17.9 C
Ploiești
sâmbătă, 13 august, 2022
Acasă Actualitate Scrumiere stradale, în Ploiești

Scrumiere stradale, în Ploiești

Luna trecută, municipalitatea anunța că, în baza unui parteneriat cu British American Tobacco, va începe programul „Alege asumat un oraș curat”. Ei bine, mai repede decât
ne-am fi așteptat, proiectul se pune deja în practică, primele scrumire, din cele 200 montate pe stâlpi și alte 12 stradale, au început deja să fie amplasate în oraș. Ploieștiul devine astfel al patrulea centru urban din țară, după Sectorul 3, Iași și Constanța, care beneficiază de aceste dispozitive de colectare a mucurilor de țigară. Acestea vor fi montate în centrul pietonal, în parcuri, pe bulevard și în alte locuri publice unde se fumează. Modelul de scrumieră stradală a fost creat de un artist român, fiind votat între primele trei cele mai bune proiecte ale concursului național de design organizat în acest an de revista de arhitectură igloo.
Campania „Alege asumat un oraș curat”, derulată de British American Tobacco, în parteneriat cu Primăria Ploiești și Green Academy, are ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare a impactului alegerilor individuale asupra mediului și a comunității și a faptului că simple gesturi, precum aruncarea chiștocului la scrumieră în loc de stradă, pot contribui semnificativ la protejarea mediului.

Articol de Elena Șerban

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Investigații gratuite, în Ploiești, pentru depistarea cancerului de col uterin

Primăria Ploiești a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu -Rusescu” (INSMC), Asociația „Centrul de Dezvoltare Curriculară...

11 zile fără apă caldă, în Ploiești

Soluții? Ce zice Consiliul Județean Prahova contestă Primăria Ploiești. Invers nu se poate, fiindcă primăria profită de faptul că n-are niciun rol legal în...

Fotbal / Petrolul Ploiești, prima victorie în Superligă: 1-0 la Mediaș, cu U Cluj; să vină Rapid!

Petrolul Ploiești a reușit vineri, în etapa a patra din Superligă, prima victorie stagională, 1-0 la Mediaș, în fața Universității Cluj-Napoca, partida fiind decisă...

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. 40 de persoane au fost conduse la audieri

Procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova,...

Când rânjesc dulăii, latră și cățeii…

La un an de la investirea sa (6 august 2021), Guvernul Gavrilița nu prezentase încă un raport în plenul legislativului de la Chișinău, dând...

NU VREAU SĂ MĂ ANGAJEZ LA STAT!

Zilele astea, mai precis de la 1 august, a intrat în vigoare o nouă mărire a salariului bugetarilor, de minim 15 la sută. Nu...