0.6 C
Ploiești
duminică, 9 februarie, 2025
spot_img
AcasăMozaicDocumentarScurt istoric al sării în Prahova și România, din vremuri neștiute și...

Scurt istoric al sării în Prahova și România, din vremuri neștiute și până astăzi

Articol de Maria Bogdan

Dr. Dan Monah, una dintre personalitățile marcante ale arheologiei preistorice, afirmă, în lucrarea „Sarea în preistoria României”, că geologii români au inventariat în țară peste 300 de mari depozite de sare, ce acoperă o suprafață de circa 30.000 kmp. Acestea sunt grupate în două mari zone salifere: prima, în exteriorul arcului carpatic, se întinde din nordul țării (Suceava) și până prin Valea Jiului, trecând prin Carpații de Curbură, pe o bandă care ar însuma 1.500 km și o lățime de câțiva kilometri; a doua, în Transilvania, care ar ocupa în jur de 16.200 kmp. În afara acestora mai sunt câteva zăcăminte importante în Maramureș și în Moldova, în afara Carpaților, la Ibănești-Dorohoi și la Hârlău.

    Sarea se pare că ar fi fost exploatată pe teritoriul României de azi de prin anii 6000 î.Hr. Două situri de valoare excepțională din județul Neamț stau mărtuirie: Lunca (Vânători) și Țolici (Petricani); pentru primul, așezat pe linia zăcământului de la Oglinzi, cercetătorii de la Muzeul Județean Neamț și Universitatea din Regensburg (Germania) au stabilit vechimea prin anii 6050 î.Hr., iar pentru al doilea, datarea este localizată în perioada 6.000-3.500 î.Hr. De asemenea, cercetările de la Băile Figa (Bistrița-Năsăud) au scos la lumină, conservate ideal, instalații de lemn de acum 3.000 de ani, jgheaburi mari, troace, lopeți, baroase decupate din trunchiuri de copac, vase de lemn și ciocane masive de minerit realizate din piatră, toate utilizate la exploatarea sării. Evident că dacii exploatau sarea înainte de cucerirea romană. Dar aceștia au venit cu un plus de tehnologie, atât cât putea fi, în acele vremuri, iar urme ale salinelor romane s-au găsit la Ocna Sibiu, Ocna Mureș, Cojocna, Sic, Ocna Dej, Domnești, Mărtiniș, Ocnele Mari, Mănastur, Bata, Reteag, Ciceu, Cristur, Arpas, Beclean etc.

Primele atestări documentare

   În analiza „Exploatarea zacămintelor de sare din România”, prof. univ. dr. ing. Dumitru Fodor, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, scrie că primele documente care semnalează existența unor ocne de sare s-ar referi la Turda (1075), Rona și Ocna Șugatag (1191), Ocna Dej (1236), Cojocna (1291) și Ocna Sibiului (1326)-în Transilvania și Maramureș și Tg. Ocna (1380), Ocnele Mari (1408), Ocnele Mici (1517), Trotuș (1.570), Ghitioara (1557), Telega (1563) -în Moldova și Țara Românească. Mai târziu apar exploatări la Praid, Vișeu, Câmpulung pe Tisa, Teișani, Sărari, Grozesti, Ibănești etc. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Transilvania se produceau anual 100.000 tone de sare, în Țara Românească-8.000 tone, iar în Moldova, în jur de 13.000 tone. În anul 1938, producția României Mari se ridica la 350 000 de tone sare, iar prin anii 1990-2000, cantitatea de sare solidă era de 2 milioane tone/an, iar cea de sare în soluție depășea 3 milioane tone/an.

Prahova, în documente

   Prima localitate care ar fi avut exploatare de sare în Prahova este „Ghitioara”, „Jitioara” sau Vitioara, care apare într-un document din 15 iunie 1577. Ea s-ar fi găsit pe moșia satului Aninișul, ceea ce i-a determinat pe unii să fixeze „Ghitioara” undeva, aproape de Telega. În realitate, având în vedere că mai târziu apare ocna de la Săraru (satul Sărari, aparținând jumătate de Surani și jumătate de Predeal Sărari) este posibil să fie vorba de satul Vitioara, din Predeal Sărari. Acestea două se închid probabil în 1705, iar motivația este una economică: „fiind ocne multe și se scoate sare multă, care neputându-se vinde cu preț bun, venitul ţării și al domniei se află la scădere.” În ordine, apar ocnele de la Telega (1562), Teișani (1682) și Slănic (1689).

Utilizare

   În afară că a fost și a rămas un adaos alimentar indispensabil și de conservare a alimentelor, sarea are o mulțime de alte întrebuințări: industria chimica-din cele 140 de produse chimice de baza, peste 80 se obțin folosind, direct sau indirect, sarea (soda caustică, clor, carbonatul de sodiu, cloratul de sodiu); cosmetice- material tehnologic auxiliar in industria sapunurilor și a glicerinei; rafinarea petrolului; industria textilă-prelucrarea bumbacului, a stofelor de lână, la colorarea și imprimarea țesăturilor; industria pielăriei-curățarea, prelucrarea și conservarea pieilor. Alte utilizări: purificarea gazelor nobile de argon și neon, fabricarea lămpilor cu vapori de sodiu, producerea smalțurilor ceramice, la prăjirea reziduurilor piritoase, la fabricarea tablei și tragerea sârmelor, eliminarea gheții și a zăpezii de pe drumurile publice etc.

Sarea, azi

   Venind în zilele noastre, Societatea Națională a Sării-Salrom are în exploatare 7 saline, corespunzătoare sucursalelor din subordine: Slănic (Prahova), Râmnicu Vâlcea (Vâlcea),Târgu Ocna (Bacău), Praid (Harghita), Cacica (Suceava), Ocna Dej (Cluj) și Ocna Mureș (Alba). Alte saline și-au pierdut interesul pentru exploatare (închise), dar nu și din punct de vedere turistic: Turda (Cluj), Coștiui (Maramureș), Ocna Șugatag (Maramureș), Rona de Sus (Maramureș), Ocna Sibiului (Sibiu), Cojocna (Cluj), Sic (Cluj), Doftana (Telega, Prahova). Dincolo de importanța economică a exploatărilor de sare, că mai sunt sau nu active, acestea au avut două efecte majore de-a lungul timpului: pe lângă saline s-au consolidat și dezvoltat localități urbane importante; proprietățile curative inclusiv a apelor sărate au transformat aceste așezări într-o reală industrie turistică.

Slănic Prahova

   Zăcământul, cu vârsta fixată prin Tortonianul Superior, se întinde pe o suprafață de 10 kmp. Sarea este albă, translucidă, foarte curată, impuritățile argiloase fiind rare, avand uneori incluziuni de gaz metan, care se manifestă în lungul unei falii ce afectează corpul masivului. Acesta este dispus în sinclinal, însă prezintă o tectonică destul de complicată, manifestata printr-o cutare intensă a sării.

   Masivul de sare este parțial dezvelit la suprafață, fiind cunoscut sub numele de Muntele de Sare sau Grota Miresei. Aceasta a reprezentat o raritate de la formarea ei, în 1914, prin surparea unei galerii, cu formarea lacului interior și până la prăbușire, în 2006.

   Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, când spătarul Mihail Cantacuzino, realizând potențialul zonei, a cumpărat moșia Slănic. În actul de cumpărare se face vorbire despre faptul că, înainte de anul 1685, au existat vechi ocne de sare, de adâncimi mici, la 5 km est de Slănic, respectiv, în Teișani.

   Prima exploatare a fost deschisă pe Valea Verde, în anul 1688, iar ulterior (1689-1691) s-au creat minele de la Baia Baciului și Dorobănțești. În anul 1713, proprietarul donează moșia și ocnele de sare Mănăstirii Colțea, din București.

   Potrivit Salrom, „din anul 1912 s-a mai extras sare și din exploatarea Mihai, ce a funcționat simultan cu exploatarea Carol (Principatele Unite). În același an a fost introdus iluminatul electric în mina Mihai. Lucrările de exploatare s-au încheiat în 1943, când s-a trecut la o nouă exploatare sub minele Carol și Mihai. Aceasta s-a numit Unirea, din care s-a extras până în 1978, când capacitatea s-a mutat în mina Victoria. Din octombrie 1992 s-a trecut la exploatarea rezervelor din zona de sud-est a zăcământului de sare din Slănic.”

   Mina Unirea (208 m adâncime) a devenit, după ce s-a închis, cel mai important obiectiv de vizitat din stațiune, având în adâncuri camere amenajate, busturi în sare ale lui Buresbista, Traian și Decebal, Mihai Viteazul și Mihai Eminescu, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, carting, jocuri mecanice, spațiu delimitat pentru tratament. Dar la fel de căutate sunt, în ordine, Baia Baciului și Baia Roșie, ambele concesionate, Baia Verde (domeniul public) și Muntele Verde, precum și baza de tratament.

Ocnele închise de la Telega

   Telega este pomenită prima oară la 16 aprilie 1562, într-o pisanie a lui Petru cel Tânăr, care confirmã mănăstirii Drăghicești (azi, Mărgineni) satul Telega și vama de sare. Acesta este anul de naștere al comunei, despre care se spune că s-a întemeiat pe lângă exploatarea de sare. De altfel și numele este legat de așa numitele „telegi”, cu care se transporta sarea către București și de acolo, mai departe, către Imperiul Otoman. Exploatarea se făcea prin excavații în formă de clopot, cu adâncimi de aproape 100 m. Aici lucrau mai multe categorii: ciocanașii-cei care tăiau sarea, 3-4 bolovani/zi; pârgarii-scoteau sarea din ocna cu ajutorul crivacului; jumarii- care asigurau iluminatul; maglașii-cei responsabili cu stivuirea și comercializarea. Ocnele de sare pesemne ar fi trecut neobservate dacă acestea nu ar fi fost însoțite de închisoarea Doftana; condamnații la moarte sau la muncă silnică pe viață erau folosiți pentru munca grea în adâncul pământului. În anul 1865 se deschide salina Doftana. Avea un nou sistem de exploatare, prin puțuri cu două galerii, „Carol” (126 m) și galeria „Elisabeta” (96 m). În 1872 sunt părăsite ocnele, iar în 1900, salina Doftana. Deci, din Telega s-a extras sare timp de 338 de ani (1562-1900). În cavitățile fostelor saline s-au format lacuri cu apă sarată, exploatate încă din 1930, când comuna a devenit cunoscută drept „Băile Telega”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente