7.6 C
Ploiești
vineri, 29 martie, 2024
spot_img
AcasăActualitateSoluții provizorii pentru sinistrații de la Azuga

Soluții provizorii pentru sinistrații de la Azuga

La Azuga urmează să ajungă, în aceste zile, 20 de construcții modulare asigurate din rezerva de stat, pentru persoanele ale căror case au fost avariate de alunecarea de teren de săptămâna trecută. Acestea sunt dotate cu câte patru paturi fiecare, aragaz, butelie și radiatoare. Casele provizorii vor fi plasate lângă vechea sală de sport din stațiune. Numai o parte din cele 125 de persoane sinistrate vor locui însă aici; celelalte familii vor fi cazate la o pensiune pusă deja la dispoziție chiar din noaptea sinistrului.

Primăria Azuga ar putea fi totuși depășită financiar de această nouă situație creată, care se suprapune efectelor pandemiei. Deocamdată sunt multe promisiuni, dar nu se știe cât de repede vor fi puse în practică. De exemplu, Compania Națională de Investiții s-a angajat să construiască un zid de sprijin la baza versantului. Dar a venit cu o condiție, ca Primăria Azuga să realizeze expertiza tehnică și studiul geotehnic, documentație care știm bine că va dura ceva timp. De fapt, nu studiul în sine, cât procedurile premergătoare de achiziție a lucrării. Autoritățile locale spun apoi că aveau în plan să construiască din fonduri europene trei blocuri sociale, pentru care există deja proiect și contract de finanțare semnat, dar procedurile de licitație și lucrările propriu-zise sunt de durată. Pe de altă parte, ar mai fi posibilitatea de ralizare a 10-15 case, dar nu se știe când.

Tot ceea ce se cunoaște în clipa de față este că administrația a asigurat hrană familiilor sinistrate pentru șapte zile după care, ei bine, e nevoie de sprijin financiar fie de la județ, fie din sponsorizări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente