vineri , 3 aprilie 2020
Home / Actualitate / Trai, neneacă, pe boala românilor!
Pastile

Trai, neneacă, pe boala românilor!

Anul trecut, cele 4.279 de companii din România, care au activat în comerțul cu medicamente, au avut o cifră de afaceri de peste 20 de miliarde de lei, în creștere cu un miliard față de 2018! Asta ar presupune că românii au fost mai bolnavi de vreme ce au tocat atâta bănet pe tratamente!
Analiza pe piața pharma, realizată de compania de consultanță Frames, arată că, din 2010 și până astăzi, afacerile din acest sector s-au dublat, crescând de la 9,75 miliarde de lei, la peste 20 de miliarde de lei. În aceeași perioadă, profitul net a avansat de la 505 milioane lei, la 811,6 milioane de lei. Companiile din domeniul pharma au raportat un capital total de 2,4 miliarde de lei, în creștere cu peste un miliard de lei față de anul 2010, iar peste un sfert dintre acestea (1.387) înregistrau afaceri între 1 și 5 milioane de lei. Principalul jucător din piață, ca cifră de afaceri, este Sensiblu SRL, cu un business de 1,73 miliarde lei (+700 milioane lei față de 2010), urmat de S.I.E.P.C.O.F.A.R SRL – compania care controlează brandul Dona, cu afaceri de 978,9 milioane de lei (597,4 milioane lei, în 2010) și Help Net Farma SA, cu un business de 665,4 milioane de lei. Ierarhia continuă cu: Catena Hygeia SRL, Farmacia Tei SRL, RoPharma SA, Med-Serv United SRL, Farmaceutica ArgesFarm SA, Lavira Transport SRL și DucFarm SRL. Cele mai multe companii din sectorul farmaciilor activau în București (384 firme), Bihor (239), Argeș (230), Dolj (207), Cluj (187) și Iași (180), iar cele mai puține în Harghita (60), Caraș-Severin (41), Giurgiu și Tulcea (câte 36).

Distribuie:

Check Also

Primăriile, obligate să dezinfecteze blocurile

Primăriile din toată țara au obligația ca, începând cu 31 martie, să asigure toate resursele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *