joi , 5 decembrie 2019
Home / Sport / Succese, în sportul prahovean

Succese, în sportul prahovean

CSŞ Ploieşti,
la atletism,
la Cluj Napoca…
Concursul Naţional de Ştafete şi Probe Neclasice la Atletism, desfăşurat recent (26.X.2019) la Cluj Napoca, pe cel mai mare stadion din România, modern, dotat şi pentru cea mai importantă disciplină olimpică – „Sportul sporturilor” – „Cluj Arena”, a prilejuit tinerilor sportivi ai Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti, pregătiţi de profesorii antrenori Maria Andrei şi Florin Andrei, un preţios triumf soldat cu şapte medalii. Dintre care cinci de aur şi două de argint.
Medaliile de aur (5) au fost cucerite în probele: * Ştafeta 4×400 m (Juniori 3/3.42.90 min.), având în componenţă atleţii Dragoş Avram, Andrei Blănaru, Teodor Marin, Alexandru Blănaru; * Ştafeta 4×400 m (Juniori 1 / 3.38.37 min.) – în componenţa Andrei Niculiţă, David Gudi, Eduard Chivi, Alexandru Săceanu; * Ştafeta 100+200+300+400 m (Juniori 3/ 2.10.34 min.) în componenţa David Echimescu, Dragoş Avram, Ruben Chivi, Alexandru Blănaru; * Ştafeta A – 100+200+300+400 m (Juniori 1 /2.02.15 min.) în componenţa Robert Ioniţă, Nicolae Olteanu, David Gudi, Andrei Niculiţă; * Ştafeta 400+600+800+1000 m (Juniori 1 / 7.36.00 min.) în componenţa Robert Ioniţă, Leonardo Coancă, Nicolae Olteanu, Andrei Toma; iar medaliile de argint (2) prin echipele din probele: * Ştafeta B – 100+200+300+400 m (Juniori 1 / 2.03.32 min.), în componenţa Andrei Toma, Andrei Patrichi, Eduard Chivi, Alexandru Săceanu; * Ştafeta 400+600+800+1000 m (Juniori 3 / 8.02.46 min.) în componenţa David Echimescu, Teodor Marin, Alexandru Blănaru, Ruben Chivi.

CS Conpet Petrolul Ploieşti la popice, la Hunedoara…
Campionatul României la Popice (Individual clasic / Sprint / Tandem / Hunedoara / 1-3.XI.2019), a prilejuit sportivelor de la CS Conpet Petrolul Ploieşti, pregătite de maestra emerită a sportului Luminiţa Dogaru şi de către colega sa Daniela Lăcătuşu, să îmbogăţească palmaresul structurii sportive cu preţioase medalii (1 aur, 1 argint, 2 bronz).
Medalia de aur (şi onorantul titlu de Campioană a României), a fost cucerită de Luminiţa Dogaru în proba „Individual clasic” cu 576 popice doborâte, cea de argint tot de Luminiţa Dogaru la „Sprint”, iar cele de bronz (2) prin Florentina Naghi la „Sprint” şi tot prin aceasta şi la „Tandem” împreună cu colega sa de club – Alina Sanda.

Check Also

Doar cerul este limita, iar campionul paralimpic la ciclism, Eduard Novak, o dovedește din plin!

Turul ciclist al României 2019 a început pe 11 septembrie, la Cluj, iar ”Mica Buclă” …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *