fbpx
13.1 C
Ploiești
luni, 26 octombrie, 2020
Acasă Actualitate Trei ani a durat licitația unui tronson din autostrada Sibiu-Pitești

Trei ani a durat licitația unui tronson din autostrada Sibiu-Pitești

Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a semnat, în sfârșit, contractul de proiectare și execuție pentru secțiunea Pitești-Curtea de Argeș a autostrăzii A1 Pitești-Sibiu. După aproape trei ani de licitații și contestații, investiția a fost atribuită firmei italiene Astaldi. Pentru construirea celor 30,35 km de magistrală beneficiarul a impus ca termene 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție. Valoarea inițială a contractului se ridică la 356 milioane euro. Tronsonul prevede destul de multe lucrări de artă pe traseu, poduri și viaducte, traversări ale râului Argeș, parcări și centre de întreținere, dar și trei noduri rutiere și un drum de legătură cu municipiul Curtea de Argeș. Traseul începe în zona localității Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a Municipiului Pitești. Viteza de proiectare este de 120 km/h, iar platforma autostrăzii este de 26,00 m lățime. Care este situația cu celelalte tronsoane:

-Secțiunea 1 Sibiu-Boița, în lungime de circa 13 km: antreprenorul a început lucrările de execuție în luna martie;

-Secțiunea 2, Boița-Cornetu, (inclusiv Secțiunea 1, Lot 2), în lungime de 31.33 km (din care Secțiunea 2: 30,35 km și Secțiunea 1, Lot 2: 0.98 km): sunt în curs investigații geotehnice suplimentare, cu finanțare din asistența tehnică acordată de către Ministerul Fondurilor Europene, urmând ca după efectuarea acestor studii, să se finalizeze documentația tehnică și să fie demarată procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție;
-Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni, în lungime de 37,40 km: are ca termen estimat pentru lansarea procedurii de licitație a contractului de proiectare și execuție sfârșitul lunii iunie 2020;

-Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș: este în derulare procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție, proceduri estimate a se finaliza la finalul acestei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

La pomul lăudat să (nu) te duci cu sacul?

Pe hârtie, Prahova se umple de bazine de înot, săli și complexuri sportive Dacă ar fi să ne luăm după niște tabele înșirate de Compania...

De ce evreicele se rad în cap şi poartă peruci?

A spune că toate evreicele se rad în capă şi poartă peruci este o generalizare şi nu ceva deosebit de exact. Evreicele care se...

Aproape zero restanțe la dosarele de pensionare

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunță că structurile din subordinea Casei Naționale de Pensii sunt „foarte aproape de zero restanțe în emiterea primei decizii de...

81 de milioane de lei pentru 17 stații de monitorizare a calității aerului

Ploieștiul, oraș pilot în proiectul derulat de Ministerul Mediului, din fonduri europene Ministrul Mediului, Costel Alexe și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, au semnat un contract...

25 octombrie – Ziua Armatei Române

Armata reprezintă totalitatea forţelor militare ale unui stat (oaste, oştire). În epoca medievală, Ţările Române aveau oastea permanentă a domnului (oastea cea mică, uneori...

Scandal la Tinosu. Un polițist a folosit armamentul din dotare

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați că în comuna Tinosu are loc un scandal între mai multe persoane....