10.7 C
Ploiești
vineri, 3 decembrie, 2021
Acasă Mozaic Documentar Vasluenii în campania militară din anii 1941-1944

Vasluenii în campania militară din anii 1941-1944

Participarea ostaşilor vasluieni la eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord


Vasluenii au participat la campania militară din al Doilea Război Mondial, în Est cu Regimentul 12 Infanterie „Cantemir” Bârlad, Regimentul 2 Roşiori „Prunaru” Bârlad (mutat în anul 1943 la Timişoara), Regimentul 3 Roşiori „Alba Iulia” Bârlad, mutat în august 1944 la Lugoj, Regimentul 10 Călăraşi Bârlad (mutat la Sibiu în anul 1938), Regimentul 23 Artilerie Bârlad, Regimentul 25 Infanterie Vaslui.

Un număr însemnat de bărbaţi născuţi în fostele judeţe Fălciu, Tutova şi Vaslui au participat la campania militară cu unităţi militare din judeţele moldovene sau alte judeţe din ţară, fiind concentraţi la infanterie, cavalerie, artilerie, transmisiuni, vânători de munte, grăniceri, aviaţie şi marina militară. Vasluenii ca şi ceilalţi locuitori din România care au fost concentraţi în Armata română au răspuns Ordinului generalului Ion Antonescu, la 22 iunie 1941, un act legitimat de drepturile istorice: „Ostaşi v-am făgăduit să şterg pata de dezonoare din cartea neamului…Azi va fi ziua celor mai sfinte lupte pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Dezrobiţi din jugul bolşevismului fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabiei şi codrul voivodal al Bucovinei”.

În acea zi, trecerea armatei române la eliberarea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa a înlăturat efectele Pactului Ribentropp-Molotov. După cinci săptămâni de lupte, susţinute între 22 iunie şi 26 iulie 1941 s-au creat, în perspectivă, condiţiile pentru anularea ulterioară a Dictatului de la Viena, pentru redobândirea părţii de nord a Transilvaniei.

Primele acţiuni ofensive de mare amploare, de la începutul războiului pentru reîntregirea hotarelor ţării s-au desfăşurat pe frontul Armatei a 3-a române, comandată de generalul Petre Dumitrescu, care a acţionat în Bucovina. Trecerea la ofensivă a Armatei germane şi a Armatei române s-a făcut după data de 1 iulie 1941, fiindcă în luna iunie 1941 s-au făcut tatonări la graniţele Basarabiei şi Bucovinei de nord şi s-a aşteptat alinierea frontului germano-român cu cel dinspre nord, unde acţionau marile unităţi militare germane. De la data de 2 iulie 1941, Divizia a 7-a Infanterie Roman şi uniţăţi din Brigada 1-a Mixtă Munte Sinaia au desfăşurat atacurile spre Noua Suliţă şi Storojineţ. În aceeaşi zi, efectivele Diviziei a 6-a Infanterie Focşani, a Diviziei a 8-a Infanterie Cernăuţi şi a 14-a Infanterie Iaşi, mutată la Botoşani (aflate în subordinea Armatei a 11-a germane) au forţat Prutul la Costuleni. În ziua de 3 iulie 1941 au început ofensiva spre Cernăuţi şi vânătorii de munte din Brigada a 2-a Mixtă Munte Bistriţa Năsăud şi Brigada a 4-a Mixtă Munte Aiud. În aceeaşi zi s-au generalizat atacurile pe frontul Armatei a 11-a germane, pe două direcţii: spre Moghilev, cu Corpul 11 german şi Corpul 4 român, în compunerea cărora se aflau Corpul de Cavalerie român, cu Brigăzile a 5-a Iaşi Cavalerie şi a 6-a Cavalerie Focşani, precum şi Divizia a 6-a I. Focşani, Divizia a 8-a I. Cernăuţi şi Divizia 1-a Blindată Târgovişte. Către Bălţi acţionau Corpurile 30 şi 54 germane, având în compunere Divizia a 5-a I. Buzău, Divizia a 13-a Infanterie Ploieşti şi Divizia a 14-a I. Botoşani.

La data de 4 iulie 1941 a început forţarea Prutului, în zona de acţiune a Armatei a 4-a române, cu Corpul 3 Armată şi Divizia a 15-a I (care în perioada interbelică au fost dislocate în Chişinău), la est de Huşi şi cu Corpul 5 Armată şi Divizia 1-a Gardă Bucureşti la est de Fălciu. Cu ajutorul vânătorilor de munte a fost eliberat oraşul Chişinău în ziua de 5 iulie. În ziua de 7 iulie a fost eliberat oraşul Bălţi. În aceeaşi zi s-a eliberat complet partea de nord a Bucovinei şi Ţinutul Herţei, forţele germane şi române postându-se în faţa oraşului Moghilev. Localitatea Hotin a fost eliberată la data de 8 iulie de către Brigada a 2-a Mixtă Munte. Efectivele Diviziei a 13-a Infanterie Ploieşti au eliberat Soroca. Divizia a 5-a I. Buzău şi Divizia a 50 I germană au eliberat Orheiul la 15 iulie. Toate aceste cetăţi au fost transmise de Ştefan cel Mare urmaşilor săi, pentru a se folosi în apărarea Moldovei.

Capitala Moldovei dintre Prut şi Nistru, oraşul Chişinău a fost eliberat la data de 16 iulie 1941 de către Divizia 1-a Blindată Târgovişte, Divizia a 15-a I. Română, care avea în subordine şi Regimentul 25 Infanterie „Mareşal Constantin Prezan” şi Divizia 72 I. Germană. Anterior, unităţile româneşti au desfăşurat lupte crâncene pe platoul Corneştilor.

În ziua de 4 iulie 1941, Regimentul 12 Infanterie „Cantemir” Bârlad, repliat în localitatea Blăgeşti a primit Ordinul de Operaţii nr. 16 al Diviziei 21 Infanterie Galaţi, fiind trecut în rezerva Corpului 5 Armată, în vederea apărării zonei Fălciu – Bogdăneşti. Conform Ordinului Diviziei 21 Infanterie, în ziua de 8 iulie 1941, ora 4:20, Regimentul 12 Infanterie a fost introdus pe linia întâi, trecând Prutul pe podul de la sud Fălciu. Înaintând spre cota 93, pe dealul Epureni, Batalionul 2 I. a întâlnit subunităţi din Regimentul 11 I. Galaţi şi Regimentul 24 I. Tecuci, pe care le-a însufleţit prin strigătele URA şi sub comanda col. Gheorghe Niculescu au alungat inamicul pe dealul Stoeneşti. În acea zi a fost rănit maiorul Agapiescu, comandantul Batalionului 1 I. La ora 10:00 sovieticii au început un puternic contraatac în zona Ţiganca – Cania – Stoeneşti, producând căderea majorităţii comandanţilor de companii. Suferind mari pierderi, la ora 22:00 Regimentul 12 I s-a reorganizat pe două batalioane: Batalionul 1 sub comanda maiorului Theoharie  Angheluţă şi Batalionul 2 comandat de maiorul Petru Pavlov.

În ziua de 9 iulie 1941, regimentul a atacat pe direcţia podişului Cania, cota 228. Colonelul Gheorghe Niculescu aflat în fruntea Batalionului 2, la ora 9:10 a fost rănit mortal. A fost înhumat în Cimitirul din Cania, jud. Dimitrie Cantemir. Ulterior soţia l-a deshumat  şi reînhumat în Cimitirul „Viişoara” din Ploieşti.  Fiul col. Gheorghe Niculescu, Victor Niculescu era elev în Şcoala Militară Infanterie din Sibiu şi se afla în stagiu practic la o unitate militară din Vălenii de Munte, judeţul Prahova, aflând de la radio că, tatăl lui a decedat în lupte. După absolvirea şcolii militare, Victor a fost încadrat pe un vas militar, participând la război. După terminarea războiului a absolvit Academia Tehnică Militară în Bucureşti şi a servit în armata română, în calitate de inginer militar, fiind trecut la pensie cu gradul de col. inginer. După decesul său a fost înhumat în aceeaşi criptă, alături de părinţi, în Cimitirul „Viişoara” din Ploieşti. La ora 17-00 s-a prezentat la Postul de Comandă noul comandant al unităţii, lt-col. Stelian Dimitriu. La ora 22:00, unitatea se afla în dispozitivul de luptă, la nord de Stoeneşti – Ţiganca, cooperând cu Regimentul Infanterie Gardă „Mihai Viteazul” Bucureşti.

În perioada 7 – 12 iulie 1941, Regimentul 12 Infanterie „Cantemir” a înregistrat mai multe pierderi umane: patru ofiţeri morţi (col. Gheorghe Niculescu, căpitanii Gheorghe Rizea, Marian Vlădulescu şi Ion Lazăr şi cpt. Constantin Voicu dispărut, patru subofiţeri morţi, zece subofiţeri răniţi şi un subofiţer dispărut, 118 ostaşi morţi, 505 ostaşi răniţi şi 29 ostaşi dispăruţi. În perioada 13 – 15 iulie  au murit 33 ostaşi, 39 au fost răniţi şi 36 ostaşi au dispărut.

Până la 26 iulie, efectivele regimentului bârlădean au luptat în localităţile Enăcheşti, Congaz, Dumitrovka, Ivănceşti, Glăvani, Caşlâc, ajungând pe aliniamentul Bugaz – Anchebet. Pentru sacrificiile sale şi luptele dârze purtate, drapelul unităţii a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a 3-a. Cinsprezece ofiţeri, în frunte cu comandantul unităţii au fost decorati cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a 3-a, 21 de ofiţeri au fost decoraţi cu Ordinul „Steaua României”. Au fost decoraţi 3 subofiţeri şi 420 ostaşi cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. Treizeci subofiţeri şi 67 ostaşi au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară”. Col. Gheorghe Niculescu a fost avansat post-mortem în gradul de general de brigadă.

Regimentul 23 Artilerie Bârlad sub comanda col. Alexandru Ianculovici, subordonat Diviziei a 15-a Infanterie a traversat Prutul prin punctele Munteni – Obilenii Vechi – Drânceni – nord Albiţa, angajându-se în lupte în localităţile Lăpuşna, Hânceşti, Sărata Galbenă, Bălceana, Rediu, Afumaţi, Călimăneşti, Costeşti, Sângeru, Rânzeni, Tânţăreni, Căuşani şi pe dealurile din jurul lor. De la 21 iulie, Regimentul 23 Artilerie a ajutat trupele române să traverseze Nistrul, pe la Tighina, fiind deosebit de apreciate eforturile ostaşilor. Regimentul 25 Infanterie Vaslui a desfăşurat lupte crâncene, pe platoul Corneşti şi de la 16 iulie 1941 pe direcţia Căuşani – Tighina, săvârşind minunate fapte de eroism.

La data de 21 iulie 1941, Armata a 3-a Română a trecut la urmărirea trupelor sovietice pe direcţia Moghilev – Voznesensk, spre râul Bug. Corpul 11 Armată român din compunerea Armatei a 4-a române a forţat râul Prut la Oancea şi a eliberat oraşul Kahul la data de 20 iulie 1941. La data de 21 iulie 1941, Divizia a 10 Infanterie Brăila, în cooperare cu subunităţi de infanterie marină române au forţat Dunărea la Izmail, a eliberat Chilia şi Divizia 1-a Grăniceri Bucureşti a eliberat Cetatea Albă.

O mare contribuţie la eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei au avut-o aviatorii români. Aviaţia română a distrus 191 avioane inamice în lupte aeriene şi la sol. Artileria Antiaeriană română a doborât 51 de avioane inamice. În comunicatul din 25 iulie 1941, al Marelui Cartier General al frontului româno-german se arăta: „Lupta pentru dezrobirea brazdei de pământ româneşti din răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Marea Neagră suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.

Eliberarea Basarabiei, părţii de nord a Bucovinei şi a Ţinutului Herţa s-a făcut cu preţul unui greu tribut de sânge şi al unor însemnate eforturi materiale. Ele au fost necesare fiindcă poporul român a trebuit să-şi redobândească teritoriile strămoşeşti, pe temeiul drepturilor istorice şi cu arma în mână. Armata română a pierdut în cele 35 de zile de lupte, 24.396 ostaşi: 5.011 morţi, 14.898 răniţi şi 4.487 dispăruţi. Media zilnică a pierderilor de 697 de ostaşi, a fost mai mare decât cea din campaniile ulterioare din est (540 în fiecare din cele 1.159 zile), datorită caracterului aproape continuu al acţiunilor ofensive şi al experienţei de război reduse a unităţilor militare române, dublate de o înzestrare precară cu tehnică de luptă. Documentele vremii şi evocările veteranilor de război elogiază faptele de război ale ostaşilor români, care şi-au îndeplinit misiunile în slujba patriei, până la sacrificiul suprem. Unii eroi nu mai au lăcaşuri de odihnă veşnică, multe dintre ele fiind profanate de necredincioşi.

 Participarea ostaşilor vaslueni la Operaţiunea militară Odessa.                      

 După eliberarea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, Armata Română a participat la Operaţiunea militară Odessa, ca urmare a deciziei mareşalului Ion Antonescu, care fusese avansat în acest grad la data de 22 august 1941. „Continuarea operaţiilor militare de către armata română dincolo de Nistru a fost consecinţa deciziei mareşalului Ion Antonescu, determinată de factori militari şi politici. Percepţia interesului naţional, corelată cu aceşti factori l-a făcut pe conducătorul statului român să considere că, eliminarea puterii sovietice şi colaborarea corectă cu Reichul, pentru a-l face pe Hitler să anuleze Dictatul de la Viena, slujeau obiectivele de bază ale politicii statului român: refacerea României Mari în condiţii de independenţă şi securitate deplină a statului român”.

Din lucrările de istorie militară şi din mărturiile unor veterani de război, rezultă că prezenţa trupelor române dincolo de Nistru era justificată mai ales din considerente de ordin militar. Forţele inamice trebuiau împinse cât mai departe spre răsărit, pentru asigurarea securităţii terestre, aeriene şi navale a României. Pentru că se afla în cadrul unei coaliţii militare, armata română era obligată să continue lupta în cadrul acesteia, până la înfrângerea definitivă a duşmanului.

Armata a 4-a Română, subordonată Marelui Cartier General Român, comandată de generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă până la 9 septembrie 1941 şi apoi de generalul de corp de armată, Iosif Iacobici a trecut la ofensivă la data de 8 august 1941, cu o lovitură frontală pe direcţia Razdelnaia – Karpova şi cu altă lovitură de întoarcere pe la nord-est a apărării inamice, pe direcţia Katargi – Bujalâk.

La această operaţiune militară au participat şase comandamente de corp de armată, cu 22 mari unităţi şi alte unităţi de diferite arme, aviaţia şi marina militară, cu un efectiv total de peste 340.000 de militari. La data de 18 august 1941 au început luptele pentru străpungerea primei poziţii de apărare a Odesei, cu două Corpuri de armate (având opt mari unităţi) la vest de Limanul Hadgibei şi cu un Corp de armată (având patru mari unităţi) pe la est de liman, care au durat până la 24 august 1941.

În ziua de 28 august 1941, Armata română a reluat ofensiva pentru străpungerea poziţiei a doua de apărare a Armatei sovietice. Luptele au fost foarte dure şi au durat până la 24 septembrie, când datorită pierderilor de luptători, a tehnicii de luptă şi a lipsei de muniţii, ofensiva a fost oprită.

Asaltul final asupra Odessei a început la 12 octombrie 1941, silind Comandamentul militar sovietic să se retragă din capul de pod Odessa, la 16 octombtie 1941. După 70 de zile de încleştări, pe viaţă şi pe moarte, trupele române au ocupat importantul obiectiv strategic de la Marea Neagră, oraşul port Odessa.

La Operaţiunea militară Odessa au participat şi ostaşii vaslueni, concentraţi în Regimentul 12 Infanterie „Cantemir” Bârlad, Regimentul 23 Artilerie Bârlad şi cavaleriştii bârlădeni,  concentraţi în Regimentul 2 Roşiori „Prunaru”, comandat de col. Nicolae Brătianu, subordonat Brigăzii 1 Mixte Cavalerie Timişoara, comandată de generalul Marin Manafu, Regimentul 3 Roşiori „Alba Iulia” comandat de col. Grigore Negoescu, subordonat Brigăzii a 9-a Mixte Cavalerie Lugoj şi Regimentul 10 Călăraşi şi Regimentul 25 Infanterie Vaslui.

Unităţile bârlădene şi vasluiene s-au remarcat în lupte la Grigoriopol, Şipka, Mihailovka, Catargi, Luchianova, Bogdanovka, Budinovka, Bujalâc, Freudental, Vacarjani, Dalnic, Alexandrovka, Blagodatnaia, Lazarovka, Krimidovka.

Trebuie arătat că, în Operaţiunea militară Odessa, Armata română a înregistrat cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti şi materiale: 49.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, aproape 1.300 de luptători pe zi, similare cu efectivele a peste două batalioane de infanterie.

Luptele de la Marea de Azov şi din Crimeea

Armata a 3-a română comandată de generalul de corp armată Petre Dumitrescu, subordonată temporar Armatei a 11-a germane, având în compunere Corpul de munte, cu trei brigăzi de vânători de munte şi Corpul de cavalerie, cu trei brigăzi de cavalerie a reuşit ruperea aliniamentului fortificat „Stalin”, peste Nistru, în zona Moghilev, ajungând la Voznesensk la 12 august 1941. Printr-o puternică ofensivă către fluviul Nipru, a ajuns la data de 1 septembrie 1941, la marginea oraşului Berislav.

Trecând Niprul, la 15 septembrie 1941, Corpul de Vânători Munte a înaintat spre stepa Nogai, ajungând după şapte zile la sud de Beloziorka. Între 23 şi 25 septembrie, brigăzile de vânători de munte au înlocuit marile unităţi germane, care urmau să se deplaseze în Crimeea. În aceeaşi perioadă, Corpul de Cavalerie a fost introdus în dispozitivul de luptă, la flancul sudic al frontului, între două divizii de infanterie germane.

Forţele româno-germane au încercuit trupele sovietice până la 11 octombrie 1941, remarcându-se Grupul Blindat „Kleist”.

De la 15 octombrie 1941, trupele Armatei 1-a române au executat misiuni de apărare pe litoralul Mării Azov şi litoralul Mării Negre. O mare parte din acestea au participat şi la luptele din Crimeea.

Ofensiva din Crimeea a fost reluată de Armata a 11-a germană, comandată de generalul Erich Mannstein, la data de 19 octombrie 1941. Ofensiva a fost dezvoltată spre Sevastopol şi Kerci. La aceste acţiuni din Crimeea a participat şi Corpul de Munte român, compus din Brigada 1-a Munte Sinaia şi Brigada a 8-a Cavalerie Bucureşti, precum şi Detaşamentul „col. Radu Korne”, comandat de generalul Gheorghe Avramescu.

Sovieticii au executat o puternică contralovitură la data de 26 decembrie, concomitent cu debarcarea unui desant maritim. La data de 15 ianuarie 1942, Divizia a 10-a Infanterie Brăila, Divizia a 19-a infanterie Timişoara, Divizia a 8-a Cavalerie Bucureşti şi Detaşamentul „col. Radu Korne”  au executat o puternică contraofensivă, fiind lichidată rezistenţa sovietică la Kerci, în luna mai 1942.

În scopul cuceririi importantei baze navale sovietice – Sevastopol s-au dat mai multe asalturi. Primul a început la 21 noiembrie 1941. Al doilea a început la 17 decembrie 1941, care a fost întrerupt datorită unor numeroase forţe sovietice la Kerci.

Asaltul final a fost declanşat la data de 7 iunie 1942 cu participarea Corpului de Munte român şi a Diviziei a 19-a Infanterie Timişoara. După lupte înverşunate, Sevastopolul a fost ocupat la data de 4 iulie 1942.

Faţă de efectivele angajate în luptă, pierderile în morţi, răniţi şi dispăruţi au fost de circa 26% în luptele de la Marea de Azov şi de 24% în Crimeea.

Marile încleştări militare de la Cotul Donului – Stalingrad

În vara anului 1942 prezenţa Armatei române în adâncimea spaţiului sovietic a fost determinată de exigenţele războiului de coaliţie alături de trupele germane, care contribuiseră la refacerea integrităţii teritoriale la graniţa estică a României. Conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu a sperat că va putea reface integritatea ţării şi la graniţa de vest, reîncorporând şi teritoriul ocupat de Ungaria horthystă.

Ostaşii români se aflau atunci în ţinuturile Donului şi ale Caucazului, pentru a înfrânge, împreună cu angajaţii lor conjuncturali, pe foştii agresori. Oştirea română aflată în cadrul unei coaliţii militare, a fost obligată să lupte până la înfrângerea definitivă a duşmanului, oriunde s-ar fi aflat aceasta. Astfel se consolida recuperarea teritoriilor româneşti de la hotarul răsăritean şi se creau premize pentru eliberarea teritoriilor româneşti de la hotarul răsăritean şi se creau premize pentru eliberarea celor de la graniţa vestică.

Înaltul Comandament German al Trupelor de Uscat (OKH) a stabilit ca Stalingradul şi câmpurile petrolifere din Caucaz să fie cucerite, simultan, de Grupul de armate „B” (Stalingradul) şi Grupul de armate „A” (Caucazul). Cele Două obiective de importanţă strategică erau plasate pe direcţii divergente. Prin dezvoltarea ofensivei se antrena dispersarea forţelor şi se crea un spaţiu de circa 500-600 km între cele două grupări.

Germania avea nevoie de resurse materiale importante pentru susţinerea războiului, îndeosebi de petrol şi produse cerealiere, pentru ca Wehrmachtul să poată menţine iniţiativa strategică. Cucerirea zonelor bogate în resurse petroliere de la Maikop, Groznâi şi Baku. precum şi bogatul bazin al Donului, constituia un obiectiv atractiv şi necesar pentru continuarea operaţiilor militare.

Speculând cu abilitate diferendul româno-ungar cu privire la Transilvania, guvernul fascist de la Berlin a obţinut o anumită creştere a efectivelor Armatei a 2-a ungare, aflată deja pe front la nord de oraşul Harkov.

Mareşalul Ion Antonescu, judecând condiţiile nou create, a apreciat că nu avea altă soluţie decât să vină în întâmpinarea cererilor germane. Germania i-a promis mareşalului că va ajuta Armata Română cu tehnică modernă de luptă şi echipament de iarnă, în momentul intrării ei în dispozitivul operativ de pe front, promisiune rămasă neonorată din cauza marilor probleme cu care se confrunta.

Conform hotărârii luate în luna iunie 1942, 11 (unsprezece) divizii române au început deplasarea din ţară spre front, urmând să fie subordonate Armatei a 3-a Române, pentru a înlocui unele trupe germane şi italiene la Cotul Donului. Alte mari unităţi militare române urmau să fie dirijate către Stepa Kalmucă, ele urmând a intra în subordinele Comandamentului Armatei a 4-a Române. La acestea se adăugau marile unităţi române existente în Crimeea şi Caucaz, subordonate unor armate germane.

În ajunul bătăliei de la Cotul Donului – Stalingrad,  forţele terestre române au fost grupate astfel:

-în Cotul Donului: în subordinea Comandamentului Armatei a 3-a Române existau Comandamentele 1, 2, 3, şi 4 de Corp Armată, cu 11 divizii de infanterie (5 Buzău, 6 Focşani, 7 Roman, 9 Constanţa, 11 Slatina, 13 Ploieşti, 14 Iaşi şi 15 Chişinău), 2 divizii de cavalerie (1 Arad şi 7 Cluj) şi divizia 1-a blindată Târgovişte;

-în Stepa Kalmucă: în subordinea Comandamentului Armatei a 4-a Române, erau Comandamentele 6 şi 7 de Corp de Armată, cu 7 divizii de infanterie (1 Mehedinţi, 2 Craiova, 4 Bucureşti, 19 Timişoara şi 20 Tg. Mureş) şi două divizii de cavalerie (5 Iaşi şi 8 Bucureşti);

-în Peninsula Taman şi în Caucaz: Comandamentul Corpului de Cavalerie cu două divizii de cavalerie: 6 Bucureşti  şi 9 Lugoj şi Divizia a 2-a Munte Bistriţa Năsăud;

-În Crimeea: Comandamentul Corpului de Munte cu Divizia 1 Munte Sinaia, Divizia a 3-a Munte Beiuş şi Divizia 4 Munte Aiud.

Cuantumul forţelor române participante la campania militară din anul 1942 situa România pe locul doi, ca putere militară în cadrul coaliţiei condusă de Germania.

Contraofensiva sovietică a fost declanşată la Cotul Donului, la data de 19 noiembrie şi în Stepa Kalmucă la 20 noiembrie 1942. În încercuirea de la 23 noiembrie 1942, la Cotul Donului – Stalingrad realizată de blindatele Frontului de sud-vest sovietice, au căzut trupele Armatei a 6-a germane, comandate de generalul (din ianuarie 1942 mareşal) în jurul localităţilor Kalaci şi Sovietski. În această încercuire au fost prinse şi trupele române din Armata a 3-a şi Armata a 4-a. Prima victimă a fost gruparea „General Mihail Lascăr” constituită din cinci divizii de infanterie române.

Timp de două luni şi jumătate, trupele încercuite au dus foarte grele lupte printre ruinele Stalingradului, fiind atacate permanent din toate părţile de forţe net superioare. În cele din urmă, rămăşiţele trupelor române şi a Armatei a 6-a germane, după o rezistenţă eroică au capitulat, la data de 2 februarie 1943. Armata germană a pierdut circa 300.000 de luptători şi armata română peste 150.000 de morţi, răniţi  şi dispăruţi.

Unităţile militare tutovene şi vasluiene au pierdut în lupte trei sferturi din efective: morţi, răniţi şi dispăruţi. Mulţi ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi au căzut în crâncenele lupte desfăşurate la Cotul Donului şi Stalingrad, între ei reţinându-i pe următorii eroi: generalul de brigadă post-mortem Gheorghe Carp, fost comandant al Regimentului 7 Roşiori Iaşi, decorat post-mortem cu Ordinul « Mihai Viteazul », clasa a III-a, generalul de brigadă post-mortem Tocineanu Petrescu, distins cu Ordinul « Mihai Viteazul », clasa a III-a, lt-col. Leonte Comşa, Regimentul 25 Infanterie Vaslui, cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a,  maiorul Ioan Angheluţă, distins cu Ordinul « Coroana României », clasa a III-a, maior Cezar Chiricuţă, distins post-mortem cu Ordinul « Coroana României », clasa a III-a, căpitan Gheorghe Bursucan, distins cu Ordinul « Coroana României », clasa a III-a, căpitan post-mortem Teodor Bursucanu, distins cu Ordinul « Coroana României », clasa a III-a, căpitan Emil Hudriciu, R. 25 I., Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, cpt. medic Constantin Pamfil, Ordinul „Meritul Sanitar”, Lt.: Mircea Leuştean,  Constantin Nalbaru, Gheorghe Florea, Teodor G. Pasăre, slt: Rene Gănescu, distins cu Ordinul « Virtutea Aeronautică de război », Gheorghe Munteanu, distins cu Ordinul « Mihai Viteazul », clasa a III-a,  Toma Rânzescu, R. 12 I. „Cantemir” cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, Neculai Stănescu, R. 25 I., cu Ordinul „Coroana României”, Lazăr Juverdeanu, cu Ordinul „Coroana României”, Dumitru Hurdubae, plt-mj Gheorghe Chiper, fost ajutor şef Serviciu cazarmare în Depozitul de muniţii Bârlad, sg-mj Neculai Cernat, sg.: Ion Huhulea, Toader I. Cărare, Ioan V. Cărare, Ioan P. Ciolacu, Nicu Gh. Burghelea, Vasile Gr. Hâncu,  Grigore Cioric, Ion Buhăescu, Vasile Buhăescu, Grigore Manole, Zaharia Secrieru, cap. Ioan Rânzescu, cap. Irimia Carp, sold.: Gheorghe Chitic, fraţii Mircea, Costică şi Ioan Gh. Dărescu, , Neculai C. Dărescu, Constantin C. Gaiţă, Costache N. (Damian) Lefter, fraţii Ioan şi Vasile Gh. Popovici, fraţii Ion şi Costache Căpitanu, Vasile Buzdugan, Ion V. Amăriuţei, Iancu Cogălniceanu, Toader Amărdăroaei, Vasile D. Roman.

Drapelele Regimentelor 12 I. „Cantemir”, 2 Roşiori „Prunaru” au fost decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

Tragedia trupelor germano-române a fost agravată de ordinul aberant al lui Hitler de a rezista, fără gând de retragere. Diviziile române au fost introduse în apărare pe aliniamente dezavantajoase, pe fronturi prea mari faţă de posibilităţile reale.

După victoria de la Cotul Donului şi Stalingrad, armata sovietică a trecut la o neîntreruptă ofensivă, deţinând o zdrobitoare superioritate asupra inamicului. Coaliţia germano- română- italiană şi ungară  a început retragerea, spre Kuban, Caucaz, Crimeea, sudul Ucrainei, graniţele estice ale României, prin lupte de apărare. Armata sovietică era puternic sprijinită cu mijloace de luptă date de anglo-americani.

Debarcarea în Sicilia a trupelor aliate, la 10 iulie 1943 a condus la deschiderea celui de al doilea front în Europa, căruia Wehrmachtul trebuia să-i destineze noi forţe şi mijloace de luptă, slăbind şi mai mult puterea de rezistenţă în Est.

Înfrângerile suferite de trupele germane şi române la Kursk-Orel în iulie şi august 1943 şi la Uman în martie 1944 au produs mare îngrijorare în România. Invazia teritoriului românesc de către trupele sovietice a fost deschisă.

În dimineaţa zilei de 18 martie 1944, blindatele Frontului 1 Ucrainean, comandat de generalul Konev au trecut Nistrul în sectorul Moghilev – Jampol, intrând în Basarabia.

Astfel, după ce aproape trei ani de zile, soarele dreptăţii strălucise pe cerul Moldovei lui Ştefan cel Mare, veneau din nou nopţile întunecoase ale stăpânirii străine.

Lupte crâncene pe frontul din Moldova

Cu un ultim efort, la mijlocul lunii aprilie 1944, înaintarea trupelor sovietice a fost oprită pe linia: Carpaţii răsăriteni – Târgu Neamţ – sud Paşcani – Târgu Frumos – nord Iaşi – platoul Corneşti – nord Chişinău – Dubăsari şi apoi pe cursul inferior al Nistrului. Armatele a 3- şi a 4-a române, împreună cu Armatele a 6-a şi a 8-a germane s-au postat în apărare, constituind o pavăză fragilă în calea invaziei.

Poporul român s-a înscris în săptămâna patimilor, începând din ziua de 20 august 1944, prin declanşarea ofensivei sovietice, intrată în istorie sub denumirea de Operaţia ofensivă strategică Iaşi – Chişinău. Speranţa în organizarea unei noi rezistenţe pe Carpaţi şi în poarta Focşanilor, pe linia fortificată Focşani – Nămoloasa – Brăila se năruia cu fiecare zi.

După trei zile, la 23 august 1944, regele Mihai I, susţinut de personalul palatului şi Blocul Naţional Democrat a dat lovitura de stat şi prin Proclamaţia regală, vestea trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Armata română a încetat operaţiunile militare faţă de Armata sovietică şi a întors armele împotriva Wehrmachtului, deschizând un nou capitol în istoria României şi a oştirii sale.

În concluzie, marea bătălie de la Cotul Donului – Stalingrad 1942-1943 şi bătălia Moldovei 1944, constituie repere spaţiale şi temporale, care definesc dimensiunea unei tragedii de mari proporţii pentru poporul român, delimitând adâncimea unui spaţiu de circa 2.000 km, cu durata de doi ani de zile, în care Armata română a desfăşurat acţiuni de luptă neîntrerupte, pe ploaie şi ninsoare, pe ger şi arşiţă, în condiţii permanent dezavantajoase. Timp de aproape 50 de ani poporul român a fost obligat să zăvorască în memorie numele fiilor căzuţi în luptă sau a celor care au fost luaţi prizonieri în această perioadă.

Ostaşii români, de la soldat la general, din toate armele au luptat vitejeşte în aceste bătălii, îndeplinindu-şi întocmai misiunile primite. N-au izbândit întotdeauna, au fost deseori copleşiţi de superioritatea adversarului, dar şi-au făcut datoria cu demnitate, până la sacrificiul suprem. Nu pot fi învinuiţi pentru că nu au reuşit să stăvilească în final valul atacatorilor, pentru împiedicarea luării multora dintre ei în captivitate, fiindcă ei au luptat cu abnegaţie şi onestitate, până la limita posibilităţilor umane.

După dezastrul de la Cotul Donului – Stalingrad, mareşalul Ion Antonescu arăta: „Când patru generali comandanţi de divizie luptă alături de ultimul soldat şi se sacrifică nedând un pas înapoi şi fiind fără muniţie şi hrană, Armata din care au făcut parte iese din această titanică luptă cu fruntea nepătată”.

 În Proclamaţia dată cu prilejul Anului Nou 1944, mareşalul Ion Antonescu spunea: „Armatei care şi-a făcut datoria, ostaşilor care au căzut pentru onoare, libertatea şi pământurile patriei, urmaşilor lor vrednici, le închin cel dintâi gând de recunoştinţă în această noapte sfântă, care deschide un drum destinului poporului românesc”.

 Generalul Platon Chirnoagă, din Statul Major al Armatei a 3-a române spunea: „În această bătălie, atât comandamentele române cât şi trupa şi-au făcut pe deplin datoria în bătălia de la Cotul Donului”.

 Aprecieri corecte cu privire la actele de eroism ale ostaşilor români au făcut şi unii comandanţi ai Wehrmachtului. Astfel, feldmareşalul Erich von Manstein arăta: „Românii  au constituit aliaţii noştri cei mai buni şi în cadrul posibilităţilor lor – ei s-au bătut vitejeşte în numeroase locuri”.

După război, generalul Hans Speidel, fost comandant al forţelor terestre NATO în Europa centrală a răspuns la întrebarea ziaristului american Cyrus Salzberger: „Care au fost cele mai bune trupe ale Axei în afară de germani? – finlandezii, croaţii, ungurii?, a răspuns: „Nici unul dinte aceştia. Românii, da. Daţi-le şefi buni şi nu veţi găsi trupe mai bune”.

               NOTE

1-Arhivele militare naţionale Piteşti.

2-Lucrările realizate de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război.

3-col. (rtr) Constantin Chiper, Cronica militară a judeţului Vaslui, Editura QIM, Iaşi, 2012

4-col. (rtr) Constantin Chiper, magistrat Nicolae Mihai, mr. Mircea Fitcal, Omgiu eroilor judeţului Vaslui, Editura Sfera, Bârlad, 2016.

5-prof. Oltea Răşcanu-Gramaticu, Bârladul şi gloria militară, Editura QIM Iaşi. 2013

 Articol de: col. (rtr) Constantin Chiper   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Lucrările la CN „I. L. Caragiale”, preț majorat pentru a treia oară

Șantierul este programat să se deschidă la anul Ce înseamnă să nu faci o investiție la timp! Vom vedea exemplul clar al proiectului «Restaurare parțială...

Zece teorii şocante ale conspiraţiei

    Nu de puţine ori evenimente importante care au marcat cursul istoriei au stârnit vii controverse. La fel şi o serie de fapte...

Patru noi locuri de joacă, în Ploiești

Rominserv, companie membră a K.M.G. International (Rompetrol), în parteneriat cu Primăria Ploiești, urmează să amenajeze 4 locuri de joacă în oraș, pe strada Gh....

Turcia nu poate fi jandarmul SUA în Afganistan

Erdogan, care a făcut declaraţii după şedinţa cabinetului său, a dat vestea opiniei publice: ”Ne-am înţeles cu Biden asupra faptului că nu avem nicio...

Scrumiere stradale, în Ploiești

Luna trecută, municipalitatea anunța că, în baza unui parteneriat cu British American Tobacco, va începe programul „Alege asumat un oraș curat”. Ei bine, mai...