai călătoreau col. SS Walter Weinhoebel (alias Weinhuber) şi soţia acestuia Louise, subofiţerul Buchler Ernst (prins apoi de Armata Română când încerca să fugă) şi secretarul lui Tester, un anume Harm Reinhardt (rănit atunci). La un moment dat, şoferul Popescu „a părăsit grupul”, iar maşina condusă de Weinhuber s-a îndreptat spre punctul de trecere a frontierei de la Curtici. Maşina a fost somată să oprească de către o patrulă de grăniceri români. Ocupanţii nu s-au supus somaţiei, ba chiar Weinhoebel a deschis focul. Tester şi Weinhoebel (Weinhuber) „sunt ucişi pe loc şi înmormântaţi la Arad.Există la dosarul de arhivă şi o variantă puţin modificată a evenimentului menţionat, conform căruia „în ziua de 25 august 1944, în timp ce se îndrepta spre frontiera de la Curtici pentru a trece în Ungaria, cei din maşină au fost somaţi de o patrulă românească să oprească pentru control. Din maşină s-a tras. Patrula a deschis la rândul ei focul, iar maşina s-a oprit. Tester era mort. Soţia colonelului Weinhoebel şi un subofiţer au fost răniţi şi internaţi la spitalul din Arad, iar ceilalţi ocupanţi ai automobilului au fost trimişi spre o unitate militară din Arad. Pe drum, colonelul german a încercat să-l împuşte pe ofiţerul român care conducea escorta, dar nu l-a nimerit, în schimb a fost ucis de un soldat român neidentificat din escortă. Cei doi răniţi au fost eliberaţi din spital pe 13 septembrie 1944, când trupele germane au reocupat temporar Aradul. Arthur Tester şi colonelul german au fost îngropaţi pe 29 august 1944 în cimitirul Pomenirea din Arad.
Pe 18 octombrie 1944, în raportul Serviciului de Siguranţă Timişoara se arată că „în maşina lui Arthur Tester a fost găsit un dosar cu mai multe piese, din care a rezultat că dr. Tester, de origine etnică englez, a fost în serviciul Legaţiei Germaniei din Bucureşti. Dosarul în cauză, şoferul Buchler Ernst şi soldatul german Reinhardt, care se aflau în maşină, au fost înaintaţi Diviziei I-a Cavalerie Arad.
Dar, „aceasta este varianta oficială pentru public” – atrăgea atenţia Pavel Avel, agent al Siguranţei. În raportul făcut către autorităţi, Pavel Avel scria: „Informatorul meu, avocatul Roman Iosif, s-a interesat la Poliţie de Tester şi Kulke, cerând arestarea lor. I s-a răspuns că sunt arestaţi! Atunci, el l-a anunţat pe dl. Ilie Lazăr, de la PNŢ din Bucureşti, despre toate acestea, cerând ca Poliţia sau Siguranţa Germaniei să întreprindă o acţiune în cazul Tester. Informatorul in Roman Iosif era asociat la Întreprinderea lui Karol Kulker, prieten şi tovarăş de afaceri cu Tester.
Alte elemente care vin să conteste „moartea” lui Arthur Tester:
– soţia lui Karol Kulke şi o prietenă a ei împreună cu doi copii au dispărut din Deva imediat după Tester, în septembrie 1944;
– în noiembrie 1944, Siguranţa raporta că un oarecare Iordache, arhivar la Controlul Străinilor, „afirmă că Arthur Tester trăieşte, fiind fugit undeva la ţară , el a dispărut misterios fiind acoperit de către Serviciul român cu care a lucrat. Că maşina de la Mintia şi castelul contesei erau folosite ca loc de legătură cu Serviciul de informaţii ungar, pentru treceri de informaţii în Ungaria, fapt ce confirmă că Tester a fost şi un agent al Ungariei;
– într-o notă din 3 ianuarie 1945, Siguranţa arată că Weinhobell (sau Weinhuber) ar fi fost văzut la acea dată în Bucureşti, iar un anume „G.B.” ar fi discutat cu el la telefon în noiembrie 1944;
– Ziarul Semnalul, ediţia din 30 martie 1945, a scris că Tester s-a întâlnit la acea dată la Arad cu şeful Gestapo din Bulgaria, un general german; – publicaţia engleză Daily Express, din 6 octombrie 1944, titra: „Dr. Arthur Tester faked his death; Himmler’s bo. 1 in Romania”, articol trimis din Bucureşti de Cedric Salter. Autorul îl mai numea pe Arthur Tester „şeful irlandez al Gestapo din România”;
– generalul Edward Greer, din septembrie 1944 adjunctul şefului Misiunii Militare britanice în România, a ordonat propria anchetă în colaborare cu autorităţile române. Au avut loc trei exhumări ale presupusului cadavru al lui Tester, a fost analizată inclusiv fişa stomatologică a acestuia, dar nu s-a putut stabili cu certitudine că ceea ce s-a examinat ar fi fost trupul lui Arthur Tester. Totuşi, o anchetă ordonată de organele sovietice (în anul 1949) a „stabilit că Tester… a murit”;
– în anul 1960, istoricii francezi Jacques de Launay şi Roger Gheysens s-au adresat Interpolului pentru a elucida misterul. Răspunsul primit de ei a fost următorul: „Tester Arthur Albert, naturalizat englez, presupus decedat, figurează pe lista traficanţilor de arme destinate unei ţări din Orientul Mijlociu” . Peste timp, Poliţia Metropolitană din Londra consemna că „spionul dublu Albert Arthur Tester a decedat în anul 1988”.