Fetița Crinei doarme uneori într-un geamantan, pe stradă, am văzut-o cu ochii mei. Tu, trecătorule, ce ai spune? Eu fac parte din acei oameni care zâmbesc adânc atunci când văd o astfel de imagine. Pentru că o cunosc pe Crina de când eram noi însene copile şi ştiu că cea mai prețioasă avere a ei este acest pui de om. Valeria, căci despre ea este vorba, trăieşte întâmplări pe care alții le găsesc doar în cărți. De cele mai multe ori, este copilul târgurilor handmade de prin toată țara, sălbatica plajelor, desculța pădurilor, dar are acasă cea mai frumoasă bibliotecă pe care eu am văzut-o vreodată în camera unui copil, ale cărei cărți sunt alese cu atenția pe care o oferi doar darurilor valoroase ale lumii.
Crina meştereşte comori. Uneori, împâsleşte lână din curcubeie, crează zâne sau flori fine şi le dă viață în sufletul oamenilor. De multe ori, împărtăşeşte secretele ei cu alte femei, într-o tacită înțelegere primordială. Alteori, îi învață pe copii arta împâslirii cu o uşurință şi o bucurie fermecătoare. De cele mai multe ori, Crina are în grijă atât de mulți copii, încât aproape că nu îi poți cuprinde dintr-o privire, dar are un dar aparte de a-i ține prinşi în mrejele poveştilor, încât cei mici abia aşteaptă întâlnirile în care află lucruri frumoase despre datini sau povețe. N-ai spune, văzând bucuria din momentul zămislirii obiectelor handmade, că cea care le crează are drept studiu de bază arhitectura ci, mai degrabă, obiceiul străbun şi răbdarea.
De câțiva ani, prin proiectul ei uluitor, Oaia Primordială, Crina încondeiază ouă și nu doar în perioada asta, ci tot timpul anului. Îndeletnicirea asta este prin ea însăşi o poveste. Istorie, tradiție, simboluri, culori şi migală. În seara asta, am fost la Mânăstirea Turnu, să le aud pe Crina şi pe Valeria cântând. Îmbrăcate în costum popular, m-au însoțit apoi, dupa concert, în oraş. Şi în timp ce stăteam noi şi povesteam, am zărit o lumină şi o dorință nemărginită în ochii ei, ai Crinei. Ce credeți că mi-a spus că abia aşteaptă să facă atunci când va ajunge acasă? Ei bine, să încondeieze ouă, chiar dacă Paștele a trecut. Într-un timp în care orice om obosit ar aşeza încetişor capul pe pernă, Crina mea pictează ouă cu ceară fiebinte, scursă lin din chişiță. Căci asta e esența pasiunii: să faci bucurie din muncă şi dar din învățătură.
Articol de Cristina Toma Cochinescu
