11.3 C
Ploiești
joi, 23 septembrie, 2021
Acasă Ocolul Pamantului Statele Unite ale Europei sau nimic

Statele Unite ale Europei sau nimic

    Decenii la rând, Franţa şi Germania au fost numite „tandemul” sau „cuplul” sau „motorul” care conduce Europa. Au încercat să lucreze împreună pentru a uni continentul. Însă, pentru a continua cu metaforele, Franţa vrea să conducă un Euro-Porche cumpărat în leasing împreună, în timp ce germanii insistă să economisească din banii pentru benzină. Acum, un lung şir de crize – din Belarus până în Nagorno-Karabah – arată că Franţa şi Germania nu au aceeaşi foaie de parcurs”, scrie pentru Project Syndicate Josef Joffe, membru al Hoover Institution de la Stanford University şi membru al consiliului editorial al Die Zeit.

    Nu e surprinzător. Aşa cum spunea fostul ministru de externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, Franţa şi Germania „văd lumea diferit” şi de aceea au „interese diferite”. Adevărul este că divergenţele franco-germane sunt la fel de vechi ca şi UE.

   Această diferenţă este frustrantă pentru actualii lideri – preşedintele Emmanuel Macron şi cancelara Angela Merkel – aşa cum a fost şi pentru predecesorii lor, Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer, din momentul în care şi-au dat mâna peste Rhin, acum 60 de ani. Urmau să transforme două ţări inamice în ţări prietene. Însă statele nu se căsătoresc. Ele se supun intereselor, nu unul altuia.

   Când două puteri se apropie atât de mult, întrebarea este cine conduce şi cine este la remorcă? Hiperactivul Macron vrea cu siguranţă să conducă Europa (şi, să spunem adevărul, toţi predecesorii săi de la Elysee au vrut asta). De partea cealaltă, Merkel insistă pe priorităţile Germaniei.

   Actualele divergenţe pleacă şi de la diferenţele de caracter. Temperamental, Macron este opusul lui Merkel. Macron vrea lumina rampei, iar Merkel, cunoscută acasă drept Mutti, preferă să citească acelaşi discurs despre continuitate şi prudenţă.

   Asta se reflectă şi în politica externă. Din 2017, când a câştigat prezidenţialele, Macron a flirtat cu preşedintele SUA Donald Trump, cu Vladimir Putin şi cu preşedintele chinez XI Jinping, iar apoi s-a întors deziluzionat de la fiecare dintre cei trei. Pur şi simplu, Franţa nu joacă în liga lor. Spre deosebire, Merkel a păstrat o distanţă faţă de Trump, Putin şi XI.

   Macron a mai spus şi că NATO este în „moarte cerebrală”, reluând afirmaţia lui Trump cum că NATO este „demodată”. Însă cancelara Germaniei ar fi ultima care să stingă lumina la sediul NATO de la Bruxelles. Până la urmă, NATO a garantat securitatea Germaniei vreme de 70 de ani, iar asta cu mari reduceri de preţ pentru Germania.

   Unele dintre cele mai recente dezacorduri între Franţa şi Germania vizează Mediterana de Est, unde Grecia şi Turcia – ambele state NATO – au ameninţat că se vor război pentru explorarea gazelor în zone economice contestate. Macron s-a plasat repede de partea Greciei, trimiţând nave de război şi avioane, promiţând şi arme. În luna septembrie a anului trecut, Macron a găzduit un summit în Corsica la care au participat liderii altor şase state mediteraneene, pentru a constitui o contragreutate la Turcia. Germania nu a fost acolo.

   Merkel mormăie, în schimb, platitudini despre „relaţia multifaţetată” cu Turcia, care este necesar să fie „atent echilibrat”. Interesele germane sunt limpezi: preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan păzeşte frontiera turco-siriană în faţa unui val necontrolat de refugiaţi din Orientul Mijlociu care s-ar îndrepta spre Germania, dacă li se dă ocazia. Dacă-l provoci pe Erdogan, atunci va deschide robinetul refugiaţilor.

   Apoi avem actuala luptă dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru Nagorno-Karabah. Macron, Putin şi Trump le-au cerut celor două tabere să negocieze imediat, în timp ce Erdogan a luat partea azerilor musulmani împotriva armenilor creştini. Germania este mai puţin „alarmată” pentru că Merkel nu-şi permite să şi-l îndepărteze pe Erdogan.

   După ce o parte mare din Beirut a fost distrusă de explozia din august, Macron a transmis rapid Libanului că va organiza o conferinţă internaţională a donatorilor, fără a se coordona cu Merkel. Franţa, care a controlat Levantul după Primul Război Mondial, vrea să-şi menţină un cap de pod pentru a-şi păstra influenţa regională. Germania nu are interese strategice aici şi, instinctiv, nu vrea să se implice în ceva ce ar putea escalada. Interese diferite, scheme de acţiune diferite.

   Germania abordează la fel şi Libia, în al cărei război civil s-au implicat Rusia, Egipt, Arabia Saudită. Turcia şi Franţa. Tot ce poate face mai bine Germania în Orientul Mijlociu este să organizeze alte convorbiri de pace la Berlin, aşa cum e tradiţia germană.

   Asta este doar o listă scurtă a diferenţelor de abordare în politica externă germană şi franceză din ultimele luni. Ea confirmă un model. Franţei îi place să se implice, iar Germaniei să rămână deoparte. Angela Merkel a spus recent că a venit „era Europei” într-o „lume agresivă”. Dar, dacă Franţa şi Germania nu se pot coordona, cum o poate face restul celor 25 de state membre UE?

   Motivul este unul structural. Nu poţi reduce 27 de state la unul singur, nici măcar în ce priveşte relaţia cu Rusia sau Belarus, unde preşedintele Alexandr Lukaşenko este hotărât să distrugă mişcarea pro-democraţie. Când cei 27 au încercat să impună sancţiuni Belarusului, micuţul Cipru a arătat că va vota doar dacă restul UE cade de acord să penalizeze Turcia pentru explorarea ilegală a zăcămintelor în estul Mediteranei.

   Este o poziţie ce putea fi anticipată, Ciprul este o colonie economică a Rusiei, iar Lukaşenko este clientul lui Putin. După săptămâni de discuţii, Ciprul a cedat. UE va sancţiona 40 de oficiali belaruşi, dar este o pedeapsă care nu-l va face pe Lukaşenko să-şi pregătească bagajele şi să plece.

   UE este a doua putere economică a lumii înaintea Chinei. Pe hârtie, are la fel de mulţi militari ca şi SUA. Însă nu aceste aspecte sunt esenţiale pentru a deveni un actor strategic la nivel internaţional. Dacă ar fi aşa, atunci Elveţia ar trebui să fie o mare putere.

   Desigur, toţi liderii europeni vor vorbi despre destinul comun al Europei. Însă, în cazul UE, „unitatea” este deseori opusul capacităţii de a acţiona ca un tot. Un bloc de 27 de state care nu pot acţiona decât în unanimitate în chestiuni considerate esenţiale nu va fi niciodată un actor strategic, pentru că se va ghida mereu după cel mai mic numitor comun, cel acceptat de toţi.

   Chiar dacă Franţa şi Germania ar merge în aceeaşi cadenţă, ceilalţi nu le vor urma unul după altul, pentru că se tem de dominaţia franco-germană. Până când nu vor fuziona în Statele Unite ale Europei, ţările membre nu vor face trecerea în votul majoritar în chestiunile strategice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

CUPA BĂNEASA EDIȚIA I-A

    Minifotbalul, ca şi alte sporturi de la nivel de amator, a avut de suferit din cauza pandemiei, competiţiile fiind suspendate, dar minifotbalul...

CE AU/ N-AU ÎN COMUN DRAGNEA ȘI NĂSTASE!?

Editorial de Marius Marinescu Amândoi au fost președinți ai PSD. Unul știe introducerile de la cărți, celălalt cuprinsul. Amândoi au făcut pușcărie pentru fapte presupuse a...

Se distribuie pachetele alimentare la Ploiești

    Până pe data de 1 noiembrie 2021, la Ploiești, se distribuie pachetele alimentare, program finanțat din Fondul de ajutor European destinat celor...

Fotbal / Petrolul este lider în Liga 2

    Petrolul 52 Ploiești este noul lider în Liga 2 la fotbal, după ce a învins vineri, pe teren propriu, pe Ripensia Timișoara,...

Săptămână cu accidente rutiere

A intrat cu mașina în semafor, la Câmpina     Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că pe Bulevardul Carol...