fbpx
8.8 C
Ploiești
vineri, 4 decembrie, 2020
Acasă Actualitate Sistem IT de recunoaștere facială, de 4,7 mil. lei!

Sistem IT de recunoaștere facială, de 4,7 mil. lei!

Firma Dataware Consulting, o abonată a contractelor publice, indiferent de guvernare, a câștigat o licitație de 4,7 mil. lei, organizată de Inspectoratul General al Poliției Române, pentru dezvoltarea unui sistem IT de recunoaștere facială. Poliția a dat asigurări că sistemul nu va monitoriza în timp real spațiile publice și private și nu va capta înregistrări video, ci va fi utilizat pentru identificarea persoanelor exclusiv în cadrul investigării punctuale a unor fapte penale. Contractul presupune achiziționarea unei soluții informatice pentru recunoaștere facială + training, în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului de identificare și recunoaștere facială (NBIS) și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA”, astfel:
-Soluția informatică pentru recunoaștere facială va fi formată din următoarele componente: software pentru identificare și recunoaștere facială cu minim 2.000.000 de entități, licențiere a sistemelor de operare de tip server, soluție de baze de date și soluție de replicare baze de date, soluție de virtualizare, un cluster servere pentru operații mission critical, servere blade și soluție de stocare;
-Training pentru recunoaștere facială (250 persoane);
-Training pentru soluția de virtualizare (10 persoane);
-Training pentru sistemele de operare ofertate (10 persoane).

În 2018, Dataware Consulting a câștigat, tot pentru o structură a MAI, o licitație de 3,95 mil. lei, fără TVA, pentru achiziționarea unui laborator IT și o alta de 7,1 mil. lei, pentru cumpărare de laptopuri și imprimante.  Printre „clienții” acestei companii, care până în 2014 se ocupa de cultivarea cerealelor, se află Secretariatul General al Guvernului, Administrația Prezidențială, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO, Ministerul Comunicaţiilor, ANAF, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Justiției etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Iulian Dumitrescu, ales vicepreședinte al CpDR Sud-Muntenia

După alegerile locale din 27 septembrie a fost nevoie și de schimbarea structurilor de conducere ale ADR Sud Muntenia. Recent a avut loc ședința...

ACȚIUNI PENTRU VERIFICAREA MĂSURILOR DE LIMITARE A COVID-19

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, o acțiune în Ploiești, Păulești și Bușteni. În timpul controlului au fost legitimate...

Tiraspolul, între scrutine neconstituționale și baionetele soldatului rus

Duminică, 29 noiembrie curent, regimul de la Tiraspol a desfășurat așa-zisa Ziua unică a votării. Transnistrenii au fost chemați la urnele de vot pentru...

Prahova, primul loc la atragerea fondurilor europene prin POR 2014-2020

Suntem în ultima lună a exercițiului financiar european 2014-2020. Unul din instrumentele financiare importante se constituie în Programul Operațional Regional, derulat în România prin...

USR-PLUS acuză jaful de la CSM Ploiești

La ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, parteneriatul dintre PNL și USR-PLUS a suferit o mică lovitură în sensul în care consilierii conduși de...

Să scăpăm oare de deșeuri?

Dacă va fi aplicată ad-literam, mă rog, dacă va avea cine să o aplice, cu toate elementele de coerciție, Hotărârea de Guvern propusă de...