fbpx
-3.2 C
Ploiești
sâmbătă, 16 ianuarie, 2021
Acasă Ocolul Pamantului SUA pun cărămizile pentru zidul marii coaliţii globale anti-China

SUA pun cărămizile pentru zidul marii coaliţii globale anti-China

Chiar şi pentru un observator amator într-ale relaţiilor internaţionale, nu mai există dubii că SUA şi R.P. Chineză au intrat în ultimii ani într-un tipar de confruntare politică, economică şi strategică masivă, care, în plan istoric, reproduce tipica încleştare existenţială dintre puterea hegemonică a unui sistem internaţional şi challenger-ul principal, rivalul care visează să-i smulgă cârma şi să conducă ei corabia, scrie Şerban F. Cioculescu, pe contributors.ro.

Ascensiunea Chinei spre statutul de mare putere, rivalizând economic şi militar cu SUA a început mai ales din anii 90 ai secolului trecut, dar ultimele două decenii au fost de competiţie geostrategică directă şi susţinută.
Pe măsură ce statul american şi-a dirijat atenţia prioritar către zona Asia-Pacific, investind în apărarea Taiwanului, Japoniei, Coreei de Sud, dar şi a Australiei, încercând constant să atragă şi India de partea sa, a devenit clar pentru liderii comunişti de la Beijing că nu vor putea atinge nici hegemonia regională, fără a sparge cumva mecanismul de încercuire creat de strategii din Washington. Adică izolând America de aliaţii ei sau slăbind-o din interior, prin subversiune.
Însă, cum doctrina politică a Beijingului nu pune mare preţ pe alianţele militare în timp de pace, China nu a reuşit, spre deosebire de SUA, să atragă aliaţi puternici, dornici să se înhame la obiectivul menţionat anterior. Doar Rusia s-ar încadra în mod firesc în el, dar, între Moscova şi Beijing, deşi există un parteneriat strategic şi economic tot mai conturat, nu s-a ajuns la atât de multă încredere şi nici la valori comune, spre a genera o apropiere organică a intereselor naţionale. În acelaşi timp, calcule ce ţin de logica electorală, de lupta pentru putere în interiorul Partidului Comunist Chinez (în care XI Jimping ar dori să-şi permanentizeze mandatul de secretar general), precum şi ascensiunea curentului naţionalist în ambele state, contribuie la escaladarea tensiunilor şi la dificultatea extremă de a găsi căi de acomodare şi cooperare.
Imposibilitatea de a se concentra în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spre a da un impuls pe calea combaterii Covid-19 a fost evidentă, iar SUA nu doar că au tăiat contribuţia financiară în bugetul OMS, dar a anunţat chiar părăsirea organizaţiei în 2021.
De asemenea, conflictele comerciale judecate de Organizaţia Mondială a Comerţului sunt tot mai acute şi mai greu de soluţionat, criticile dure ale Washingtonului la adresa organizaţiei contribuind la delegitimarea acesteia. SUA nu au încredere în organizaţiile multilaterale şi adesea le blochează sau îngreunează funcţionarea, în timp ce China pretinde că le sprijină şi e adepta globalizării multilateraliste, dar, de fapt, urmăreşte creşterea propriei influenţe în dauna celorlalţi şi emergenţa unor noi instituţii docile.
Washingtonul doreşte în primul rând să împiedice hegemonia Beijingului în Pacificul de Vest şi în zona Indo-Pacificului – e vorba de controlul Mării Chinei de Sud , presiunile Japoniei pentru posesia insulelor Senkaku, supunerea Taiwanului şi reunificarea cu acesta, modificarea legislaţiei în Hong Kong, spre a anula existenţa a două sisteme politice în acelaşi stat. Pune presiuni şi pe statele latino-americane, spre a le feri de dependenţa economică de piaţa chineză.
Doreşte, de asemenea, să limiteze penetrarea economică a Europei de către China (care se bazează pe programul geo-economic de investiţii Belt and Road Initiative – Noul drum al mătăsii), transmiţându-le statelor europene (majoritatea membre ale UE) că banii chinezilor vin cu condiţionalităţi care vor lega economic Europa de China, ducând la acumularea de datorii şi pierderea parţială a suveranităţii economice. De asemenea, administraţia prezidenţială Donald Trump transmite mesajul că R.P. Chineză şi Rusia sunt tot mai aproape de o alianţă, iar relaţiile economice ale europenilor cu cele două state autoritariste şi anti-liberale vor veni cu un preţ geopolitic ridicat: atragerea statelor europene în orbita strategică a Beijingului şi Moscovei.
În acelaşi timp, nu mai e un secret că SUA caută să separe Rusia de China, prima fiind un potenţial aliat, cealaltă, un adversar existenţial. Dar Rusia nu se lasă deocamdată atrasă de partea Washingtonului, preşedintele Putin fiind un adversar ideologic şi un rival geopolitic al Occidentului, suferind sancţiuni economice de pe urma anexării ilegale a Crimeei. Pe termen lung, în era post-Putin, statul rus ar putea, în final, să aleagă şi el tabăra anti-Beijing.
În general, Trump a preferat să nu se bazeze mult pe aliaţi în efortul de containment (îndiguare) la adresa Chinei, luând unilateral măsuri prin care lovea în comerţul chinez cu anumite produse importante (deşi economia americană şi cea chineză fiind puternic interdependente, a lovit indirect şi în producătorii americani de bunuri şi servicii destinate pieţei chineze) şi limita pătrunderea tehnologiilor 5G chinezeşti în diverse părţi ale lumii.
Însă, liderul american a dat startul creării unei mari coaliţii de voinţă contra intereselor mondiale ale Chinei. Scopul este de a bloca accesul Beijingului la tehnologii avansate, cu dublă folosinţă, de a marginaliza China pe scena internaţională şi a împiedica să domine Asia de Est.
După ce Pompeo i-a convins pe britanici să nu mai accepte sistemul 5G şi Huawei, Washingtonul a adresat mesaje tuturor aliaţilor, cerându-le să limiteze accesul tehnologic şi economic pe piaţa lor pentru produsele şi investiţiile chineze,
sugerându-le că trebuie să facă o alegere clară: cu America contra Chinei sau invers.
Presiunile americane îi vizează atât pe aliaţii din NATO, ţările europene beneficiare ale umbrelei de securitate americane, cât şi pe cei din zona oceanelor Indian şi Pacific, state precum India, Japonia, Australia, care deja fac parte din formatul Quadrilateral Security Dialogue/QUAD (patrulaterul de securitate) şi se opun tentativelor de hegemonie chineză în zona Asia-Pacific.
Gesturile şi limbajul politicienilor şi diplomaţilor americani faţă de China sunt tot mai aspre şi indică o rivalitate fără compromis. Toleranţa lor faţă de statele aliate care doresc să nu renunţe la banii şi/sau tehnologia din R.P. Chineză este tot mai redusă şi presiunea asupra acestora spre a face alegerea corectă se intensifică. Recent, reprezentantul SUA pentru Asia de Est, Donald Stilwell, a afirmat că acţiunile Chinei în lume sunt cele specifice unui „agresor nelegiuit” (lawless bully), nu ale unui actor responsabil la nivel global. Stilwell a mai spus că SUA nu cer statelor să aleagă dacă merg sau nu cu China, ci să se ridice contra comportamentului malign al Beijingului, care le ameninţă şi lor suveranitatea şi interesele economice. El nu a negat necesitatea de a găsi căi de cooperare cu China acolo unde este posibil.
Între timp, SUA înarmează masiv Taiwanul (pe care totuşi nu îl recunoaşte deocamdată ca stat separat de China continentală), înarmează de asemenea Japonia, Australia, chiar Vietnamul (fost adversar în anii Războiului Rece), încurajează cooperarea dintre Japonia, India şi Australia la nivel economic, politic şi securitar. De asemenea, ar dori să determine aliaţii europeni din NATO să adopte poziţii unitare faţă de China (la fel ca şi faţă de Rusia), transformând NATO
într-un element de containment (îndiguire) faţă de un eventual bloc eurasiatic sino-rusesc, complementar cu sistemul de containment din estul şi sudul Asiei format din Japonia, Australia, India, Taiwan, Coreea de Sud.
Însă state precum Germania şi Franţa, cele mai puternice militar şi economic din UE, refuză să adopte postura strategică americană faţă de Beijing şi Moscova, fiind atrase de oportunităţile economice oferite de ele. De asemenea ele se opun dominaţiei americane unilaterale asupra sistemului de securitate transatlantică, dorindu-şi mai degrabă o lume multipolară decât una unipolară, deşi în planul securităţii au beneficiat cel mai mult de umbrela militară a SUA încă din epoca Războiului Rece, dar şi de sprijinul economic decisiv din anii 40-50 ai secolului trecut, prin Planul Marshall.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Povestea europenilor răpiţi de africani

Tragedia comerţului transatlantic cu sclavi africani, care s-a desfăşurat între secolele XVI şi XIX, a primit multă atenţie şi a fost larg condamnată. Cam...

Ce (nu) a reușit să facă Alexandr Stoianoglo într-un an de mandat

Pe 29 noiembrie 2019 Igor Dodon semna decretul de numire a lui Alexandr Stoianoglo în funcția de șef al Procuraturii Generale. Unii colegi și...

Șumudică nu o are mică!

Gura. Șumudică n-a avut niciodată gura mică. Dar nu cred că atunci când l-a adus cineva la vreun club, l-a luat direct de pe...

Petrolul Ploiești / Achiziții și un nou antrenor secund

Petrolul Ploiești se pregătește la turație maximă pentru reluarea campionatului Ligii a doua la fotbal. Elevii lui Viorel Moldovan au început cu un stagiu...

1,5 miliarde de dolari pentru Belarus

La Soci a avut loc mult aşteptata întâlnire între Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko, pe fondul crizei profunde de legitimitate politică din Belarus, o...