fbpx
26.9 C
Ploiești
marți, 4 august, 2020
Acasă Actualitate Sfârşitul trist al Cristinei Ţopescu, cea mai bună prezentatoare tv de după...

Sfârşitul trist al Cristinei Ţopescu, cea mai bună prezentatoare tv de după Revoluţie alături de Andreea Esca, şi viaţa ei de poveste

Am crescut ascultând-o pe ea la pupitru, aşa cum îi sorbeam elegantului ei tată fiecare cuvânt în timpul transmisiunilor sportive. Şi am avut unica şansă de a-i fi, de la distanţă, colegă. El, Cristian Ţopescu, mi-a fost chiar şef… Iar ea, Cristina, îi moştenise acel predicat al bunului simţ, avea gena aceea a eleganţei şi discreţiei. Chiar dacă într-un fel sau altul, a fost mereu în lumina reflectoarelor.
În anii de dinainte de ‘89, numele Ţopescu era subiect tabu în România. Celebrul comentator sportiv fusese interzis după ce îi ceruse public lui Ceauşescu să le dea voie fotbaliştilor români să joace în străinătate. Dar şi pentru faptul că prima soţie, mama Cristinei, fugise în Germania. De aceea s-a ajuns ca, la un moment dat, fiica lui Ţopescu să vrea să părăsească ţara cu orice preţ, pentru că mama era suspectă de cancer. Cristina Ţopescu a fost aruncată în temniţele comuniste, de unde a ieşit cu două zile înainte de Revoluţie.
„N-am plâns niciodată, la nici o anchetă, nu m-am lamentat, nu m-am rugat de nimeni pentru nimic şi mi-am susţinut crezul cu o inconştienţă care ar putea trece drept curaj. Eu, însă, o fire mai băieţoasă şi mai voluntară fiind, nu ştiu dacă eram atât curajoasă, cât revoltată şi pornită împotriva «lor», într-atât, încât pentru nimic în lume nu le-aş fi dat nici cea mai mică satisfacţie. Sigur că refuzul de a coopera, ba chiar atitudinea ostilă şi obraznică nu m-au ajutat deloc.”, povestea Cristina la un moment dat, care rememora şi clipa ieşirii din puşcărie: „Am ieşit din arest de la Rahova la 19 decembrie 1989 şi două zile mai târziu am ieşit în stradă. Ştiţi cum e «să te duci la Revoluţie» aproape direct din închisoare? Înălţător!!! Nu e nimic însă senzaţional în ce am trăit eu comparativ cu sacrificiile atâtor oameni cu adevărat curajoşi. A fost însă o experienţă pe care nu-mi pare deloc rău că am avut-o. Dimpotrivă! O experienţă care, cu si­guranţă, a avut un rol capital în traseul meu ulterior. În cel interior, de om.”


Cristina Ţopescu, iubită cu patimă de Ştefan Bănică în tinereţe! Cântăreţul, mesaj emoţionant după moartea celebrei prezentatoare
Despre Ştefan Bănică Junior, apropiaţii Cristinei au spus mereu că a fost marea ei dragoste. Iar ea a lăsat mereu să se înţeleagă că a fost şi reciproca. A fost, oricum, bărbatul care a iubit-o cel mai mult. „Ţin mult la el. Noi ne-am iubit foarte mult, dar nu ne-am înţeles. Eram foarte tineri atunci”, mărturisea Cristina, care mai povestea:
„M-am simţit foarte iubită de el. Cred ca nimeni nu m-a iubit atât de mult cum a făcut-o el. De multe ori îi spuneam că îmi doresc să mă iubească mai puţin, dar să mă respecte mai mult. Am avut o poveste pasională. Va rămâne un om special!”.
Uneori, pasiunea „Juniorului” era atât de mare încât îi întuneca judecata. Nu își putea controla emoțiile şi gelozia era aproape bolnavă. „Ştefan e impulsiv, primitiv în relaţia cu o femeie. Ameninţa, făcea crize de gelozie urâte, în care nu-şi mai controla limbajul şi jignea. A rămas de pomină un episod în care a venit să mă ia de la televiziune şi, ca să mă convingă să mă întorc acasă – pentru că iar plecasem – ţinea un cuţit mare de bucătarie sub haină şi-mi spunea că mă omoară dacă în clipa aia nu merg cu el acasă”, recunoştea celebra prezentatoare tv, care i-a luat însă apărarea atunci când s-a spus despre cântăreţ că ar fi violent cu femeile.
Chiar dacă s-au despărţit repede, după 5 ani, şi-au păstrat unul altuia „un loc în suflet”. Stă mărturie mesajul emoţionant pe care Ştefan Bănică l-a postat după moartea femeii cu care şi-a împărţit viaţa în tinereţile lui zbuciumate.
„Mi-e foarte greu să scriu aceste rânduri. A fost un OM frumos, idealist, cu un suflet mare, şi un excelent profesionist în meseria ei. A fost omul alături de care am trăit una dintre cele mai frumoase şi intense perioade din viaţa mea. Drum lin printre îngeri! Vei avea întotdeauna un loc special în sufletul meu!”, a scris artistul.
Admirată de o ţară întreagă, a sfârşit singură, cu câinii pe care-i CONSIDERA copiii ei
Marele regret al Cristinei Ţopescu a fost că nu a putut cunoaşte bucuria de fi mamă. Nu a putut avea copii din cauza unei erori medicale „sau poate două”.
„Eu n-am copii decât ai altei specii. Pentru că și ei sunt copii. Cine nu înțelege asta e, elegant spus, un homocentrist și nicidecum un umanist. Mi-am dorit mult copii, dar o greșeală medicală, chiar două, au facut imposibilă dorința asta a mea mare. Mi-aş fi dorit un copil nu pentru mine, ci doar ca să încerc să formez un om bun, generos, iubitor de toate ființele, responsabil și solidar cu suferințele și bucuriile lumii, universului.”, recunoştea vedeta care a îndoliat acum o ţară întreagă.
„Ce vise, nu? Răspunsul la întrebarea asta, însă, a venit așa, pentru că în poza asta sunt cu tatal meu, nu sunt singură. Și eu l-am iubit și îl iubesc din toată inima, da! Mi-a fost și model în multe privințe. Tatăl meu a fost un om special și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut copilul lui. Într-o viaţă viitoare sper să fiu și eu o mamă de care copiii mei să fie mândri!”, spunea Cristina.
Cristina Ţopescu a fost găsită moartă duminică seară, după ce o vecină a alertat poliţia pentru că vedeta nu mai dăduse niciun semn de viaţă de trei săptămâni. Descoperirea macabră a scos la iveală şi faptul că în casa Cristinei erau morţi şi trei dintre câinii ei. După ce tatăl ei a părăsit această lume, în urmă cu aproape doi ani, fosta prezentatoare ar fi intrat în depresie şi se izolase oarecum, canalizându-şi toată energia către câinii pe care îi lua de pe stradă şi îi îngrijea. Era tristă că „lumea e din ce în ce mai rea” şi ar fi luat un somnifer puternic, ar fi greşit doza şi ar fi murit de Anul Nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Lucrările de la Azuga sunt în grafic

Compania Națională de Investiții a dat garanții că șantierul de la Azuga se află în grafic, iar lucrările de consolidare a versantului stâng Sorica...

O persoană a fugit din Gornet, localitate aflată în caRAntină zonală, ca să meargă… la mare

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești s-au autosesizat, cu privire la faptul că o persoană din satul Gornet, localitate care se află...

Copil în vârstă de 11 ani, înecat în râul Teleajen

Pompierii militari au fost solicitați să intervină după ce un băiat în vârstă de 11 ani s-ar fi înecat în râul Teleajen, în zona...

Garduri electrice împotriva animalelor sălbatice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în dezbatere publică un nou program, în premieră în România, „Conservarea biodiversității prin coexistența dintre om și...

Noi controale în Prahova. Verificări la terase, în parcuri și în mijloace în comun

Aproximativ 270 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor de control au efectuat noi controale pentru verificarea modului de respectare a măsurilor...

Accident pe DN1B, la ieșire din Loloiasca spre Mizil. Trei auto implicate

Accidentul rutier s-a produs, potrivit primelor cercetări, după ce o femeie în vârstă de 41 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism,...