Mie da. Nu toate sunt cu final fericit, dar cu siguranță sunt lecții din care orice copil sau adult poate învață ceva, o povață cât de mică. Important este ca cineva, cândva, undeva, să ne citească sau să ne spună o poveste, iar noi să o ascultăm, nu doar să o auzim.
În urmă cu câțiva ani simțeam că pot mai mult, dar nu știam exact ce și cât. Dar am avut norocul să întâlnesc oameni cu povești, care au făcut diferența între cine eram la un anumit moment și cine îmi doream și puteam să fiu de fapt.
Am mărturisit săptămâna trecută, faptul că pentru mine activitățile de consiliere de la Școala Gimnazială Plopu nu reprezintă doar un proiect , o programă dintr-o strategie națională cu denumire pompoasă, ci o provocare personală, un capitol din povestea mea, o dorință de a planta o sămânță de speranță în câmpul schimbării percepției despre educație și mai ales psiho-educație. O parte din întâlnirile din proiect sunt destinate exclusiv părinților, fapt care m-a făcut să zic DA! cu tot sufletul în povestea aceasta! Am gândit și structurat atelierele în așa fel încât părinții să fie implicați în discuții, nu doar să mă asculte ca pe un televizor, să poată să-și deschidă mintea și sufletul, să-și spună sau să-și scrie întrebările, dilemele, chiar durerea cauzată de neputința de a-și ajuta copiii mai mult sau de a-i înțelege pe deplin. Dincolo de citate, statistici, cauze și efecte, am ascultat adevărate drame, povești de viață care ar cutremura pe orice adult, cu atât mai mult un pui de adult de 11,12 sau 14 ani. Părinții au primit coli albe pe care au lăsat gânduri și ”strigăte” . Unul dintre mesaje m-a răscolit profund, dar a fost și motivație incredibilă să cred în mine și în misiunea mea alături de ei. ”De ce în unele momente alegem să ne închidem în noi și pur și simplu nu putem să depășim acele ziduri din frică, deoarece nu vrem să îi împovărăm pe ceilalți cu fricile noastre sau probleme? De ce simțim frica aceea că vom fi judecați, iar mintea noastră știe că e în regulă să discutăm cu ceilalți, dar nu putem deoarece apare frica de judecată?” Nu știu dacă părintele care a scris bilețelul este mamă sau tată, nu știu câți ani are, câți copii are, câți ani de școală sau cât câștigă într-o lună, dar știu, de fapt simt, că este într-o luptă zilnică cu lucruri văzute și nevăzute, cu provocări financiare și nu numai, cu lacrimi neplânse și făcute ghem în stomac și cuvinte care pârjolesc pe interior pentru că nu sunt rostite la timpul potrivit…de frică.
Tema celei de-a doua activități a fost ”Abandonul școlar – Fenomen. Cauze.Efecte. Posibile soluții”. Este un subiect atât de delicat în Romania, încât am fi putut sta toată ziua și toată noaptea de vorbă și tot n-am fi văzut luminița de la capătul tunelului, mai ales că o parte din părinți chiar erau afectați de subiect, precum un nor negru deasupra capului. România este campioană la multe lucruri, din păcate nu toate ne fac cinste sau ne ridică moralul sau nivelul adrenalinei. Nu mă dau în vânt după statistici, dar nici nu le contest importanța și mă documentez mai mult când abordez subiecte delicate. Ce am simțit când am aflat că în anul 2022 rata de abandon școlar în țara noastră a fost de 15,6%? Adică 1 din 7 copii, în secolul 21, în România educată, parfumată, camuflată, abandonează școala înaintea încheierii unui capitol important din viața lui.
Am simțit furie. Părinții din fața mea au fost șocați la propriu. În cifre lucrurile se văd altfel, la fața locului chiar dor. Teoretic, abandonul școlar este ultima fază a insuccesului academic, elevii nereușind să obțină un randament școlar constant la nivelul cerințelor programelor educaționale. Din această cauză ei nu vor reuși să se adapteze la un mediu socio-profesional, care să le asigure o dezvoltare armonioasă ca adulți. Absenteismul și abandonul şcolar sunt fenomene cu cauze multiple, dar cele mai multe cauze sunt legate de problemele familiilor. Singurul tată din grupul de părinți prezenți la activitate, avea 70 de ani și o mezină de 15 ani, elevă în clasa a VII a. Am simțit un zid rece și o reticență extraordinară din partea lui în primele minute și a trebuit să echilibrez de câteva ori discuția, cu blândețe, empatie dar și cu fermitate. Ușor, ușor, a înțeles că eu nu sunt în fața lor pentru a da sfaturi și lecții, ci pentru a susține și împărtăși cunoștinte și emoție, cu toate forțele, resursele și abilitățile mele, nu doar în calitate de psiholog, ci ca om cu o experiență profesională, dar și personală.
Începând cu anul 2004 până în present, învățământul minim obligatoriu în România este de 10 clase, asta însemnând faptul că accesul la formare profesională continuă sau la o piață a muncii mai competitivă este condiționat de nivelul studiilor minime obligatorii.
Ce legătură are informația asta cu tatăl de mai sus? Foarte mare legătură. După ce am transmis informațiile astea, tonul vocii lui s-a îmblânzit, la fel și inima, și a deschis sertare demult încuiate, împărtășind cu noi toți, o poveste încâlcită și dureroasă și un strigat de ajutor.
La finalul activității m-a așteptat la mașină să-i las numărul de telefon și m-a rugat să-l ajut să-i schimbe viitorul fetei lui. O primă condiţie a prevenirii absenteismului şcolar este aceea a sesizării din timp a primelor semne de manifestare ale fenomenului, împreună cu o foarte bună colaborare între cadrele didactice de la clasă și părinţii elevilor, deoarece cauzele abandonului școlar au atât cauze generale, cât și particulare.
Fie că sunt cauze psihoindividuale (anatomo-fiziologice și psihice – rar întâlnite în școala noastră), cauze pedagogice (relația profesor-elev, atitudinea elevilor față de învățătură și muncă, lipsa de motivație, atmosfera nefavorabilă din școală etc.), sau cauze socio-familiale (familii dezorganizate, limitări financiare, conflicte între părinți, climat nefavorabil dezvoltării educativ-culturale, cerințe ce depășesc capacitatea intelectuală a elevului, anturaj negativ, o sarcină nedorită la vârsta adolescenței etc.), toate pot duce la schimbarea traiectoriei educaționale și sociale a unui copil în drumul spre viața de adult echilibrat profesional și personal.
Efectele abandonului școlar lasă cicatrici adânci și devin moștenire pentru generațiile următoare din păcate, construind un lanț al slăbiciunilor și neputințelor. Din cauza abandonului școlar tinerii și adulții de astăzi sunt obligați să muncească la negru sau „cu ziua”, fără a se putea angaja cu carte de muncă pe termen lung. Cei care și-au întrerupt studiile sunt într-o foarte mare măsură dependenți de programele sociale de întreținere și ajutor sau cresc rata delicvenței juvenile concretizată prin furt, violenţă și un potențial ridicat de infraţionalitate.
Pe termen mediu sau lung, persoanele care abandonează timpuriu școala, afectează direct economia, devenind consumatori de resurse nemeritate din bugetul de stat, iar accesul la liberă circulație pe piața muncii europene, legale, este destul de limitat. Îmi place să privesc problemele ca parte din drumul către posibile soluții, cred în visuri imposibile și cred în măsuri de prevenire a finalurilor triste.
Concret, abandonul școlar poate fi prevenit sau diminuat, printr-un efort constant și susținut, cu ajutorul echipei ȘCOALĂ – FAMILIE – COMUNITATE, care, unindu-și resursele și forțele, poate contribui cu succes la dezvoltarea și bunăstarea generațiilor actuale și viitoare de elevi. Implicarea activă în proiecte de informare și psiho-educație, informarea în timp real a părinților despre absenteismul copiilor, identificarea timpurie a situațiilor sociale care pot cauza abandonul școlar, implicarea directă a consilierului școlar sau a psihologului prin organizarea periodică de lectorate sau ședințe cu părinții și cadrele didactice și activități interactive cu elevii, organizarea de activități pentru îmbunătățirea modului de relaționare și comunicare dintre părinți și copii, cu accent pe consecințele în plan emoțional a anumitor acțiuni, programe de sprijinire academică concretă a copiilor cu dificultăți în satisfacerea cerințelor școlare, promovarea cooperării între elevi prin eliminarea bullyingului și o comunicare activă și constructivă, și multe altele, TOATE ajută la diminuarea ratei abandonului școlar.
Peste două săptămâni voi face un altfel de cadou de Paște, copiilor de la Școala Plopu. Voi merge să-i cunosc personal și pe ei, să le vorbesc și să le spun povești de suflet, care să planteze semințe de speranță și încredere, că pot fi cine își doresc în viață și mai ales cine le este menit să fie.
Ca temă de final, vă îndemn să căutați și să citiți poveștile de viață a două persoane care au trecut prin focul amenințător al abandonului școlar, dar cineva, undeva, cândva, le-a întins o mână de ajutor și le-a schimbat categoric traseul către luminița de la capătul tunelului:
1. GELU DUMINICĂ -sociolog și profesor universitar și OM de bine și de pus la rană.
2. ALINA ȘERBAN- actriță și regizoare de excepție.
Spor la schimbat perspective și destine!
Vă îmbrățișez cu sufletul!
Psih. Cristina-Irina Budurin