fbpx
miercuri , 3 iunie 2020
Home / Actualitate / SPECIALE? NU. NESIMȚITE!

SPECIALE? NU. NESIMȚITE!

De data asta nu o să mai caut cuvinte care să cosmetizeze adevărul. Motivul? Nesimțirea. Aaa! Și șarlatania. De asta avem parte. De unde? Tot de la ei. De la șmecherii și tupeiștii politici. Aceste căpușe înfipte în gâtul și așa uscat și bolnav al țării ăsteia, rezistente la orice dezinfecție sanitară, penală și morală, făcută sau mai bine zis mimată timp de 30 de ani.
Ce se întâmplă zilele astea, când vedem cu toții cât ne este de greu nouă, muritorilor de rând, nespecialilor și nebugetarilor, mă umple de nervi și scârbă. Toți, dar toți sunt o apă și un pământ. De la președinte, la ultimul “om” politic. Cu fețele rotofeie și cu obrajii roz-purceluș, se dau de ceasul morții de grija noastră, la adapostul casuțelor, viluțelor, bibliotecilor necitite dar care dau perfect în filmare, salariilor nesimțite, conturilor grase din bancile de aici și de aiurea. Le pasă…pe dracu! Îi atinge cumva criza asta? Deloc. E doar un concediu forțat în care, la final, vor avea tupeul să zică “ați văzut băi săracilor că am stat ca și voi, ca oamenii de rând, în casă!?”.
Iar ce este cu adevărat odios este faptul că și acum fac același joc mârșav, de șarlatani, mimând grija față de noi…de țară…de tot ce n-a contat niciodată, dar care dă bine să îți screme forțat o lacrimă, taman acum. “Gata! Vrem să anulăm pensiile speciale. Vrem să impozităm pensiile speciale. Vrem să…vrem să…”. Vreți pe dracu să vă ia! În primul rând tăiați-vă numărul din Parlament, la cei 300 pe care i-a votat poporul. Apoi tăiați-vă salatiile nesimțite pe care le luați degeaba de ani buni. Apoi tăiați salariile nemeritate ale celor care huzuresc în companiile și instituțiile statului. Apoi tăiați organigramele umflate de pițiponci și pițipoance din toate ministerele și direcțiile din țară. Apoi tăiați pensiile nesimțite nu doar pe cele pe care le numiți voi speciale dar care sunt încasate de ordinari. Apoi tăiați pensiile pensionarilor de 40 de ani, la nivelul bunului simț. Faceți ce trebuie nu doar ce dă bine, măi viermilor!
Știu însă că nu veți face nimic din toate astea până nu veți auzi la poartă ori potera ori topoarele oamenilor care nu mai au nimic de pierdut. Iar mie, în locul vostru, mi-ar fi frică de ziua aia.
Până atunci…stați liniștiți! Tot noi vom plăti nota de plată și după nenorocirea asta…

Punctul pe Ț/ Marius Marinescu
Ziarul Ploieștii
www.ziarulploiestii.ro
www.zpl.ro

Distribuie:

Check Also

Consilierii PSD cer chirii mai mici pentru terasele de pe domeniul public

Întrebare: de piețari nu vă interesează dacă au pierderi, că și ei sunt agenți economici …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *