sâmbătă , 4 aprilie 2020
Home / Actualitate / Un spion în Ambasada Rusiei de la Sofia

Un spion în Ambasada Rusiei de la Sofia

Procuratura a descoperit un diplomat rus care a strâns secrete de stat în Bulgaria. Vorbim despre primul secretar din Ambasada Rusiei în Bulgaria. Cu toate acestea, procuratura a spus că, în ciuda „existenţei unor motive” pentru a fi pus sub acuzare, ancheta împotriva lui a fost suspendată, pentru că are imunitate, conform Convenţiei de la Viena.
Potrivit informaţiilor pe care le deţine Mediapool, diplomatul rus se numeşte Andrei Egorov. MAE bulgar a anunţat că diplomatul rus a părăsit deja Bulgaria.

„MAE bulgar a fost sesizat de procuratură cu privire la acţiunile diplomatului rus. Din partea Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) s-au primit informaţii suplimentare în acest caz. Legat de această situaţie, în aceeaşi zi, a avut loc o întâlnire cu ambasadorul rus, la care au fost discutate teme de interes bilateral, inclusiv acest subiect. Întâlnirea a fost constructivă. Partea bulgară a solicitat ca instituţiile ruseşti să-şi retragă angajatul imediat”, informează MAE bulgar. Încă nu au fost date publicităţii comentariile oficiale ale părţii ruse.
În 2018, Bulgaria a refuzat să expulzeze diplomaţi ruşi din cauza atentatului împotriva agentului dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale, la Londra. Astfel, guvernul lui Boiko Borisov rămâne una dintre excepţiile din UE, care nu a fost de acord cu concluziile serviciilor occidentale legate de faptul că Moscova stă în spatele încercării de otrăvire a lui Skripal.
În toamna aceasta, însă, procuratura a anunţat un succes major, prin „deconspirarea” şefului Asociaţiei Rusofilii, Nikolai Malinov, ca spion, cu referire la date cunoscute public din urmă cu cinci-şase ani. Premierul Boiko Borisov a descris cazul ca fiind „un scandal de spionaj în ghilimele”.
Informaţiile despre diplomatul rus demascat acum vin la câteva zile după întoarcerea actualului procuror general, Sotir Ţaţarov, a adjunctului său, Ivan Geshev, şi a şefilor serviciilor speciale din Bulgaria de la Washington. Vizita a avut loc cu o săptămână înainte de alegerea lui Ivan Geshev în funcţia de procuror general, împotriva căruia au protestat cetăţeni şi susţinători ai partidelor de dreapta pro-occidentale. Anunţul actual al parchetului despre descoperirea spionului rus din Ambasada Rusiei a venit înaintea celui
de-al doilea tur la alegerile locale din Sofia, importante pentru GERB, unde guvernanţii s-au bazat pe voturile aceloraşi persoane care au protestat împotriva lui Geshev.
Despre ce e vorba?
Procuratura specializată a primit o informare din partea DANS că „un cetăţean străin strânge, în vederea transmiterii unui stat străin, informaţii ce reprezintă secret de stat (art. 104, al. I Cod Penal). Procuratura a anunţat că s-au întreprins acţiuni rapide în anchetă şi „faptele au fost confirmate integral”. S-a stabilit că, de fapt, din septembrie 2018, de aproape un an deci, un cetăţean al Federaţiei Ruse desfăşura activităţi de spionaj. A avut „frecvente întâlniri conspirative cu cetăţeni bulgari, inclusiv cu un organ de conducere ce are acces la informaţiile clasificate ale Republicii Bulgaria, UE, NATO”. „Obiectivul întâlnirii a fost obţinerea unor asemenea informaţii ce reprezintă secret de stat, în scop de spionaj, inclusiv prin propuneri de avantaje materiale”, precizează procuratura. Aceasta nu ne spune însă şi numele funcţionarilor bulgari cu care s-a întâlnit diplomatul rus. S-a anunţat că el este prim secretar al Ambasadei Rusiei la Sofia. Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, însă „agentul diplomatic are imunitate legat de jurisdicţia penală a ţării care îl primeşte”.
Din această cauză, în pofida existenţei datelor pentru a fi acuzat de infracţiune în conformitate cu art. 104, al. I din Codul Penal, „cel care oferă sau sustrage informaţii ce reprezintă secret de stat, pentru a o oferi unui alt stat sau altei organizaţii este condamnat pentru spionaj, condamnat la privare de libertate de la 10 la 20 de ani, cu închisoare pe viaţă sau cu închisoare pe viaţă fără drept de apel”, procesul penal împotriva lui fiind sistat.
Spionii ruşi în Bulgaria
În toiul scandalului cu şeful rusofililor din Bulgaria, Nikolai Malinov, acuzat de spionaj, fostul ministru bulgar de externe, Solomon Paşi, a comentat că doar în Ambasada Rusiei de la Sofia sunt în jur de 68 de spioni. În afara acesteia sunt câteva sute şi numele lor se ştiu, a spus Solomon Paşi.
Cu toate acestea, contraspionajul bulgar nu a demonstrat până acum rezultate serioase legate de deconspirarea lor. În celelalte state din Europa de Est şi în statele balcanice, izbucnesc periodic asemenea scandaluri, însă nu şi în Bulgaria.
Singurul caz cunoscut public în care Bulgaria a expulzat diplomaţii ruşi a fost din 2001, când Ivan Kostov era prim-ministru. Atunci, trei diplomaţi ruşi, în frunte cu ataşatul militar, Victor Lomakin, au trebuit să părăsească ţara în urma unui scandal de spionaj foarte mediatizat.
La data de 6 martie 2001, colonelul Yani Yanev, fost şef al Direcţiei pentru Analiză a Serviciului de Informaţii Militare, a fost arestat în faţa uşii Ambasadei Rusiei la Sofia, având asupra sa o geantă plină cu materiale catalogate „strict secret”.
Aproape în aceeaşi perioadă, de la Serviciul pentru Informaţii Militare din cadrul Ministerului Apărării a fost arestată şi Liliana Gesheva, şef al Secţiei Secrete a Serviciului de Informaţii Militare, Yanev avea o întâlnire cu ataşatul militar al Rusiei în Bulgaria, Vladimir Lomakin, pentru a-i oferi un rezumat privind situaţia în Balcani, pe care l-a primit de la Liliana Gesheva. Scandalul a dus la rechemarea lui Lomakin, iar Yanev şi Gesheva au fost deferiţi justiţiei.

Pagină coordonată de Grigoraş NIŢĂ;

Distribuie:

Check Also

Primăriile, obligate să dezinfecteze blocurile

Primăriile din toată țara au obligația ca, începând cu 31 martie, să asigure toate resursele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *