O parte din fondurile europene derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt gestionate de anumite ministere, inclusiv de cel al Educației. Săptămâna trecută, ministrul Liga Deca, împreună cu rectorii a 19 universități, au semnat contracte de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii specifice. Printre aceștia s-a aflat și rectorul UPG, conf. dr. ing. Alin Diniță, care a anunțat–fără să ofere prea multe detalii- mai multe proiecte pentru unitatea de învățământ superior de la Ploiești: spații de recreere și lectură, modernizarea unor spații cu destinație cantină, modernizare spații de cazare în căminele studențești. Toate cele trei investiții au o valoare de 15.565.277, 39 lei. Problema este alta: PNRR are termen limită de finalizare a proiectelor 21 decembrie 2026. Dacă autoritățile din România mai întârzie mult cu lansarea proiectelor, depunerea documentelor și semnarea contractelor de finanțare există riscul ca beneficiarii să nu se poată înscrie în termenul de mai sus.
Articol de Miruna Bogdănescu