fbpx
miercuri , 3 iunie 2020
Home / Actualitate / Zile libere pentru părinți și în timpul vacanțelor școlare

Zile libere pentru părinți și în timpul vacanțelor școlare

Părinții care, după instituirea stării de urgență, își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani, vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare, a anunțat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, printr-un comunicat de presă. Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanță de Urgență care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr. 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învăţământ. „Măsura-se spune în comunicat- era necesară în contextul restricționării drastice a circulației persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanțe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoților pe timpul zilei. În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice”.

Distribuie:

Check Also

Consilierii PSD cer chirii mai mici pentru terasele de pe domeniul public

Întrebare: de piețari nu vă interesează dacă au pierderi, că și ei sunt agenți economici …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *