I. Influenţa şi contribuţia deciziei politice la constituirea reţelelor de crimă organizată
Orice analiză asupra dezvoltării crimei organizate în România după evenimentele din decembrie 1989 trebuie să pornească de la premisa că, odată cu dispariția regimului politic comunist, s-a prăbuşit şi statul. Acest fenomen brusc, înregistrat în numai câteva ore ale zilei de 22 decembrie 1989, a fost favoruzat de două aspecte: unul juridic şi altul social.
Puterea politică a dispărut, trăgând după ea şi puterea de stat ca urmare a faptului că, în sistemul politic instalat în 1948, cele două elemente se suprapuneau până la identificare. Potrivit Art. 3 din Constituţia Republicii Socialiste România (1965/1986) : «În Republica Socialistă România, forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român». Potrivit art. 13, « în Republica Socialistă România întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orânduirii şi înflorirea naţiunii socialiste… » Tot la Art. 13 se precizează că «statul socialist organizează, planifică şi conduce economia naţională».
Prăbuşirea statului s-a manifestat prin două fenomene esenţiale: (a) prăbuşirea autorităţii de stat care se defineşte prin relaţioa dintre cetăţeni şi instituţiile statului ; (b) blocajul instituţiilor statului şi suspendarea tuturor efectelor legii, inclusiv ale Constituţiei.
Potrivit doctrinei Dreptului Constituţional, în decembrie 1989 s-a produs o suspendare a legalităţii juridice, pe care fostul stat o deţinea pe deplin, şi o înlocuire a acesteia cu legitimitatea populară, cum o numesc juriştii, sau legitimitatea revoluţionară, cum o numesc istoricii pe baza cazuisticii universale (Revoluţia Americană, Revoluţia Franceză, Revoluţia de la 1830, Revoluţia de la 1848, Revoluţia din Octombrie 1917, Revoluţia Cubaneză 1960-1961, Revoluţia islamică din Iran 1979). Principala trăsătură juridică a perioadei de legitimitate populară/revoluţionară (22 decembrie 1989-
20 mai 1990) este că o nouă putere instalată la conducerea statului poate să emită decrete-lege şi decrete care stabilesc noua organizare a statului şi un nou tip de autoritate, de relaţie între societate şi stat.
Unele acte normative emise de puterea provizorie au favorizat apariţia fenomenului de crimă organizată, în condiţii pe care le expunem mai jos.
Noua putere instalată în decembrie 1989 la conducerea statului (CFSN) s-a confruntat cu câteva probleme de fond ale legitimităţii :
1. Grupul instalat la conducerea statului în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 nu avea sorginte revoluţionară, ci fusese recunoscut drept succesor al puterii politice ca efect al loviturii militare din dimineaţa aceleiaşi zile, beneficiind apoi de sprijinul tuturor ministerelor de forţă (MApN, MAI, Justiţie);
2. Grupul instalat la conducerea statului, care purta denumirea generică de „Consiliul Frontului Salvării Naţionale”, compus din personalităţi diverse, nu conducea efectiv statul, întrunindu-se o singură dată, la 27 decembrie 1989, şi luând decizii numai în privinţa organizării proprii şi a desemnării unui prim-ministru.
3. Statul a fost condus între 27 decembrie 1989 şi 9 februarie 1990, când ia fiinţă Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), de un Birou Executiv format din 11 persoane, dar din care numai trei luau deciziile şi emiteau acte normative; acestea au fost publicate în Monitorul Oficial;
4. Începând din seara zilei de 12 ianuarie 1989, legitimitatea populară/revoluţionară a grupului de conducere din Biroul Executiv este contestată public prin manifestaţii de masă;
5. CFSN avea un caracter provizoriu, ca un grup de conducere având misiunea principală de a organiza alegeri libere, după modelul democratic; începând din 23 ianuarie 1990, acest grup se destramă, pe fondul constituirii unui partid politic (FSN), care rămâne la conducerea statului, fără a se supune regulilor aplicate celorlalte partide.
6. Pentru a-şi asigura controlul asupra formei provizorii de instituţie legislativă (CPUN), Biroul Executiv il constituie abuziv din 50% membri ai propriului partid şi 50% membri ai celorlalte partide şi organizaţii neguvernamentale.
Lipsa legitimităţii juridice, precum şi contestarea legitimităţii populare/revoluţionare au determinat grupul de conducere să ia o serie de decizii şi să emită acte normative care să asigure constituirea unei mase de sprijin politic, sprijin care să vină din partea reprezentanţilor FSN din toate judeţele ţării, a unor partide politice nou înfiinţate, precum şi din partea unor organizaţii profesionale.
Încă din 5 ianuarie 1990, organizaţiile FSN din teritoriu au solicitat în regim de urgenţă transmiterea de fonduri substanţiale pentru rezolvarea problemelor sociale ale judeţelor, dar şi pentru asigurarea supravieţuirii acelor grupuri locale la conducerea judeţelor. Începând din a doua săptămână a lunii ianuarie, aceste sume încep să curgă spre judeţe, fără nici un control de stat asupra repartiţiei. Sub pretextul îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale locuitorilor, judeţelor, dar şi în contextul în care problemele fundamentale de aprovizionare cu energie electrică, termică şi combustibil erau în realitate rezolvate tot din sistemul centralizat al statului, sumele trimise la judeţe au fost întrebuinţate în marea lor majoritate pentru interese personale şi de grup ale conducătorilor locali (înfiinţarea de partide, de organizaţii civice, de ziare şi de mici afaceri comerciale).
Precizăm aici că între 27 decembrie 1989 şi 19 iunie 1990, Guvernul României nu a avut caracter Executiv, ci executoriu, Guvernul fiind subordonat Biroului Executiv al CFSN (FSN) care sancţiona toate actele superioare Hotărârilor de Guvern.
În Bucureşti au intervenit direct la şeful provizoriu al CFSN (FSN) aproape toate organizaţiile profesionale şi reprezentanţii fostelor ministere. Pentru a-şi asigura sprijinul politic, liderii politici — în principal Ion Iliescu şi Dumitru Mazilu — au promovat o serie de acte normative care au favorizat scurgerea de fonduri însemnate spre destinaţii necontrolate, precum şi dezvoltarea criminalităţii economice.
Vom da câteva exemple:
1. La 30 decembrie 1989 era abrogat Decretul nr. 408/26 decembrie 1985 privind unele măsuri referitoare la apărarea secretului de stat şi la modul de stabilire a relaţiilor cu străinii. Dacă eliberarea contactului cu străinii era de înţeles atunci de fapt, şi imposibil de oprit, anularea unor restricţii privind apărarea secretului de stat este de neînţeles.
2. Prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogată legea cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcţii din perimetrul construibil al municipiilor şi oraşelor (intravilan). Este legea care a dat drumul construcţiei de vile şi blocuri particulare în Bucureşti şi în marile oraşe, precum şi de vile în mediu rural, de care au profitat, prin vânzare sau închiriere, persoane care, în foarte scurt timp, vor intra în categoria „imbogăţiţilor peste noapte». Tot acolo a fost abrogat decretul privind regimul mijloacelor de plată străine (valuta).
3. La 12 ianuarie 1990 au fost abrogate mai multe prevederi ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală care se refereau la siguranţa naţională. Prin Decretul-lege nr.12, articolul 2, erau abrogate dispoziţiile Codului penal privind sabotajul (art. 164), trecerea frauduloasă a frontierei (art. 245) şi divulgarea unor secrete privind interesele obşteşti (art.251), fapt ce a permis nu numai un flux de treceri freauduloase ale frontierei – în primul rând contrabanda – dar şi o penetrare amplă a spionajului economic.
4. La 1 februarie 1990, prin Decretul-lege, CFSN a stabilit cursul de schimb al leului la dolar de 21 de lei pentru un dolar SUA, deşi valoarea reală era de 60 lei, iar până la sfârşitul anului va ajunge la 120 de lei. Diferenţa de curs a făcut câteva mari averi până la sfârşitul anului 1990.
5. La 5 februarie a fost emisă legea iniţiativei private, fără instrumente de control financiar şi fiscal.
6. A fost permisă apariţia jocurilor piramidale, din care se extrăgeau bani atât pentru partide, cât şi pentru unele activităţi de stat, în timp ce Banca Naţională nu reacţiona deoarece concentrarea unor fonduri atât de mari ajuta la împiedicarea creşterii inflaţiei. Statistica asupra numărului de păgubiţi şi asupra sumelor păgubite vorbeşte în primul rând despre mentalitatea a peste un milion de români.
Gerald /1993-1994) 330.000 păgubiţi – 20 milioane euro
FNI (2000) 300.000 păgubiţi – 50 milioane euro
Caritas (1993-1994) 260.000 păgubiţi – 80 milioane euro
FMOA și SAFI (1996) 100.000 păgubiţi – 40 milioane euro
CEC Dacia (1990) 32.000 păgubiţi – 6 milioane euro
Mega-Caritas 12.500 păgubiţi – 4 milioane euro
Mondoprosper 10.000 păgubiţi – 1,8 milioane euro
MTS Leasing (2005) 700 păgubiţi – 50 milioane euro.
Va urma
CONSTITUIREA REŢELELOR DE CRIMĂ ORGANIZATĂ DIN ROMÂNIA DUPĂ DECEMBRIE 1989 (I)
