Consiliul Local este chemat să voteze un proiect de hotărâre pentru realizarea unui sens giratoriu pe strada Alba Iulia, lângă Kaufland. Compania Maristar Com a comunicat Primăriei Ploiești disponibilitatea de a realiza un sens giratoriu tip minigirație pentru asigurarea accesului la ansamblul rezidențial în curs de execuție pe strada Alba Iulia, nr. 63, municipiul Ploiești. Martistar ar urma să asigure proiectarea și să obțină documentele și avizele necesare. Tot Maristar își ia angajamentul să execute și lucrările, din fonduri propriu, pe un teren de aproximativ 1000 mp care va fi pus la dispoziție de Primăria Ploiești. La final, investiția va fi predată municipalității.
Articol de Elena Şerban