Atât! Nimic mai mult.
Trebuie doar să spui sau să îți fie spus, și viața ta se schimbă. Total și pentru totdeauna.
Și nu sunt nici pe departe vreun “curentat” emoțional, ușor de…mișcat.
Viața mi-a pus pe tavă suficient de multe momente din care să-mi aleg suspine, râs cu lacrimi, veselie sau nod în gât, iar ceea ce a liniștit lucrurile și le-a aliniat cu sufletul a fost un simplu “te iubesc!”.
Așa cum, zilele trecute m-am convins încă o dată, despre puterea de înălțare, de împlinire și, poate cel mai important, de împăcare a celor două cuvinte.
Un om drag, aflat pe patul de spital, într-o fază terminală a unei nenorocite de boli, conectat la aparate și respirând extrem de greu de câteva zile, în momentul în care l-am mângâiat pe frunte, l-am luat de mână și i-am șoptit “te iubesc, Dudu!”, a deschis ochii și, fixându-mă cu privirea, ca și cum asta aștepta să audă, mi-a răspuns un apăsat “Și eu te iubesc!”. Apoi și-a îndreptat privirea spre fiecare dintre cei din jurul patului și le-a dăruit câte un “Te iubesc!”.
Și a tras cortina cu un apăsat “Pe toți vă iubesc!”.
Au fost ultimele cuvinte ale unui om bun! Și spun asta, nu pentru că îl știu eu ca fiind așa, ci pentru că doar un om cu adevărat bun poate termina viața de aici în iubire.
Atât de simplu.
Atât de profund.
Atât și nimic mai mult.
Editorial de Marius Marinescu