Editorial de Marius Marinescu
Ce fac atunci când nu găsesc cuvinte care să explice așa cum aș vrea o situație sau să descrie un tip de om? Aproape fără excepție găsesc cheia într-o vorbă bătrânească. Înțelepciunea asta populară e un soi de dicționar al felului în care, cu aciditate, umor și bun simț, românul a reușit să dea note vieții.
Așa mi s-a întâmplat și zilele trecute când, butonând masochist telecomanda, m-am încărcat cu tot felul de stări ale unor personaje, care mai de care mai isterice, fie ele ziariști militanți, cu spume la gură, părerologi sarcastico-țipători, politruci cu vene umflate la cap, gata să se ia la trântă cu vecinii de platou…totul într-un soi de bâlci cu mulți decibeli. Șoșoacă țipa la Câțu care bufnea la Rareș Bogdan care țipa la Ciutacu care urla la Barna care hăhăia la imaginile cu Dragnea care îl amenința pe sub mustață pe Ciolacu care dădea ochii peste cap la Iohannis care tăcea nervos la Orban de care face mișto Mircea Badea în maieu…Pe scurt, o nebunie televizată, în care trompete și tromboane cântă după propria partitură…și asta într-un “concert”, din păcate, cu casa închisă, care rulează, de ani de zile, în fiecare seară.
Și cum să sintetizez eu chestia asta hidoasă, isterică și care să descrie exact nivelul submediocru în care ne bălăcim pe căldura asta cu miros de transpirație de autobuz, mai bine, dacă nu cu o vorbă din popor!?
Ei bine, notați!
“Căruța goală face gălăgie!”