Aproape o treime din europeni votează pentru partide populiste, de extremă dreapta sau de extremă stânga, arată cercetările, iar sprijinul larg pentru politicile antisistem creşte pe tot continentul, într-o provocare ce devine din ce în ce mai problematică pentru clasa politică mainstream.
Analizele efectuate de peste 200 de politologi din 31 de ţări au constatat că, la alegerile naţionale de anul trecut, o cotă record de 32% dintre alegătorii europeni a votat pentru partidele antisistem, comparativ cu 20%, la începutul anilor 2000 şi 12 %, la începutul anilor 1990.
Coordonat de Matthijs Rooduijn specialist în ştiinţe politice la Universitatea din Amsterdam, studiul, transmis în exclusivitate ziarului
The Guardian, a mai constatat că aproximativ jumătate din alegătorii antisistem susţin partidele de extremă dreapta, aceasta fiind cota de voturi care creşte cel mai rapid.
„Există fluctuaţii, dar tendinţa de bază este că cifrele continuă să crească”, spune Rooduijn. „Partidele mainstream pierd voturi; partidele antisistem câştigă, Acest lucru e important, pentru că multe studii arată că, atunci când populiştii obţin puterea sau au o influenţă asupra puterii, calitatea democraţiei liberale scade.”
Ca un indiciu asupra măsurii în care ascensiunea extremei drepte nativiste şi autoritare a mutat politica Europei spre dreapta, cercetătorii au luat în considerare clasificarea mai multor partide de centru-dreapta cunoscute de pe continent drept partide de extremă dreapta la limită.
„Am vorbit mult despre reclasificarea conservatorilor din Marea Britanie, despre VVD-ul lui Mark Rutte în Ţările de Jos, despre Les Republicains în Franţa şi OVP în Austria”, mai spune Rooduijn. „În cele din urmă, nu am făcut acest lucru, pentru că nativismul nu este punctul lor central. Dar s-ar putea ca acest lucru să se întâmple în viitor.”
Lista Populiştilor (PopulList) a fost lansată acum cinci ani în parteneriat cu The Guardian. În acest an, sunt identificate pe această listă 234 de partide antisistem în Europa, inclusiv 165 de partide populiste (majoritatea fie de extremă stânga, fie de extremă dreapta).Lista clasifică 61 de partide drept extremă stânga şi 112 drept extremă dreapta (majoritatea, dar nu toate, populiste).
Partidele populiste europene şi-au dublat cota de vot în ultimii 30 de ani
De obicei, combinat cu o „ideologie gazdă” de dreapta sau de stânga, populismul împarte societatea în două grupări omogene şi opuse, un „popor pur” versus o „elită coruptă”, şi afirmă că toată politica ar trebui să fie o expresie a „voinţei poporului”. Susţinătorii săi spun că este un factor de corectare a democraţiei, care favorizează omul obişnuit împotriva elitelor, a grupurilor de interese şi împotriva unui sistem adânc înrădăcinat. Criticii spun că populiştii la putere şubrezesc adesea normele democratice, subminând sistemul judiciar şi mass-media sau restrângând drepturile minorităţilor, uneori în moduri care vor avea efecte mult timp după încheierea mandatelor lor.
„Pentru populişti, tot ceea ce se află între voinţa oamenilor şi elaborarea politicilor este rău”, a spus Rooduijn. „Aceasta include toate acele echilibre vitale între puteri – o presă liberă, justiţie independentă, protecţii pentru minorităţi -, care sunt o parte esenţială a unei democraţii liberale.”
Alăturându-se autoproclamatului lider iliberal al Ungariei, Viktor Orban, şi partidului de guvernământ Lege&Justiţie din Polonia, mai mulţi lideri şi partide populiste de extremă dreapta, inclusiv Giorgia Meloni, în Italia, şi Partidul Finlandezilor şi cel al Democraţilor Suedezi, în regiunea nordică, au intrat recent în guvern sau susţin coaliţii guvernamentale.
Alţii înregistrează o mare creştere a popularităţii Partidul pentru Libertate din Austria (FPO) este confortabil în fruntea sondajelor, la un an de la alegeri; AfD din Germania şi-a dublat cota de voturi potenţiale, ajungând la 22% şi se află pe locul al doilea, în faţa SPD de centru-stânga, în timp ce Marine Le Pen pare să se îndrepte spre cea mai bună cursă de până acum la preşedinţia franceză.
Trei partide de extremă dreapta nativiste din Grecia au câştigat locuri parlamentare la votul din iunie (2023), în timp ce, în Spania, Vox a pierdut mai mult de o treime din deputaţi în iulie 2023. Însă, în viitoarele alegeri ce se vor desfăşura în această toamnă, partidele populiste şi insurgente ar putea decide guvernele din Slovacia şi Ţările de Jos.
O mulţime de factori se află în spatele acestei tendinţe, potrivit cercetărilor care au analizat partidele care au câştigat cel puţin un mandat sau cel puţin 2%din voturi la alegerile parlamentare naţionale din 1989 încoace.
„Partidele de extremă dreapta în mod special şi-au extins cu adevărat baza de alegători, coalizând alegători cu preocupări foarte diferite”, spune Daphne Halikipoulou, specialist în politică comparată la Universitatea din York şi
co-autor al PopuList. „Marea lor temă a fost dintotdeauna migraţia. Ea există încă, dar preocupările culturale reprezintă acum doar o mică parte din electoratul lor. Au trecut dincolo de această temă de bază, valorificând o întreagă gamă de nesiguranţe ale alegătorilor. Se diversifică.”
Izolările din timpul pandemiei şi vaccinurile au devenit teme predilecte pentru unii, aşa cum în creştere sunt şi discuţiile despre războiul cultural – legate de gen, istorie, simboluri ale identităţii naţionale -, precum şi despre criza climatică. Alţii s-au axat pe criza costului vieţii şi pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acum votează cu extrema dreaptă oamenii „care nu obişnuiau să o facă şi nici nu te-ai aştepta să o facă; femei în vârstă, alegători din mediul urban, clasa de mijloc educată”, a spus Halikiopoulou.
„Sunt dispuşi să schimbe democraţia cu ceva de genul „Ştiu că acest lider este autoritar – dar cel puţin va aduce stabilitate economică”.
Andrea Pirro, un alt co-autor al studiului şi specialist în politică comparată la Universitatea din Bologna, spune că linia tradiţională a politicii – partidele mari, de centru-dreapta şi de centru stânga de tip catch-all – sunt parţial de vină. „A existat o detaşare progresivă de cerinţele societăţii”, a spus el. „O percepţie conform căreia aceste partide au devenit în esenţă, organizaţii care vânează funcţii, care nu răspund la preocupările oamenilor şi sunt adesea de vină pentru problemele lor. Partidele antisistem se prezintă ca răspuns, iar alegătorii sunt din ce în ce mai dispuşi să dea o şansă alternativelor neîncercate.”
În aproape toate ţările europene, presiunea asupra centrului-dreapta tradiţional, în mod special, de a coopta propuneri de politică de extremă dreapta, în special în ceea ce priveşte migraţia, a devenit extrem, iar radicalizarea centrului-dreapta înseamnă dispariţia cordonului sanitar care multă vreme a reprezentat o linie de separaţie de extrema-dreaptă.
„Dinamica luptei politice se schimbă”, spune Halikiopoulou. „Nici măcar acum doi ani, de exemplu, niciun partid mainstream nu şi-ar fi imaginat că va colabora cu Democraţii Suedezi.”
Odată cu succesul vine şi rivalitatea, notează cercetătorii. Partidele antisistem şi de extremă dreapta se rup în facţiuni şi se înmulţesc la alegerile din Franţa de anul trecut, de exemplu, polemistul Eric Zemmour a lansat un partid pentru votanţii care o considerau pe Le Pen prea moderată.
Cas Mudde, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Georgia, care a formulat definiţia larg acceptată a populismului, spune că baza susţinerii pentru partidele antisistem, în special pentru partidele dreptei radicale, nu a crescut prea mult în realitate. „Ceea ce a crescut grupul de alegători care are toleranţă faţă de ei”. „Cei care nu ar vota cu Le Pen în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, dar o fac în al doilea. Acest grup a crescut cu adevărat”, spune el.
Cercetătorii care au elaborat PopuList nu fac previziuni electorale şi nu este clar cum va evolua exact creşterea cotei de vot antisistem. Unii analişti spun că temerile că Europa ar „înclina spre extrema dreaptă” sunt exagerate. Ei afirmă că centrul este mai rezilient decât sugerează sondajele şi rezultatele alegerilor.
Mujtaba Rahman, de la Eurasia Group, spune că partidele de centru-dreapta „adoptă poziţii mai dure cu privire la climă, migraţiune şi drepturile LGBTQ, dar există limite în ce măsură acest lucru s-ar putea dovedi de succes”. Între timp, spune el, „majoritatea partidelor de extremă dreapta s-a mutat decisiv la centru în ceea ce priveşte politica economică şi externă şi opiniile lor despre UE”
Alunecarea centrului-dreapta spre extremă dreaptă îşi va atinge în cele din urmă limitele, consideră Rahman, remarcând performanţa slabă înregistrată recent de Vox în Spania. Pentru alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, el prevede din nou o majoritate centristă. „Deplasarea spre extrema dreaptă este puţin probabil să fie panaceul în care multe partide cred”, afirmă el.
Mudde este mai puţin optimist. Societatea s-a schimbat, spune el. Transformarea ideilor de dreapta radicală în mainstream a dus la o radicalizare a centrului; toleranţa faţă de dreapta radicală – în rândul elitelor şi al opiniei publice – a crescut în mod evident. Limitele şi consensurile menţinute mult timp s-au destrămat. Prin „Uitaţi-vă la conservatorii britanici”, arată el. „discursul şi retorica lor, ei sunt dreapta radicală. Şi pe măsură ce mainstream-ul se radicalizează, dreapta radicală trebuie să meargă mai departe, să ofere ceva diferit, să iasă în evidenţă.”
Ascensiunea acesteia nu poate fi liniară sau nesfârşită, spune Mudde, dar încă nu se întrevede o plafonare naturală. „Asta presupune o stabilitate care nu există, nici în societate, nici în politică. O cotă de vot antisistem de o treime din alegători ar putea fi doar vârful aisbergului”.
