De mai multă vreme, Consiliul Județean Prahova vrea să construiască un sens giratoriu la ieșirea din Ploiești, pe teritoriul satului Tătărani, respectiv, la intersecția drumurilor județene DJ 101 D și DJ 101 G (sau strada Nuferilor, în nomenclatorul stradal al comunei Bărcănești), pentru a fluidiza traficul rutier dintre DN1 (Centura de Vest și mai departe Brazi) și DN1 A (Centura de Est). Autoritățile vorbesc despre „un punct periculos al drumului județean DJ 101 D, circulația autovehiculelor desfășurându-se cu dificultate pe relația Brazi-Ploiești” și despre „potențialul sporit de producere a accidentelor generat de traficul intens de pe DJ 101D”, segment de drum ce servește drept „ieșire principală în zona de sud a municipiului Ploiești”. Ei bine, lucrările au fost întârziate din cauza unui gospodar din Tătărani, care a ridicat o serie de pretenții vizavi de existența unui sens giratoriu în proximitatea proprietății sale. Așa că, pentru realizarea investiției, a fost nevoie ca CJ Prahova să apeleze la o societate comercială, de la care avea nevoie de un colțișor de teren de numai câțiva metri pătrați, pentru a proiecta și construi sensul giratoriu. Antreprenorul a donat către CJ suprafața de 21 mp, suportând și plata cu realizarea documentelor necesare. Da, ați citit bine, de 21 mp s-a împiedicat până acum investiția respectivă!