fbpx
16 C
Ploiești
sâmbătă, 19 septembrie, 2020
Acasă Actualitate Tânără înjunghiată de fostul concubin

Tânără înjunghiată de fostul concubin

Tragedia a avut loc în incinta unei unități turistice de pe raza comunei Gura Vitioarei. O persoană a sunat la 112 și a alertat autoritățile cu privire la faptul că o tânără ar fi fost înjunghiată de fostul concubin. O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, pentru a efectua cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incidentul. „Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova”, a precizat IPJ Prahova. Agresorul a fost depistat, iar în timpul cercetărilor a acuzat probleme medicale. Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească, aflându-se în custodia polițiștilor. Cât privește victima, având în vedere că aceasta este minoră, a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Ploiești, pentru acordarea de asistență medicală de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Orfelinatul de la Vălenii de Munte se va desființa

Copiii vor fi plasați în case de tip familial ce vor fi construite la Drajna Consiliul Județean Prahova a aprobat proiectul privind „Restructurarea / închiderea...

Sportivele CSM Ploiești – fruntașe la prima ediție a Rhythmic Star

Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești a găzduit sâmbătă primul concurs post-pandemie la care sportivele secţiei de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au...

Primăria Sinaia a reluat lucrările la Spitalul Clinic de Urgență

• Contractul semnat are o valoare de peste 40 mil. lei • Finanțarea va fi asigurată din bugetul stațiunii Primăria Sinaia a anunțat că au reînceput lucrările...

Partidul Prahova în Acțiune denunță blatul PSD-PNL

Partidul Prahova în Acțiune scrie că Legea nr.135/2020 pentru stabilirea reprezentanților competitorilor electorali în secțiile de votare pentru alegerile locale scoate în evidență un...

Bogdan Toader promite sprijin pentru sportul prahovean

Președintele CJ Prahova și al PSD, candidat din partea Alianței pentru Prahova PSD-Pro România și PPU-SL pentru un nou mandat la șefia administrației județene,...

Bătaie aplanată de jandarmi în Ploiești

Incidentul a avut loc în zona de vest a municipiului. Scandalul a pornit în zona blocurilor de pe Șoseaua Vestului. Patru tineri au început...