12.1 C
Ploiești
luni, 19 aprilie, 2021
Acasă Ocolul Pamantului Un nou tratat european - de ce nu?

Un nou tratat european – de ce nu?

Între eructaţiile lui Erdogan şi lockdown, mai există loc de reflecţie europeană? Pentru că noi credem că merită citită Pierre Menat „Ten Questions on Post-Covidian Europe (L’Harmattan, 97 de pagini). Acest fost consilier pentru afaceri europene al preşedintelui Chirac pune 10 întrebări „între neîncredere şi putere” (acesta este subtitlul ) într-un moment în care toată lumea se întreabă dacă Europa este capabilă să protejeze europenii şi să construiască strategii industriale, pentru a apăra o monedă puternică împotriva dolarului pentru a contracara revenirea marilor imperii sau dacă nu ar fi mai bine să ne întoarcem „fiecare acasă”…, se întreabă cotidianul francez Le Point.

Pierre Menat propune în cele din urmă un nou tratat. Putem auzi deja scepticii indignându-se de un nou transfer de suveranitate. Sursa de inspiraţie a acestui diplomat pensionar este extrasă din munca neterminată a unui mare om: generalul de Gaulle, promotorul unui plan Fouchet mort în faşă. Nu putem face din Europa o putere respectată şi respectabilă fără a alege parteneri de încredere, capabili să afirme o poziţie în lume.
Să revenim, aşadar, la sursă: generalul de Gaulle distinge în mod clar piaţa comună de suveranitate în materie de apărare şi politică externă. El o consideră pe cea de-a doua mai imperativă decât prima. Planul Fouchet a fost respins la începutul anilor 1960, deoarece, aşa cum ne aminteşte Pierre Menat, belgienii şi olandezii nu l-au găsit suficient de atlantist şi au dorit să includă Regatul Unit în el. Se temeau de hegemonia Franţei, mai ales în mâinile generalului…
Cu toate acestea, Pierre Menat face bilanţul obstacolelor din trecut: Regatul Unit a intrat, apoi a părăsit Uniunea; Statele Unite se retrag din securitatea europeană sau pretind că vor face acest lucru; Consiliul European al şefilor de stat şi de guvern, creat în anii 1970, a crescut considerabil, în conformitate cu ceea ce dorea de Gaulle… Prin urmare, autorul vede aici o oportunitate: „Să aducă împreună pe cei din statele europene care ar fi dispuşi să se angajeze într-o Uniune strânsă, care să respecte identităţile naţionale. Înfiinţarea unui Consiliu european de securitate, independent de instituţiile UE, care să se ocupe de afaceri externe şi de apărare, dar care să-şi lărgească acţiunea către alte domenii care nu sunt acoperite deloc sau insuficient de tratatele actuale, precum sănătate, cultură sau cercetare. Desigur, s-ar stabili o legătură între această Uniune politică şi Uniunea Europeană”.
Mai întâi, trebuie remarcat faptul că instituţiile UE au fost construite puţin la noroc pentru deschiderile politice, ratând în mod repetat şansa aprofundării în momentul extinderilor succesive. Am ajuns la un întreg care urmăreşte mai multe logici fără să le ajungem vreodată din urmă: o bucată de federalism aici, o bucată de confederaţie acolo, un strat de organizaţie internatională care nu numai că şi-ar întâmpina membrii cu drepturi depline, dar i-ar asocia pe alţii (Elveţia, Norvegia…) în funcţie de abilităţi, terenuri de joc…
Arhitectul Europei nu există. Sau, mai bine zis, sunt mai mulţi arhitecţi, au trăit în mai multe epoci, sub influenţa diferitelor curente ale secolului. Să ne imaginăm o catedrală începută în secolul XI, continuată în stilul Bauhaus, retuşată de Le Corbusier şi al cărui ambalaj final ar fi fost încredinţat lui Christo şi veţi avea o imagine destul de exactă a monumentului european. Prin urmare, Pierre Menat cere o ultimă mână de ajutor: cea a generalului de Gaulle pentru a finaliza Europa politică.
De asemenea, ar fi necesar să se decidă soarta NATO, din care face parte şi Turcia, ceea ce lasă loc reflecţiei… Acolo, autorul nu decide.
Totuşi, există un înalt Reprezentant pentru afaceri externe în cadrul UE. Are chiar statutul de vicepreşedinte al Comisiei şi se bucură de o administraţie numeroasă. De când spaniolul Josep Borrell a preluat postul odată cu înfiinţarea Comisiei von der Leyen, catalanul nu a mânuit limba de lemn dar, spre marea lui nenorocire, are doar o sabie… de lemn. Analizele sale sunt faimoase, dar mijloacele sale de acţiune, inexistente. Să solicite încetări ale focului fără a fi în măsură să reprezinte cea mai mică ameninţare pentru beligeranţi este un exerciţiu deprimant de care Josep Borrell se achită nu fără o anumită abnegaţie. Când nu spune nimic, ne înfurie neputinţa Europei. Când vorbeşte, se râde de neputinţa sa de a fi ascultat de cei puternici.

Pentru ce va fi utilizată Conferinţa privind viitorul Europei?
Pentru a pune capăt acestei comedii, Pierre Menat propune, prin urmare, să se treacă la lucruri serioase: câteva state europene – şi nu cele 27 – fac pasul într-o adevărată politică externă comună. La modul ideal, acest Consiliu de Securitate ar fi format din Franţa, Germania, Italia, Spania, Polonia şi… Regatul Unit. De fapt, Londra nu ar fi obligată să adere din nou la UE, deoarece acest tratat ar fi independent de instituţii.
Angela Merkel formulase ideea unui Consiliu de Securitate, dar a localizat-o în UE cu membri prin rotaţie. Atât timp cât rămâne regula unanimităţii, UE nu va fi niciodată imună la luarea de ostatici de către unul dintre ai săi, pentru a obţine câştig de cauză pe un subiect sau altul. Pentru a depăşi acest obstacol, este necesar ca un nou tratat de apărare care ar reuni doar state cu adevărat motivate.
„Oamenii vor obiecta că ar fi inutil să creăm o structură suplimentară când există deja atâtea. Dar, în faţa imenselor mize ale suveranităţii europene, cine poate pretinde că structurile actuale sunt adaptate? Prin urmare, trebuie să încercăm efortul”, conchide autorul.
Singurul lider capabil să ducă acest proiect este, prin definiţie, francez: în acest caz, Emmanuel Macron sau persoana care îi va succeda. Va lua Macron torţa căzută de la generalul de Gaulle? Şi pe cine va găsi la Berlin, Londra, Roma, Madrid sau Varşovia, pentru a-1 ajuta în această întreprindere irosită odinioară… Conferinţa privind viitorul Europei, care trebuie, în principiu (cu exceptia lockdown-ului general), să aibă loc înainte de sfârşitul acestui an şi să se întindă până în primăvara anului 2022, este locul pentru a dezbate şi a decide această uriaşă chestiune.
În cele din urmă, vom îndrăzni, în cazul unui nou tratat, oricare ar fi acesta, să-i facem pe oameni să voteze? Este greu de imaginat că Europa se poate lipsi de această bază populară, pentru a se proiecta cu fortă în marile provocări ale secolului. Ar trebui să acceptăm ca aceia care nu vor să se implice să se dea la o parte, pentru a-i lăsa pe alţii să treacă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Încep lucrările la stația meteo de la Vârful Omu

Societatea de construcții Viosil Instalconstruct SRL a câștigat licitația organizată de Administrația Națională de Meteorologie pentru lucrările de reparații capitale, consolidare și modernizare a...

De la religia lipsei, la lipsa religiei

Un grup de atei din Sacramento, California, a pregătit pentru perioada Crăciunului un număr de 55 panouri publicitare care afişează imagini cu localnici şi...

PAPA FRANCISC, UN MARXIST ARGENTINIAN

Economistul Antonio Martino contestă teoria Papei Francisc, conform căreia proprietatea privată nu este un bun primar inviolabil. „Dreptul la proprietate este un drept natural...

Concurs pentru postul de președinte al CAS Prahova

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în această lună, vor avea loc concursurile pentru ocuparea postului de director general al caselor...

Se repară podul de la Azuga. Calvar așadar pe Valea Prahovei!

De luna viitoare, începând cu 5 mai, se vor institui restricții de tonaj din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste pârâul Azuga, situat pe DN1,...

Planul Național de Reziliență și Redresare 2021-2027 (III)

Cercetarea nu primeștE bani suficienți, dar autoritățile privesc mai atent către mediul de afaceri Prezentăm, astăzi, ultima parte a Planului Național de Reziliență și Redresare...