7.9 C
Ploiești
joi, 18 aprilie, 2024
spot_img

Smerenia

Smerenia e păzitoarea şi temelia tuturor virtuţilor, deoarece cu ea toate virtuţile devin mai adânci şi desăvârşite. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale, ea se află la temelia tuturor celorlalte virtuţi şi este izvorul oricărui har ceresc.
Dreptatea şi tăria se sprijină tot pe smerenie. Ştim că tăria noastră nu o avem decât de la Dumnezeu, dacă suntem convinşi de slăbiciunea proprie. Prima virtute a creştinului este smerenia.
Cu smerenia vom avea toate celelalte virtuţi, fără ea, chiar dacă le vom avea pe toate, nu vom avea nici una.
Domnul nostru Iisus Hristos, spre a ne face să înţelegem că această virtute este cea mai preţioasă dintre toate virtuţile, începe „fericirile”, cu smerenia, când zice : „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei V, 3). Fericitul Augustin spune că: „cei săraci cu duhul” sunt cei smeriţi.
Apostolul Petru dă frumoase îndemnuri fiilor duhovniceşti, zicând: „Supuneţi-vă preoţilor şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru V, 5).
Smerenia este o virtute iubită de Mântuitorul, prin care vrea să fie imitat de toţi cei care vor să-L urmeze, când zice: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei XI, 29).
Smerenia este un adevăr, de aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Dacă tu vei osebi lucrul de preţ de cel fără de preţ vei fi ca gura mea” (Ieremia XV, 19), adică ceea ce este al lui Dumnezeu de ceea ce este al nostru şi dacă vom putea deosebi ceea ce este de valoare de ceea ce este josnic, vom fi asemenea gurii Sale.
Smeritul nu se încrede în puterile lui proprii, având mereu în minte şi în inimă cuvintele Psalmistului: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” (Psalm CXXVI, 1). Omul smerit e bucuros atunci când alţii îi cunosc defectele şi lipsurile şi nu se supără dacă unii îl întrec fie prin bogăţia lor, fie prin iscusinţa lor, sau chiar prin virtutea lor. Acela este smerit care ascultă de părinţii şi de mai marii lui, având pildă pe Mântuitorul, care s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce.
E smerit acela care acceptă şi primeşte cu bucurie sfaturile şi îndemnurile altora şi le urmează în lucrarea lui.
Smerit este acela care iubeşte pe cei mai de jos decât el sau pe cei care-i sunt supuşi.
Smerit a vorbit despre Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul, când a zis: „Cel ce vine după mine, care înainte de mine a fost şi căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei” (Ioan, 27).
Această smerenie e temelia întregii desăvârşiri evanghelice şi a vieţii spirituale.
Smerenia e drumul drept şi sigur pe care, dacă vom umbla, nu vom greşi niciodată. Întotdeauna cel smerit se bucură de pacea inimii, care e binele cel mai mare, pe care îl poate avea omul pe pământ şi, tot din smerenie izvorăşte pacea, bucuria şi fericirea.
Să ne punem încrederea în Dumnezeu şi să fim încrezători în puterea Lui, să dovedim râvnă în săvârşirea lucrării binelui de slujire a semenilor, ca astfel prin tot binele ce-l facem pentru semeni, să împlinim poruncile Mântuitorului şi să contribuim la binele întregii omeniri. Amin.

Părinte Gabriel, Parohia Sf. Gheorghe Nou – Ploieşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente