fbpx
30.4 C
Ploiești
sâmbătă, 11 iulie, 2020
Acasă Actualitate Scrisoare deschisa Mitică Apostol

Scrisoare deschisa Mitică Apostol

Scrisoare deschisă

Prin prezenta scrisoare deschisă ne adresăm următorilor reprezentanți ai Municipiului Ploieşti şi ai Județului Prahova, aleşi sau numiți: Primarul Municipiului Ploieşti, Consiliul Local Ploieşti, SGU Ploieşti, Consiliul Județean Prahova, Poliția Locală Ploieşti, Poliția Municipiului Ploieşti şi Inspectoratul Județean de Poliție Prahova

Noi, locuitorii cartierului Mitică Apostol – Ploieşti Vest 3, prin cei 300 de reprezentanți ai noştri, enumerați mai jos, facem astăzi un apel către toate instituțiile abilitate să construiască şi să dezvolte cartierul nostru, astfel încât acesta să fie aliniat la standarde daca nu europene, cel puțin decente, adaptate secolului XXI.

Taxele şi impozitele plătite de noi sunt acealeaşi cu cele plătite de toți ploieştenii care beneficiază de utilități, deşi locuim într-un cartier fără o rețea completă de apă, fără canalizare şi fără asfalt.

Când plouă, cartierul se umple de noroi şi gropile de apă, locuitorii sunt nevoiți să folosească cizme de cauciuc, iar când e secetă, plămânii noştri şi ai copiilor noştri se umplu de praf şi de polen de ambrozie. Neasfaltarea străzilor pune în pericol sănătatea locuitorilor şi integritatea maşinilor acestora.

Din aceste motive, indiferent de vreme, curierii, livratorii de mâncare şi taximetriştii refuză de multe ori comenzile către cartier.

Nivelul apei freatice din zonă a scăzut în ultima perioadă, astfel încât posibilitatea alimentării cu apă din subteran a devenit inexistentă pentru unele gospodării, o mare parte din cartier nefiind racordată la rețeaua de apă potabilă a oraşului. În acelaşi timp, calitatea apei subterane este afectată în mod direct de lipsa canalizării, astfel încât finalizarea lucrărilor nu mai poate fi amânată, deoarece vorbim deja despre o urgență strâns legată de sănătatea locuitorilor. Rețeaua de canalizare din cartier este incompletă, în acest moment existând în Mitică Apostol doar un sistem nefuncțional de racorduri arondate fiecărei gospodării.

Vă reamintim faptul că locuim într-un cartier urban, iar nu unul rural. Pe străzile noastre umblă libere animale domestice, neînsoțite de stăpâni. De asemenea, numeroase maşini încărcate cu produse alimentare sau pentru uz casnic, dotate cu megafoane, străbat străzile cartierului, deranjând liniştea cetățenilor, fără a fi oprite de organele de ordine.

Beneficiem de puțin timp de o secție locală de Poliție, ca urmare a presiunii făcute de comunitatea din cartier. Deşi această secție există fizic, echipajele Poliției Locale ajung rar aici, iar când ajung, angajații acestei instituții staționează în maşini, ore întregi, fiind mai degrabă preocupați de folosirea personală a telefoanelor mobile. Acest fapt determină păstrarea riscului ratei criminalității din cartier. Ca exemplu, ieri a avut loc o violare de domiciliu în plină zi, cu proprietarul locuinței în interiorul acesteia. Suntem nesiguri în casele noastre, fiind urmăriți în permanență din maşini ale infractorilor care patrulează încet prin cartier, în timp ce patrula Poliției staționează. Menționăm faptul că nu beneficiem zilnic de patrule de Poliție, deşi Comitetul Local pentru Situații de Urgență a emis Hotărârea nr.34 în acest sens.

Vă informăm că în data de 13 aprilie 2020 am înaintat Primăriei Municipiului Ploieşti o cerere semnată de 852 de locuitori ai cartierului pentru urgentarea încheierii contractelor cu societățile abilitate pentru executarea lucrărilor pentru racordarea Cartierului Mitică Apostol – Ploieşti Vest 3 la rețelele de apă şi canalizare ale Municipiului Ploieşti.

Solicităm pe această cale transmiterea unui răspuns oficial privind situația reală în ceea ce priveşte rețeaua de apă, rețeaua de canalizare, asfaltarea străzilor, atribuțiile echipajelor Secției locale de Poliție din cartier, precum şi lucrările începute de S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L. şi abandonate brusc, fără nicio explicație.

În cazul în care considerați că este necesar, vă putem pune la dispoziție listele cu cei 852 de susținători ai demersului, locuitori si cartierului, care au semnat fizic solicitarea noastră.

Vă informăm cu acestă ocazie că reprezentăm o forță comunitară puternică, sinceră şi constantă. De aceea, nu vom ezita nicio clipă să întreprindem orice acțiune morală şi legală care va fi necesară pentru asigurarea unor condiții de viață decente, fie că este vorba despre proteste, acțiuni comunitare sau intentarea unor acțiuni în instanță.

Avem, însă, convingerea că existența unei comunicări între cetățeni şi autorități este nu doar necesară, ci şi utilă pentru dezvoltarea comunitară, astfel încât solicitările noastre îşi vor produce efectele cât mai curând.

În acest sens, vă invităm marți, 9 iunie 2020, în Cartierul Mitică Apostol – Ploieşti Vest III, la ora 17.00, în Parcul din centrul cartierului (Strada Ciocârliei, colț cu Strada Trestioara şi cu Strada Energiei), pentru a discuta direct cu locuitorii cartierului.
 
 
Vă mulțumim!
 
 
Data: 2 iunie 2020
Persoană de contact: Cristina Toma Cochinescu
Telefon 0769.999.119

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Șantier ANL abandonat, la Boldești-Scăeni

În iunie 2018, reprezentanți ai Agenției Naționale a Locuinței (ANL), ai județului și orașului Boldești Scăeni și-au făcut o fotografie de colecție odată cu...

Un volum juridic ce n-ar trebui să lipsească de la primării

A ieșit de sub tipar, chiar în anul scrutinului electoral, cartea semnată de conf. univ. dr. Mihai Apostolache, „Legea pentru alegerea autorităților administrației publice...

Prahova, trezește-te!

Consecință: numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 614 și cel al deceselor-să le spunem grăbite de coronavirus-la 30! În 60 de zile de stare de...

Prahova în șantier

Spuneam că, poate și pentru faptul că 2020 este an electoral, în Prahova s-au deschis foarte multe investiții finanțate din fonduri europene, guvernamentale, județene...

România a pierdut locul I la credință

În 2019, românii se declarau cei mai religioși europeni. Un studiu din acest an, realizat de Pew Research Centre, arată însă că maltezii sunt pe...

Le-o crăpa primarilor din ultimii 20-25 de ani obrazul de rușine?

Parcul Memorial „Constantin Stere”, de la Bucov, are o suprafață de 135.334 mp care arată ca un hățiș mizerabil. Vorbim de ceea ce era,...