Blocul este o zonă de dezastru economic şi politic, incapabilă să reflecte opiniile alegătorilor europeni, e de părere David Frost, fost ministru, fost negociator şef al Marii Britanii pentru ieşirea din UE, citat de Rador Radio România.
La câteva zile după referendumul pentru Brexit, din 2016, l-am urmărit pe Martin Schulz, pe atunci preşedinte al Parlamentului European, ţinându-le o predică alegătorilor britanici despre presupusa decizie teribilă pe care tocmai o luaseră. Îmi amintesc că am reflectat: „Slavă Domnului că nu va mai fi necesar să ne pese prea mult timp de ceea ce cred oameni ca voi”.
Ei bine, a durat ceva mai mult decât ne-am dorit şi chiar şi acum treaba nu este complet terminată, dar am reuşit. Într-adevăr, nimeni de aici nu mai ascultă ce crede preşedintele Parlamentului European. În urmă cu zece ani, probabil că unii alegători erau cel puţin vag conştienţi de Schulz, chiar dacă nu puteau să vă spună cine este mai exact. Nu cred că acum aţi putea găsi unul dintr-o mie care să recunoască numele actualului preşedinte. (Apropo, este vorba de Roberta Metsola, din Malta.)
Nu scriu pentru a lăuda ignoranţa ţărilor străine. Nu cred că este ceva bun. Dar, în egală măsură, nu mai avem acelaşi stimulent ca înainte de a urmări şi de a ne îngrijora de ceea ce se petrece în UE. Pentru că nu ne mai poate face nimic, cel puţin în mod direct.
Desigur, optica de pedepsitor nu a dispărut în totalitate, în ciuda tuturor concesiilor pe care le-a făcut actuala noastră administraţie, UE pare să dorească să facă inutil de dificilă şi complexă trecerea frontierei sale. Bruxelles pare să creadă că este treaba sa faptul că am introdus niveluri minime de servicii pentru greve, o măsură care, în mod clar, nu implică acordul nostru comercial, deoarece nu afectează comerţul între noi. Este necesar să trăim cu această situaţie.
Dar, pentru că nu suntem atât de atenţi, a fost posibil să se dezvolte o versiune fantastică a UE, în care aceasta creşte mai repede şi îşi gestionează politica mai bine decât noi. Dar nu este chiar aşa.
Observaţi UE de astăzi. În primul rând, economia. Zona dezastruoasă a euro va exploda la un moment dat. Germania, beneficiarul său timp de atâţia ani, este împotmolită în recesiune. Ratingurile de încredere a mediului de afaceri sunt confortabil de pozitive în Marea Britanie, dar grav negative în Zona euro.
OCDE spune că, în lumea reală, nu doar în predicţii, Marea Britanie a crescut mai repede de când a părăsit perioada de tranziţie din UE, decât Franţa, Germania, Italia şi Polonia. Toate acestea sunt variaţii uşoare ale unei performanţe în general anemice în raport cu standardele globale. Toată Europa este necesar să se descurce mai bine. Dar nu noi suntem cei care împiedicăm aceasta.
Şi din punct de vedere politic situaţia arată rău. Extrema dreaptă şi extrema stângă sunt în creştere, iar ambele aripi ale politicii au o latură neplăcută care lipseşte aici, în Marea Britanie. Da, Partidul Conservator de aici poate avea problemele sale, dar echivalentul său francez a dispărut în esenţă, iar toată energia politică se află la margine. Echivalentul său german se ofileşte, confruntat cu concurenţa partidului de dreapta AfD.
În Polonia, Donald Tusk dovedeşte că există un populism centrist, prin desfiinţarea agresivă a structurilor politice stabilite de predecesorii săi. Premierul spaniol a făcut un fragil târg faustian cu separatiştii catalani, dar nu va ţine mult timp, iar diavolul va veni după el mai devreme decât crede. Iar, în Ţările de Jos, mişcarea populistă de dreapta a lui Geert Wilders poate fi cel mai popular partid, dar stânga va aduna acum o coaliţie nepopulară, pentru a-l ţine departe.
Nimic din toate acestea nu pare tocmai puternic şi stabil. Şi va fi din ce în ce mai rău pentru curentul dominant, cu cât mai mult timp va refuza să se confrunte cu ceea ce gândesc de fapt cohorte mari de alegători.
Putem vedea un aspect clar din toate acestea: „politica reală este încă naţională în Europa. Problema este că structurile politice nu sunt. Este foarte bine ca mari coloane de tractoare să blocheze parlamentele, dar numai Bruxelles poate modifica normele de mediu. Liderii naţionali sunt nişte suplicanţi, electoratele naţionale nu pot da afară Comisia Europeană, iar Parlamentul European este parte a problemei, nu parte a soluţiei.
Atâta timp cât sunt în UE, marile state naţionale ale Europei sunt democraţii incomplete. Aşa că nu este de mirare că există atât de multe probleme politice. Preocupările oamenilor vor găsi o ieşire undeva – în parlamentele naţionale, în stradă, dacă nu pot.
Înseamnă asta că UE se va prăbuşi? Eu nu cred asta. Scopul UE este de a gestiona politica şi este extrem de bună în acest sens. Instanţa puternică şi bugetul mult mărit sunt morcovul şi băţul. Într-o bună zi, Comisia se va întoarce împotriva Ungariei, iar Viktor Orban va renunţa la provocarea Bruxelles-ului. A doua zi, aceasta cedează în faţa fermierilor care protestează în cealaltă direcţie şi renunţă la unele norme de mediu. Cumva, spectacolul continuă să se desfăşoare.
Ne amintim irezistibil de imperiul austro-ungar în anii săi de declin, mult mai puţin decât suma părţilor sale, preocupat de propriile reguli interne baroce şi mai mult un obstacol decât un ajutor pentru aliaţii săi. Este departe de a fi bine că situaţia este aşa în Europa dar – slavă Domnului – că suntem, deocamdată, în afara controlului UE.
