Crize repetate de medicamente esențiale, de citostatice sau tratament pentru diabet, crize de vaccinuri, de imunoglobulină, de heparină. România le-a văzut pe toate în ultimii ani. Nu mai puțin de 3.000 de medicamente au dispărut complet din țara noastră doar în ultimii 4 ani. Culmea, cele mai multe dintre ele erau medicamente ieftine – sub 30 de RON. Oamenii a căror viață atârnă de medicamente care sunt de negăsit sau familiile lor caută cu disperare soluții. Povestea Rețelei citostaticelor, devenită Rețeaua 2.0, formată din sute de voluntari care aduc în țară medicamente vitale, dar imposibil de găsit, este deja de notorietate. Poate ca o urmare firească a acestui tablou, pandemia de coronavirus a prins țara noastră pe picior greșit – fără suficiente materiale și echipamente de protecție în spitale, cu puțin peste 1.000 de paturi de Terapie Intensivă care ar fi putut prelua pacienți cu COVID-19 în stare critică și cu spitale care nu aveau nici măcar cantități suficiente de banal dezinfectant.
28 februarie 2020: primul caz de infecție cu noul coronavirus este confirmat oficial în România. În următoarele două săptămâni, extinderea cazurilor ia amploare, iar pe 16 martie, în țara noastră este declarată stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus.
Am avut de toate sau am fost prinși pe picior greșit? După o lună, niciun răspuns de la Ministerul Sănătății
Pe 28 aprilie, președintele Klaus Iohannis declara, într-o conferință la Cotroceni, că, având în vedere criza declanșată de pandemia de coronavirus, va exista probabil „o regândire și o reașezare a lanțurilor economice, a lanțurilor de producție”, astfel încât „să avem grijă ca în Uniunea Europeană să existe facilități de producție acolo unde se realizează o producție strategică”.
Acum o lună, pe 1 mai, HotNews.ro l-a contactat pe Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății responsabil de politica medicamentului. Andrei Baciu a promis inițial că va răspunde telefonic și că este o temă de discuție care îl interesează. În aceeași discuție telefonică, în decurs de câteva minute, s-a răzgândit și ne-a îndrumat să transmitem o cerere în scris, în baza Legii 544/2001, pe adresa instituției, motivând că nu poate răspunde fără ca această cerere să treacă oficial pe la Biroul de Presă al Ministerului Sănătății.
Cele două întrebări transmise de HotNews.ro către Biroul de Presă al Ministerului Sănătății pe data de 4 mai, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public:
1. În ce măsură a fost afectată România de situația descrisă de către reprezentanții industriei farmaceutice, în momentul izbucnirii epidemiei de COVID-19 în țara noastră – 70% din materiile prime necesare în această industrie la nivelul Europei provin în acest moment din China și India, iar cea mai mare parte a fabricilor de medicamente și materiale sanitare se află în acest moment în China și India?
La 11 zile după ce solicitarea a fost adresată în scris Biroului de Presă al Ministerului Sănătății, a venit următorul răspuns din partea instituției: „Având în vedere solicitarea dumneavoastră transmisă Ministerului Sănătăţii, vă comunicăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544 / 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta a fost direcţionată către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în vederea analizei aspectelor semnalate şi a identificării modalităţilor legale de soluţionare. Concluziile analizei vă vor fi comunicate de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.”
Ministerul Sănătății a „pasat” problema Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Aproape 3 săptămâni mai târziu, niciun răspuns din partea Agenției Naționale a Medicamentului.
Toate măștile, halatele și botoșeii provin din China
Dragoș Damian a explicat, pentru HotNews.ro, că problema dependenței României și a unei mari părți a Europei de fabricile de medicamente și de materii prime din Asia „pleacă de acum 15-20 de ani, de când s-a semnat Protocolul de la Kyoto, acord de protecție a mediului care a făcut ca foarte multe țări europene să își închidă fabricile de produse chimice și să le păstreze pe cele care sunt mai puțin poluante. Fabricile de produse chimice au fost mutate în mare parte în China și India, care s-au arătat dispuse să le primească. Erau și costuri de producție mult mai mici, vă puteți imagina, și atunci a avut loc o dezindustrializare a industriei chimice, o relocare din marile țări – Germania, Franța, Marea Britanie, Italia într-o mare măsură, mai puțin Polonia, care a salvat destul de multă industrie chimică. Mare parte dintre aceste fabrici au fost relocate în China și India.”
Ce s-a întâmplat în momentul izbucnirii actualei crize? „Primul șoc pe care l-am avut a fost o întârziere a venirii materiilor prime din China și India exact când a început pandemia. Pentru că marile fabrici se află exact în zona Wuhan, care este așezată în estul Chinei, aproape de mare, iar de acolo pleacă vapoarele cu materiile prime și materialele chimice. Acesta a fost primul șoc și primul motiv de îngrijorare la nivelul întregii comunități europene, nu numai al României, că nu vor mai fi materii prime. Din fericire, chinezii s-au redresat într-o oarecare măsură, cu ceva întârzieri și cu ceva pierderi, au început să controleze pandemia și să trimită materiile prime.”
„Marea majoritate a fabricilor de materiale sanitare se află acolo. Toate măștile, halatele și botoșeii vin din China”, subliniază Dragoș Damian. „Practic, noi, ca industrie, știam că asta este sursa și ne-am dus la ei și am reușit repede să ne aprovizionăm. Autoritățile române, în schimb, s-au dus la comunitatea europeană, la principalul nostru partener, și nu au găsit acolo nimic. După care, la rândul lor, s-au repliat și s-au dus în China, India, Turcia și Coreea, unde au găsit tot ce le trebuie. E drept, la prețuri mai mari, dar le-au găsit.”
Potrivit CEO-ului Terapia Cluj, există „un deficit în general de materii prime și materiale pentru medicamente pe care Uniunea Europeană ar trebui în mod serios să îl acopere, reindustrializând zona de chimie pură. Cu prețul poluării, un preț care nu este neapărat plăcut, dar trebuie să fie plătit, pentru că uitați ce s-a întâmplat în situația actuală. Materiile prime, toate masele plastice din care se fabrică materialele sanitare, chiar și hârtia cerată și substanțele chimice cu care se creează hârtia pentru măști, toate acestea, ca materie primă și ca produs finit, vin din India și din China.”
„Există țări care își fac rezerve strategice, dar a noastră a fost goală”
L-am întrebat pe Dragoș Damian de ce nu se întâmplă acest lucru, dacă el este posibil. „În primul rând este competiția – România fiind parte din Uniunea Europeană, toate companiile farmaceutice pot să își desfacă fără niciun fel de probleme medicamentele în România. Și atunci, pe anumite medicamente au avut câștig de cauză importurile, în timp ce alte tipuri de medicamente continuăm să le fabricăm în România. Nu a existat, pe de altă parte – acum probabil că va exista – o listă de medicamente esențiale, pe care statul român să se asigure că și le poate fabrica în țară sau pentru care să aibă o sursă sigură – indiferent că vin din Uniunea Europeană, indiferent că vin din altă țară, să le aibă sigur acolo.”
El mărturisește că „un mare semn de întrebare pentru mine este lipsa totală de dialog al autorităților cu producătorii români de medicamente. În marea majoritate a cazurilor se întâlneau cu producătorii internaționali, cu importatorii. E foarte bine. Întotdeauna, la sfârșit, dacă își găseau un pic de loc, ne ascultau 5 minute și pe noi, iar după aceea plecau. Și asta s-a întâmplat Guvern după Guvern, ministru al Sănătății după ministru al Sănătății, și am ajuns unde am ajuns.”
„O altă scăpare pe care au avut-o autoritățile este că acesta e un domeniu economic, până la urmă. În România, și este una dintre puținele țări unde este așa, doar Ministerul Sănătății se ocupă de zona aceasta, de politica medicamentului, nu și un minister de natură economică sau financiară, care să înțeleagă și rostul economic al fabricilor de medicamente. Polonia, Cehia și Ungaria sunt țări care au fabrici foarte mari și foarte puternice cu capital privat, dar pe care întotdeauna statul le ia și le întreabă: cu ce te pot ajuta? unde pot exporta? ce comenzi îți dau? etc. Un dialog cu o industrie care, până la urmă, este o industrie strategică. Dacă nu ai medicamente e nimic, e la fel ca și alimentele”, mai spune Dragoș Damian.
El adaugă că „intenționată sau nu, această lipsă de dialog nu a făcut deloc bine. Noi am pierdut prin netehnologizare, din 2015 încoace, cel puțin 250, dacă nu chiar 500 de milioane de euro, în exporturi de medicamente care puteau fi fabricate în România. Pentru că mă uit la ce cerere este din fostele țări din spațiul sovietic, din Orientul Mijlociu, chiar din Africa și văd că nu putem să suplinim această cerere din cauză că nu avem suficientă linie de fabricație.”
Concluzia lui Dragoș Damian: „Eu am spus întotdeauna că industria farmaceutică din România a fost o vacă de muls pentru acea taxă clawback. Era mai bine ca statul să ne spună ca în loc să plătim acei bani sub forma unei taxe, că suntem obligați să facem o fabrică. Tot în România se investeau. Acum poate că am fi avut și vaccinuri, și antibiotice, și alte lucruri. Rolul industriei farmaceutice este să răspundă nevoilor populației, dar dacă statul nu ne spune care sunt aceste nevoi și decide să și le acopere din importuri, evident că suntem un jucător doar atunci când vremurile sunt dificile.”
România a avut probleme „istoric” cu medicamentele
În ceea ce privește importurile de materie primă din Asia, președintele APMGR spune că „aici situația stă puțin altfel, pentru că același lucru ar putea să îl spună și cei din Cehia, și cei din Ungaria, până și în Statele Unite, foarte multe medicamente generice sunt importate. Pentru că efectiv în Statele Unite mâna de lucru este mult prea scumpă în comparație cu costurile de producție pe care și le permite un producător indian. Și atunci, la nivel global, există o polarizare a producției de medicamente, cel puțin generice, pe piețele din India și China, nu mai este nici un secret la ora aceasta.”
„Aici speculez un pic, dar să zicem că 70-80% din toate substanțele active pentru medicamentele generice sunt cel mai probabil produse în India sau China. Și după aceea sunt finisate, puse în capsulă poate în alte țări, fie din Europa, fie din Statele Unite. Dar componenta principală, substanța activă, cam de acolo vine”, explică Adrian Grecu.
Adrian Grecu spune însă că România nu se află într-o poziție cu mult mai nefavorabilă decât alte țări de pe glob: „Criza asta a scos în evidență faptul că la nivel european există o dependență prea mare pentru pentru medicamente față de țările non-EU. Asta e conștientizat la nivel de Europa. Cam toate țările din Europa se confruntă cu aceeași problemă. În această perioadă, toți producătorii din Europa și-au făcut probleme legate de importurile din India, de lockdown-ul care s-ar putea produce în India și ne-ar putea bloca fabricile.”
El subliniază că „nu este neapărat o problemă a României, este efectul globalizării din ultimii 20-30 de ani, când toată producția s-a mutat în piețele mai ieftine. Și nu vorbim aici doar despre medicamente, știm foarte bine că și iPhone-ul este făcut în China, nu este făcut în Statele Unite. Soft-ul și patentele sunt făcute în Statele Unite, dar produsul este făcut în China. Totul are un preț, dacă pot spune așa. Globalizarea, care cere eficiență, are și niște dezavantaje, pentru că într-o situație de criză depinzi de piața respectivă. Nu este ceva specific României.”
Ce este însă o problemă a României, spune Adrian Grecu, este că după Revoluție „nu s-a exploatat posibilitatea de a duce mai departe industria farmaceutică pe care o aveam și să o dezvoltăm, ci a fost lăsată cumva ușor-ușor să moară. Și iarăși, în contextul ăsta, dacă ne uităm la nivel macro care este contribuția producției farma locale în toată economia României, la ora aceasta este marginală, probabil că este undeva la 1% din Produsul Intern Brut. Și atunci, orice Guvern vine la conducere și preia frâiele țării se uită la industriile care într-adevăr au o contribuție importantă în economie și se concentrează pe aspectele alea. E o părere personală. Ca țară, depindem foarte mult de importuri la ora asta. Însă nu suntem singurii.”
Vlad Mixich: „Autoritățile ar trebui să treacă peste gândirea de câine înfometat după ciolanul voturilor și să facă o strategie pe termen mediu”
„Chiar francezii, la nivel național, au avut și o propunere de a oferi stimuli pentru așa ceva. Asta din cauză că o parte dintre crizele de medicamente din Europa de Vest sunt declanșate de lipsa materiilor prime. Și atunci când se blochează o fabrică în China sau în India, practic țările europene nu prea au ce să facă. Și e cumva o chestiune de securitatea sănătății. În momentul ăsta, țările europene sunt cam descoperite din punct de vedere al vulnerabilității lanțurilor de aprovizionare, tocmai din cauză că foarte multe dintre capacitățile de producție esențiale sunt localizate în Asia”, explică Vlad Mixich.
Vlad Mixich spune însă că cel mai la îndemână ar fi ca astfel de stimuli să fie oferiți la nivel național, de către state, nu neapărat la nivel european, „pentru că la nivel european e mai complicat”: „Există, de pildă, țări europene – Irlanda e primul exemplu care îmi vine în minte – care au oferit un cadru fiscal extrem de favorabil și inclusiv stimulente financiare, cu câteva decenii în urmă, anumitor industrii. În Irlanda s-a întâmplat acest lucru și cu industria farmaceutică, lucru care a făcut ca Irlanda să fie un hub de producție a medicamentelor în Europa, în momentul ăsta.”
Acest lucru depinde însă foarte mult de viziunea autorităților „și de disponibilitatea lor de a gândi și altfel decât electoral, pe termen scurt, cum gândește orice câine înfometat după ciolan. Dacă reușesc să treacă de acest nivel de gândire, de câine înfometat după ciolanul voturilor și să facă o strategie pe termen mediu… Orice om, oricât de mult simpatizează sau antipatizează industria farmaceutică, nu poate să nu fie de acord cu așa ceva. Pentru că e una dintre cele mai curate industrii, una dintre cele mai profitabile și una dintre cele mai bune pentru inteligența din țara respectivă – pentru că ai nevoie de un personal înalt calificat și aduce întotdeauna foarte multe externalități pozitive, în momentul în care investești în așa ceva. Dar cum spuneam, pentru asta e nevoie de o strategie foarte serioasă și de investiții.”
Vlad Mixich consideră că, dacă ne uităm la experiența ultimilor ani și la „balivernele spuse de toate guvernele care au condus România în ultimii 10 ani – cu privire la Institutul Cantacuzino, de pildă, dau exemplul cel mai popular – vedem că de fapt 95% din ce spun autoritățile este demagogie curată, fără niciun fel de continuitate serioasă și profesionistă, în afară de pura demagogie. Adică foarte multe vorbe, investiții serioase zero în infrastructură, cercetare sau sprijinirea inovatorilor din domeniu și așa mai departe.”
Vlad Mixich nu este însă de acord cu reprezentanții industriei farma atunci când vine vorba despre taxa clawback, mai ales că o plafonare a acestei taxe, pe praguri, a fost votată recent de Parlament – 15% pentru medicamentele produse în fabricile locale, 20% pentru medicamentele generice și 25% pentru medicamentele inovatoare: „Proiectul respectiv este mult mai avantajos pentru jucătorii din industrie. Dar să acuzi taxa clawback este cel mai simplu. Aici nu vorbim despre jocul prețurilor, ci despre capacități de producție. Nicio țară din lume – doar cele dictatoriale sau foarte mari – nu dezvoltă capacități de producție exclusiv pentru țara respectivă. Inclusiv în România, fabricile care produc medicamente nu vând doar în România. Refrenul acesta cu taxa clawback care este de vină pentru toate, de la secetă până la epidemia de coronavirus, este mai degrabă o metodă de lobby. Evident, taxa clawback este dezavantajoasă pentru unii actori din industria farmaceutică, în mod evident. Guvernul a promovat un proiect prin care se modifică această taxă clawback. Dar faptul că taxa clawback există într-o formă sau alta în România are doar în mică măsură ceva de a face cu existența investițiilor statului și a sprijinirii statului în capacități de producție farmaceutică sau de cercetare-dezvoltare din industria farmaceutică, pentru că ambele merg mână în mână.”
„Dacă ne uităm, de pildă, la Antibiotice Iași, care e profitabilă… Și nu doar la ei, majoritatea sunt pe profit. Orice fabrică de medicamente serioasă nu vinde exclusiv în țară”, adaugă el.
În ceea ce privește propunerea producătorilor farma de a li se lăsa opțiunea să investească în țară banii pe care îi plătesc acum pe această taxă, Vlad Mixich spune că, deși este un fan al acestui model, nu îl vede aplicabil în România: „Ăsta e cumva un model ca în Anglia. În Anglia, prețurile medicamentelor sunt lăsate la liber, însă este reglementat profitul – au un prag de profit pe care o companie poate să îl facă, iar orice este peste acel prag de profit trebuie să reinvestească în țară – fie în fabrici, fie în cercetare, fie în orice altceva, dar numai să reinvestească acei bani în țară. Nu au voie să îi înregistreze ca profit sau să îi dea ca salarii către angajații lor. Eu sunt fanul acestui model, doar că acest model poate să funcționeze doar într-o țară în care nu este atât de multă corupție și în care se monitorizează foarte corect datele. Ceea ce la noi nu este cazul.”
Concluzia lui Vlad Mixich: „Evident că este și o componentă de strategie de siguranță națională și ar fi un obiectiv extrem de consistent și un obiectiv generațional foarte bun ca, de pildă, noi ca societate să ne stabilim ca România să devină principalul producător de medicamente din Europa Centrală și de Est. Și care să alimenteze piețele din Europa Centrală și de Est, nu doar cele din Uniunea Europeană, ci și pe cele non-UE. Orice Guvern care ar veni cu o strategie serioasă și care și-ar stabili un astfel de obiectiv ar trebui să fie luat în serios, pentru că e un obiectiv care merită. Dar nu e o chestie care se face așa, prin 3 declarații la televizor și înlocuirea unor manageri de la Institutul Cantacuzino cu alții. Ăsta este praf în ochi.”
Se va schimba ceva în România? „E prea devreme să mă pronunț”
„E prea devreme să mă pronunț”, a răspuns Dragoș Damian în momentul în care l-am întrebat dacă crede că se va schimba ceva în România, după criza coronavirusului. „Vedem un val de simpatie și de încredere și de încercare de cooperare al autorităților. Domeniul medical este unul mai complicat, autoritățile nu știu cum să îl apuce, dar ar dori să repoziționeze în mod favorabil industria locală.”
„Sunt niște aspecte care țin și de apartenența României la Uniunea Europeană. Uniunea Europeană ar trebui să își pună niște întrebări serioase – apropo de materia primă, apropo de accesul pacienților în mod egal și nu discriminatoriu la medicamente, apropo de exporturile paralele, apropo de prețurile la medicamente”, adaugă el.
CEO-ul celei mai mari fabrici de medicamente din România spune că, dacă ne gândim spre exemplu la medicamentele inovative, în acest moment doar companiile farmaceutice investesc în dezvoltarea lor și „nu primesc niciun fel de ajutor de la Uniunea Europeană sau de la stat. Așa că uneori prețurile de vânzare sunt foarte mari și autoritățile se miră: de ce sunt așa de mari? De aia, pentru că nimeni nu te ajută la investiție. Autoritățile probabil că ar trebui să investească, să dea bani fabricilor de medicamente pentru ca ele să dezvolte medicamente sau să fabrice mai mult, în așa fel încât nevoile să fie acoperite. Sunt câteva lucruri care țin mai mult de politici care ar fi mult mai sustenabile decât cele din prezent. România este o rotiță în Uniunea Europeană.”
„Cred că sunt niște zone de reflecție, pe care autoritățile, atât cele europene, cât și cele din România, trebuie să le atingă. Îmi e foarte greu în clipa de față să văd cum se vor materializa intențiile lor. Sugestia noastră către autorități a fost în felul următor: datorăm taxă clawback de 100 de milioane de lei. Nu ți-o plătesc, dar îți fac o fabrică în valoarea aia. Și atunci, tu ai o fabrică de medicamente în România, plus că în fabrica aia o să fabric și ce ai tu nevoie, și ce am eu nevoie. Statul ar avea de beneficiat pe termen lung. Dar deocamdată nu are perspective de industrializare”, spune CEO-ul celei mai mari fabrici de medicamente din țară.
O altă problemă a industriei farmaceutice ar fi, potrivit lui Dragoș Damian, „o reînviere, dacă îi pot spune așa, a industriei chimice și fabricarea de materii prime industriale farmaceutice în România. Cei tineri poate nu știu că toate materiile prime, înainte de 1989, se luau de la Târnăveni, de la Nitramonia Făgăraș, de la Oltchim, de la Borzești, de la Colorom Codlea se luau coloranții și excipienții. Aceste fabrici nu mai există, noi suntem obligați să mergem la export.”
El crede că „sunt necesare reflecții pe zona de industrie chimică, reflecții pe zona transformării acestei industrii într-o industrie strategică. Pun o întrebare foarte simplă: acum nu ar trebui să primim și noi, ca industrie strategică, facilități pentru muncitori, să îi plătim mai bine ca să vină mai mulți și să se califice mai mult? Așa cum sunt plătiți IT-iștii. Mie mi se pare că și un muncitor dintr-o fabrică de medicamente ar trebui să fie bine plătit și să aibă un sprijin de la stat, la fel cum există pentru un IT-ist.”
Dragoș Damian spune că, în ultimele 3 luni, principalele industrii care au rămas în picioare în România au fost cea alimentară și cea farmaceutică: „De asta îmi e teamă de direcțiile strategice post-pandemie ale statului. În industria farmaceutică toată lumea lucrează. Absolut toate fabricile din România sunt la foc continuu.”
O altă problemă de care se lovesc atât bolnavii din România, cât și producătorii de medicamente, este aceea că nu se cunoaște cu exactitate numărul pacienților cu fiecare afecțiune – nu există registre ale pacienților: „Ideal ar fi să existe registre ale pacienților, să știm sunt atâția pacienți de un fel. Sunt niște probleme mai profunde care țin de politica medicamentului: să știm că există un registru al pacientului, să știm de câte milioane de tablete sunt necesare pentru o anumită afecțiune, pentru ca noi să știm să le fabricăm, să le punem pe piață.”
„E o temă de reflecție: eu aș sta jos cu câțiva miniștri și am desena, frumos, un plan de acțiune. De investiții noi nu se pune problema în acest moment, pentru că nu ai de ce să vii să investești în România, când ai de plătit 30% taxa clawback. S-ar crea și o facilitate de acces pe piață. Dar trebuie să discute oameni pricepuți și oameni care văd în industria asta o nestemată strategică”, este convingerea lui Dragoș Damian.
„A început ploaia, spun că data viitoare îmi iau umbrela. Dar după aceea văd că e frumos, de ce să mai car și umbrela?”
Personal, Adrian Grecu este însă mai tentat să creadă că este vorba doar despre teama de criza actuală. Iar „odată ce ieșim din ea… Am ieșit pe stradă și a început ploaia, spun: data viitoare o să îmi iau umbrela cu mine. Dar după aceea văd că e frumos, spun: de ce să mai car și umbrela? Nu mai plouă acum.”
„E doar o părere personală, poate nu o să fie așa. Este presiunea aceasta globală. În vremuri normale, e presiunea aceasta de a face produse cât mai de calitate la prețuri cât mai accesibile. Și atunci, pe partea de produse care presupun multă muncă, nu fizică, dar forța de muncă este importantă, mâna de lucru din Asia este mai ieftină. În plus, și-au dezvoltat deja expertiza pe partea de medicamente și au deja un avantaj, tot timpul vor veni cu prețuri mult mai bune decât ce ar putea oferi o fabrică din Europa. Iar lucru ăsta poți să îl contrabalansezi numai dacă vii cu subvenții și alte programe concentrate pe dezvoltarea industriei farma. Altfel, legile economiei vor da întâietate celui care produce la un preț mai eficient și în volume cât mai mari. Din păcate, în acest moment polul este definit foarte bine, și acela este China-India, cum spuneam”, încheie președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice.
„Puțini specialiști știu cu adevărat ce bullet point-uri să traseze pentru ca într-un an să avem toate medicamentele necesare”
Dragoș Damian a văzut declarațiile șefului statului și ale consilierului său, dar crede că „de aici până la un plan concret, o foaie de parcurs cu ce este de făcut și mai ales cine finanțează aceste idei e o distanță lungă”.
O altă realitate este că nu sunt specialiști în industrie, subliniază el: „Nu vorbim despre oameni care vând medicamentele. Vorbim de specialiști care se pricep cu adevărat la planificare strategică, date de epidemiologie farmaceutică. În alte țări sunt școli grele de managementul industriei farmaceutice și managementul achizițiilor de medicamente.”
„Apropo de oportunități pierdute”, atrage atenția CEO-ul Terapia Cluj, „sunt cel puțin două fabrici mari de vaccinuri în Ungaria. Clar, un mare producător internațional de vaccinuri nu are nicio opțiune să facă o mare fabrică de vaccinuri în România, pentru că e la doi pași cea din Ungaria. Nu cred că e o întâmplare că o astfel de fabrică s-a dus în Ungaria. Eu cred că ungurii s-au gândit strategic: în următorii 5 ani, asta e o industrie strategică pentru mine, în top 3.”
Directorul celei mai mari fabrici de medicamente din țara noastră mai spune că „industria farmaceutică a fost inclusă în top 5 în România, nu fac politică, dar a pus-o Guvernul Ponta. În 2015 s-a întâmplat. Fiecare Guvern vine cu o listă de domenii economice strategice. În 2015 a fost acolo. După care a scos-o cine a urmat, nu mai contează cine.”
„Rusia, Belarus și Kazahstan au fabrici și au tot ce le trebuie din fabricile lor. Noi am ajuns foarte jos și comparativ cu fostul spațiu sovietic”, este concluzia tristă a lui Dragoș Damian.