14.9 C
Ploiești
duminică, 13 iunie, 2021
Acasă Mozaic Documentar Semnificaţia zilei de 9 mai

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate şi independenţă. Sărbătorirea zilei de 9 mai este pentru poporul român un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoştinţă către generaţiile de luptători şi eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate şi independenţă.

9 şi 10 Mai 1877 – moment de cotitură în istoria poporului român

Anul acesta se împlinesc 144 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României. Apărarea independenţei şi a libertăţii ţării a reprezentat dintotdeauna o valoare supremă pentru poporul român. Începând din epoca veche şi continuând cu epocile medie, modernă şi contemporană, înaintaşii noştri au purtat grele bătălii împotriva năvălitorilor străini, a regatelor şi imperiilor vremii. Inaugurând epoca modernă, secolul revoluţiilor (1784-1878) a descătuşat energiile poporului român, asigurând depăşirea tuturor obstacolelor ridicate de cercurile ultraconservatoare externe.

Înaintând pe calea deschisă de răscoalele şi revoluţiile din anii 1784, 1821 şi 1848-1849, naţiunea română a realizat, prin actul energic din ianuarie 1859, Unirea Moldovei cu Ţara Românească (Muntenia şi Oltenia) şi a pus bazele statului modern, România, sub domnia lui Alexandru (după unele izvoare istorice, Alecsandru sau Alessadru) Ioan Cuza.

Urmărind cu atenţie ridicarea la luptă împotriva Imperiului Otoman a popoarelor balcanice (Serbia, Muntenegru, Bosnia, Herţegovina şi Bulgaria), precum şi dorinţele revanşarde ale Rusiei ţariste, reprezentanţi ai guvernului României au avut o întrevedere cu  reprezentanţi ai guvernului Rusiei ţariste, la data de 29 septembrie /11 octombrie 1876, la Livadia, în Crimeea.

Partea română a acceptat, în principiu, pe baza unei Convenţii care s-a semnat la data de 4/16 aprilie 1877, trecerea armatei ruse prin teritoriul României, spre Balcani, în cazul unui război ruso-otoman. Guvernul Rusiei se angaja să apere integritatea teritorială a ţării noastre şi să respecte drepturile, rânduielile politice şi integritatea teritorială ale Statului Român.

Guvernul României a declarat mobilizarea generală, la data de 6/18 aprilie 1877, aducând sub arme 120.000 de oameni, dintre care 58.700 făceau parte din armata de operaţii. Conform înţelegerii, trupele române au ocupat poziţii de apărare pe Dunăre. La data de 10/22 aprilie 1877 relaţiile diplomatice dintre România şi Imperiului Otoman s-au întrerupt.

În ziua de 11/23 aprilie 1877 armata ţaristă a trecut frontiera României şi, la data de 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman. Armata turcă a  ripostat, la 21 aprilie / 3 mai, bombardând cu artileria oraşul Brăila, şi apoi, la 26 aprilie/8 mai, localităţile Calafat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi. Artileria română a răspuns agresiunii otomane, bombardând fortăreaţa Vidin.

În zilele de 28/29 aprilie/10/11 mai, Parlamentul României a adoptat o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. După numeroase iniţiative economice, diplomatice şi de apărare a graniţelor, menite a consolida statul modern, Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat, la data de 9/21 mai 1877, printr-un act legitim de voinţă şi autodeterminare naţională, independenţa de stat a României.

Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, interpelat de deputatul Nicolae Merfe, a declarat în faţa adunării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă”. O interpelare categorică a venit şi de la Senatul României, în ziua de 10/22 mai, din partea senatorului Alexandru Orăscu, la care Mihail Kogălniceanu a dat un răspuns asemănător celui de la Camera Deputaţilor: „Declarăm dar, că de aici încolo ne aşteptăm la o viaţă independentă, la o viaţă de sine stătătoare…”.

Proclamarea independenţei a fost salutată cu entuziasm de toţi locuitorii ţării, dar şi de românii din provinciile istorice aflate încă sub dominaţie străină. Adeziunea largă, de masă, la actul din 9 şi 10 mai/21 şi 22 mai 1877, care însemna realizarea unuia dintre idealurile urmărite prin secole de înaintaşi, a stat la temelia sprijinului neprecupeţit acordat de întreaga noastră naţiune oştirii române, angajate în războiul menit să consacre independenţa deplină a ţării.

Din prima şi până în ultima zi a confruntărilor, populaţia a contribuit masiv, cu bani, alimente, obiecte de îmbrăcăminte, medicamente, furaje şi alte bunuri, la înzestrarea, echiparea şi întreţinerea unităţilor militare operative.

Numeroşi locuitori s-au oferit să participe, ca voluntari, la marile bătălii desfăşurate în sudul Dunării. Toate aceste aspecte au conferit războiului din 1877-1878 un caracter popular şi naţional, asigurând oştirii, pe lângă sprijinul material, un însufleţitor suport moral.

După insuccesele armatei ruse, în cele două bătălii de la Plevna, din datele de 8/20 şi 18/30 iulie 1877, Marele Duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor ruseşti, a adresat o telegramă principelui Carol I, care se afla la Cartierul General al Armatei Române, stabilit în localitatea Poiana Mare, judeţul Dolj, cerându-i cu insistenţă să treacă armata română peste Dunăre, în Bulgaria. La data de 19/31 iulie 1877, primele unităţi operative ale armatei române au luat în primire podul de vase de la Zimnicea-Şiştov şi au trecut Dunărea.

La data de 10/22 august 1877, unităţi ale Armatei române din Divizia a 4-a română au primit „botezul focului” în faţa Plevnei. La data de 27 august / 8 septembrie 1877 s-a desfăşurat primul atac românesc al Regimentului 13 Dorobanţi Iaşi/Vaslui, în direcţia redutei Griviţa din sistemul de apărare al Plevnei, cucerindu-se o poziţie întărită în faţa redutei.

În ziua de 30 august / 11 septembrie 1877 s-a desfăşurat a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari din timpul războiului, la care au participat şi prahovenii din Regimentul 7 Dorobanţi, Brigada 4 Călăraşi, Regimentul 4 Călăraşi şi Batalionul 2 Vânători de câmp (Infanterie de elită).

După o eroică încleştare, trupele române au ocupat puternica redută Griviţa 1. În timpul confruntărilor au pierit aproape 800 de luptători, în frunte cu maiorul Gheorghe Şonţu, din Regimentul 10 Dorobanţi Putna/Vrancea, şi căpitanul Valter Mărăcineanu, din Bucureşti. Nereuşindu-se ocuparea cetăţii Plevna, s-a hotărât prelungirea asediului ei.

Două detaşamente din armata română şi armata rusă au luptat pentru ocuparea Cetăţii Rahova, în zilele de 7/19-9/21 noiembrie 1877, întrerupându-se legăturile cu cetăţile Plevna şi Vidin. Detaşamentul format din ostaşi din armata rusă era comandat de generalul rus Meyndorf şi Detaşamentul format din ostaşi din armata română a fost comandat de colonelul Slăniceanu. Dintre ofiţerii căzuţi în lupte s-a remarcat maiorul Constantin Ene, din Bacău, şi maiorul Dimitrie Giurăscu, din Regimentul 4 Dorobanţi Piteşti.

La data de 28 noiembrie / 10 decembrie 1877 trupele române au cucerit puternicele redute de la Opanez, obligându-l pe generalul Osman Paşa să capituleze, împreună cu cei 45.000 de ostaşi pe care i-a condus în crâncenele lupte de la Plevna.

De la data de 1/13 decembrie 1877 trupele române s-au îndreptat spre cetatea medievală Vidin, cucerind, rând pe rând, redutele (avanposturile sale) : Smârdan, Tatargic, Inova, Novoselce, Belogradcic şi, în final, Vidinul. În ziua de 23 ianuarie / 4 februarie 1878 s-a semnat Armistiţiul în războiul ruso-româno-turc. Generalul Izet Paşa s-a predat trupelor române, împreună cu cei 10.000 de ostaşi turci, care s-au aflat în cetatea Vidin.

Tratatul de pace ruso-turc, din 19 februarie / 3 martie 1878, de la San Ştefano, stipula recunoaşterea independenţei României, alături de acelea ale Serbiei şi Muntenegrului, precum şi autonomia Bulgariei. Dobrogea era cedată Rusiei, care-şi rezerva dreptul s-o schimbe „cu partea Basarabiei cedată României prin Tratatul de pace de la Paris, din 1856, după războiul rus şi coaliţia europeană din anii 1853-1856”.

În perioada 1/12 iunie – 1/12 iulie 1878 s-a desfăşurat Congresul internaţional de pace de la Berlin. Aici s-a recunoscut independenţa de stat a României şi drepturile ei asupra Dobrogei, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail, din sudul Basarabiei, retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, au fost încorporate din nou în cadrul Imperiului ţarist.

Armata Română a pierdut pe teritoriul Bulgariei 10.000 de oameni, care au semnat cu viaţa şi sângele lor actul independenţei de stat a României. La data de  8/20 octombrie 1878, armata română şi-a făcut intrarea triumfală în Bucureşti, pe Podul Mogoşoaei, în aclamaţiile populaţiei civile care, din  acel moment, poartă numele de Calea Victoriei.

Moment de cotitură în istoria poporului român, proclamarea independenţei, consacrată pe câmpurile de bătălie şi apoi recunoscută pe plan internaţional, a deschis perspective favorabile dezvoltării în ritm susţinut a societăţii româneşti. Cucerirea independenţei de stat a României a pregătit condiţiile pentru întregirea ţării, prin actul istoric al Marii Uniri din anul 1918.

 

9 mai – Ziua Europei

 

 

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, mai multe personalităţi marcante ale vieţii politice europene au fost preocupate de crearea unor instituţii pentru apărarea păcii şi prevenirea izbucnirii unor noi conflicte armate.

Data de 9 mai 1950 este considerată ziua de naştere a Uniunii Europene. Din iniţiativa lui Jean Monet, consilier pe probleme economice şi om politic francez, şi a lui Robert Schuman, eminent jurist şi ministru al afacerilor externe al Franţei, în perioada 1948-1952, a fost prezentată Declaraţia Schuman, planul care propunea cancelarului Germaniei din perioada 1949-1963, Konrad Adenauer, exercitarea unui control comun asupra producţiei de cărbune şi oţel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului.

Ideea de bază era că, o ţară care nu deţine controlul asupra producţiei de cărbune şi oţel nu va avea mijloacele necesare pentru a lupta într-un război. Konrad Adenauer şi-a exprimat rapid adeziunea, întrucât statul german dorea să devină partener al Franţei, în realizarea unui proiect generos, menit să înlăture animozităţile şi să deschidă calea reconcilierii şi a colaborării permanente.

Robert Schuman, francez după tată, luxemburghez după mamă şi cetăţean german prin naştere, a devenit cetăţean al Franţei în anul 1919, odată cu revenirea Alsaciei şi Lorenei la statul francez. În după amiaza zilei de 9 mai 1950, la ora 16:00, în Salonul Orologiului din Quai d’Orsay, Robert Schuman a prezentat îndrăzneaţa Declaraţie care-şi propunea să modifice soarta Europei, prin reintegrarea Germaniei în marea familie europeană.

El pornea de la constatarea că „pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă”. Ministrul de externe francez sublinia că „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete, care să creeze, în primul rând, o solidaritate de facto”.

În urma unor intense contacte diplomatice, la data de 18 aprilie 1951, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Paris, a luat fiinţă Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), formată din: Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda.

Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului, creată ca organizaţie supranaţională, a devenit fundaţia pentru înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE), în urma semnării Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957.

În anul 1985, reprezentanţii celor 10 state membre, întruniţi în Consiliul European de la Milano, au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei, ca semn de preţuire a rolului Declaraţiei Schuman în realizarea construcţiei europene.

Comunitatea Economică Europeană a fost denumită ulterior Comunitatea Europeană (CE), prin încheierea Tratatului de la Mastricht (Olanda), semnat la data de 7 februarie 1992, care a pus bazele formale ale Uniunii Europene (UE). Ultima amendare a bazelor constituţionale ale Uniunii Europene a fost făcută prin Tratatul de la Lisabona, capitala Portugaliei, care a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009.

Uniunea Europeană funcţionează printr-un sistem de instituţii supranaţionale, independente şi interguvernamentale, care iau decizii prin negociere între cele 27 de state membre: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg (1952), Irlanda, Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania, Portugalia (1986), Finlanda, Suedia, Austria (1995), Polonia, Slovenia, Ungaria, Cipru, Malta, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania (2004), România, Bulgaria (2007) şi Croaţia (2013).

În prezent se desfăşoară negocieri cu Muntenegru, Serbia şi Turcia (deşi, având în vedere deteriorarea dramatică a statului de drept în urma tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, la 24 noiembrie Parlamentul a adoptat o rezoluţie în care solicita întreruperea temporară a negocierilor de aderare cu acest stat). Albania şi Republica Macedonia de Nord sunt, de asemenea, ţări candidate, în timp ce Bosnia şi Herţegovina, dar şi Kosovo sunt ţări potenţial candidate. Există însă regretul că Marea Britanie, în urma unui referendum, s-a retras din Uniunea Europeană.

România a aderat la principiile Uniunii Europene în anul 1995, iar la data de 25 aprilie 2005 statele membre i-au confirmat adeziunea, fiind primită în Uniunea Europeană împreună cu Bulgaria, la data de 1 ianuarie 2007.

Ziua de 9 mai reprezintă un simbol al Uniunii Europene (aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, în anul 1985), alături de moneda unică europeană (euro), drapelul albastru cu 12 steluţe aurii (emblemă adoptată în anul 1955 de către Comitetul Miniştrilor, în urma propunerii Adunării Parlamentare), deviza „unitate în diversitate” şi Imnul european (aranjament muzical fără text al preludiului la „Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven, realizat de Herbert von Karajan, adoptat ca imn european, în ianuarie 1972, de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei).

 

Col. (ret.) Constantin CHIPER

Vicepreşedinte al A.N.C.E. „Regina Maria” Bucureşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...