fbpx
18.6 C
Ploiești
vineri, 14 august, 2020
Acasă Mozaic Inedit Școala în Ploiești - Spicuiri (4)

Școala în Ploiești – Spicuiri (4)

Liceul “Despina Doamnă”
După primul razboi mondial, în 1919 Școala de fete “Despina Doamna” devine școală secundară de gradul II, prin înființarea treptată a claselor a VI-a, a VII-a si a VIII-a. (Pâna atunci, elevele care voiau să termine cursul superior mergeau la Pensionul “Regina Elisabeta”, școală foarte scumpă, particulară). Datorită măririi numărului de clase, imobilul devenise neîncăpător (cel construit în 1890, Arh. Ion N. Socolescu) , așa că au început să se caute surse de finanțare pentru extinderea lui. Elevele (cunoscute ca „despiniste”) ofereau spectacole în sala de festivități a localului, prin oraș circulau liste de subscripție, iar statul s-a implicat și a dat restul de bani. De lucrare s-a ocupat arhitectul N. Stănescu, iar corpul vestic (cel dinspre centrul orașului) a fost extins, în jurul anului 1925, spre strada Mihai Bravu.
În 15 septembrie 1928 Școala secundară de fete devine Liceul “Despina Doamna”, cu planuri de învățământ și programe asemănătoare cu cele de la liceul de băieți ( durata de studiu de 7 ani (3 clase gimnaziul şi 4 clase cursul superior), cu planuri de învăţământ şi programe analitice conforme noii legi a învăţământului). Începe să funcționeze internatul Liceului “Despina Doamna”, cu 50 de eleve interne, număr care se va menține în toți cei 10 ani de funcționare.
La liceul “Despina Doamna” are loc primul concurs pentru elevele clasei a VII-a, organizat de Ministerul Instrucțiunii (1930), în colaborare cu Federația Internațională Democratică a Foștilor Combatanți (FIDAC), liceul fiind una din școlile care activau în cadrul asociației române pentru Societatea națiunilor.
În perioada 1935 – 1936, liceul va avea 12 clase, în 1940 – 1941, 13 clase cu 672 eleve înscrise, în 1942 – 1943, 15 clase cu 745 eleve înscrise, în 1945 – 1946, 16 clase cu 809 eleve înscrise.
Perioada interbelică a consolidat renumele pe care Liceul „Despina Doamna” și-l făcuse în rândul ploieștenilor. Totuși, istoria nu i-a fost prielnică, cursul firesc al vieţii şcolii a fost deviat de evenimentele nefaste ale celui de-al Doilea Război Mondial.
În 22 iunie 1941, armata română trece Prutul și începe războiul contra sovietelor (planul Barbarossa). În urma luptelor, un mare număr de răniți revin în țară pentru îngrijiri medicale, iar spitalele nu mai puteau face față. Ca în multe alte orașe, localurile școlilor au fost rechiziționate și transformate în Spitale Militare. Acest lucru s-a petrecut, în perioada iulie – octombrie 1941, și cu imobilul din strada Bunavestire numărul 8. Din noiembrie, spitalul este evacuat, iar școala revine în vechiul sediu, dar se vede nevoită să îl părăsească din nou în decembrie 1942, când se instalează un nou spital militar. Clădirea este afectată de un incendiu în noaptea de 30 spre 31 decembrie, este reparată și are aceeași destinație până în 1943, când revine instituției de învățământ. Drept urmare, în perioada 1941-1944, cursurile se vor desfăşura în clădirea Liceului Industrial de Fete, la Slănic, apoi, în 1943, în clădirea liceului Sf-ţii Petru şi Pavel, iar în final, până în primăvara anului 1944 în localul său. Liceul „Despina Doamna” mai folosește imobilul până pe 1 aprilie 1944, când, de teama raidurilor aeriene, clădirea este evacuată. Peste doar 4 zile, pe 5 aprilie, bombele anglo-americane lovesc clădirea, care arde până la temelii, fiind complet distrusă, iar liceul fiind evacuat în oraşul Slănic.
Pagubele au fost evaluate de autorităţi la 100.000.000. lei. Eforturile depuse ulterior de direcţiunea şcolii, de a strânge fonduri prin subscripţii publice, nu au avut mare succes.
Deocamdată mă opresc aici cu povestea liceului de fete.

Liceul comercial de băieți “Spiru Haret”
Istoria liceului începe, ca toate școlile din Ploiești, în anul 1864 prin legea Ministerului Instructiunii Publice, dar învățământul de profil comercial n-a luat ființă decât în 1871 prin eforturile edililor ploieșteni. Prin eforturile Camerei de Comerț locale, școala capătă caracterul de școală de stat în 1891 și a fost trecută în bugetul ministerului. Până la legea din 1894 funcționa cu cinci clase iar apoi devine Școală Comercială de gradul I cu încă trei clase. În 1903 își schimbă denumirea în Școală elementară de Comerț. În 1907 se înființează cursurile superioare suprapuse (au funcționat până în 1936). Din 1932 ființează și o școală comercială superioară. Aceasta s-a transformat în liceu (cu patru ani de studii și cu o nouă programă analitică) și a funcționat în Palatul Școlilor Comerciale (din Strada Oilor proprietate a Camerei de Comerț și Industrie din Ploiești) împreună cu gimnaziul. Aș mai preciza și faptul că dintre toate clădirile reprezentative ale invățământului ploieștean este singura care a scăpat nevătămată în cel de-al doilea trăzboi mondial. Clădirea l-a avut ca arhitect pe Toma N. Socolescu și a fost realizată în perioada 1925-1938. Arhitectul a gândit-o ca pe un templu închinat zeului Mercur, simbolul acestuia, caducelul, apărând în mod repetitiv pe întreaga lungime a clădirii.
Deasemeni, deasupra intrării principale este scris un dicton latin “Non cuivis homini contingit adire Corinthum”- Horatiu Epistulae (Nu oricui îi este dat să navigheze până la Corint) .Expresia latină a dictonului grecesc “ U panthos andros eis Korinthon esti ho plus”. Să ajungă la Corint era dorința fierbinte a oricărui corăbier, acolo așteptându-i desfătări fizice și intelectuale. Semantica dictonului este că nu oricine își poate atinge idealul propus.
Vom vedea și soarta acestei instituții după terminarea celui de-al doilea război mondial.

Institutul de Fete Regina Elisabeta a fost înfiinţat în anul 1886, ca instituţie şcolară particulară sub conducerea domnișoarelor M. Constantinescu şi E. Constantinescu.
Şcoala are curs primar şi liceal complet, funcţionând cu drept de publicitate sub aceeaşi conducere de solidă educaţie şi înaltă pedagogie, care a dăruit societăţii ploieştene absolvente alese în domeniul familial cât şi în cel profesional. În 1899 s-a început constructia pensionului care s-a terminat în 1901 (prima etapă) functionând cu opt săli de clasă și alte încăperi. Când activitatea s-a dovedit profitabilă și încasările școlii au crescut, cele două surori au început o acțiune de extindere și etajare a localului. Aceasta a fost terminată în 1913, când edificiul a luat forma sa definitivă.
Singurele informații despre clădirea acestei prestigioase instituții de învățământ ploieștean, le-am găsit în câteva articole ale regretatului profesor de istoria Paul D. Popescu (prima lucrare a domniei sale pe care am cunoscut-o a fost un ghid al orașului Ploiești din anul 1985). Iată descrierea clădirii pe care o face domnul profesor: “Clădirea, al cărei arhitect nu-l știm, era concepută pe orizontală, o cornișă puternică marcând trecerea de la parter la etaj.
Erau două aripi, egale și perfect asemănătoare, pornind ușor oblic dintr-un corp central, în care era practicată și intrarea principală. Numeroasele ferestre mari, în chenare de stuc, cu ochiuri multe, a căror lemnărie, închisă la culoare, contrasta cu albul pereților, ritmau toate fațadele. Interiorul era foarte frumos finisat și bine compartimentat. Edificiul avea, la parter, un mare și elegant hol, care constituia principala legătură între cele două aripi și care, la nevoie, se putea transforma în sală de festivități sau salon de dans. Avea 16 săli de clasă, câteva transformate în laborator, săli de muzică, sală de gimnastică. Sălile de clasă deveneau, după-amiază, săli de meditație, fiecare elevă având locul ei permanent.” Avem și o descriere a mobilierului, cel mai modern din vremea aceea: era compus din măsuțe individuale, frumos lustruite, pe schelet metalic, fixate în paviment, cu pupitru sub fața mesei și scaune rabatabile și tapițate. O premieră în baza materială a învățământului ploieștean au fost dimensiunile diferite ale mobilierului din fiecare sală, potrivit vârstei celor care îl foloseau, fie niște copile de 7-10 ani, preadolescente de 11-14 ani, până la domnișoare de 17-20 de ani. Astfel, fiecare colectiv de eleve schimba, în fiecare an, sala în care învăța.
Taxele erau mari însă ceea ce atrăgea atragea fetele si pe parintii lor, era caracterul “elitist“ al scolii și care dădea posibilitate familiilor să se laude cu “sacrificiile” pe care le fac pentru educația copilelor lor. La început școala s-a numit “Noul Institut de Domnisoare“.
Directoarele au început diligențele pe lângă curtea regală pentru a căpăta permisiunea reginei de a-i folosi numele. În urma unei vizite făcute la Ploiesti în 1906, regina Elisabeta și-a dat acordul. Denumirea finală va fi “Institutul Regina Elisabeta Ploiești“ pe care o va purta mai bine de trei decenii, pâna la încetarea activitatii. Tot în 1906 printr-un ordin al Ministerului Instrucției Publice se acordă Institutului “Regina Elisabeta“ drept de publicitate nu numai pentru cursul primar, dar și pentru întreg ciclul liceal de opt clase. Se aprobă și înființarea unei școli frobeliene (grădiniță).
Succesul era cu atât mai mare cu cât asemenea școli erau foarte puține în țară, câteva în București (Notre Dame, Pitar Moși, Choisi Mangaru), apoi la Iași, Galați (Notre Dame de Sion), Craiova (Madona Dudu). Ca semn distictiv elevele purtau în loc de număr matricol (impus de Ministerul Instrucției Publice) o bucată de catifea neagră pe care erau brodate cu fir de argint initialele “ “I.R.E.”. Clădirea își avea sediul pe strada B.N. Vasiliu (azi Diligenței) destul de aproape de Liceul “Despina Doamnă”. Trebuie spus că din momentul transformării Școlii superioare de fete în liceu (sepembrie 1928), Institutul “Regina Elisabeta“ a avut o puternică concurență, mai ales datorită costurilor, dar și calității învățământului în școala publică. Dar această apropiere a fost și una nefastă. În 5 aprile 1944 bombardamentul anglo-american a distrus în întregime nu numai Liceul “Despina Doamnă” ci și Institutul “Regina Elisabeta”. Nu am găsit nicio fotografie a clădirii acestei prestigioase instituții de învățământ ploieștean.


Despre soarta acestor adevărate simboluri ale învățământului ploieștean în perioada celui de al doilea război mondial și ulterior în perioada comunistă în următorul articol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Turiști speriați de un urs, la Azuga. Intervenție IJJ Prahova

Jandarmii montani au fost solicitați să intervină pentru acordarea de ajutor unui grup de turiști. Potrivit IJJ Prahova, patru persoane, cu vârsta de aproximativ...

Accident pe DN1, la Blejoi, cu cinci autoturisme și o motocicletă, implicate

Accidentul rutier ar fi avut loc după ce un motociclist, în vârstă de 42 de ani, care circula pe DN1, pe banda nr.2 a...

Patru noi proiecte europene au ajuns în Prahova

Săptămâna trecută, la ADR Sud-Muntenia, au fost semnate patru proiecte europene care privesc județul Prahova, finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Este vorba despre...

Mihai Apostolache deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean

Fostul deputat de Prahova, conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache, a decis că va deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean Prahova....

CJ Prahova zice că finanțează apolitic, pentru 100 de localități, proiecte în valoare de 23 milioane lei

Cifrele dovedesc însă exact contrariul! În ședința extraordinară de la începutul acestei săptămâni, Consiliul Județean Prahova a votat un proiect de hotărâre, inițiat de președintele...

Accident mortal, după ce un șofer a deschis portiera la mașină fără să se asigure

Accidentul rutier a avut loc pe DC 90, în localitatea Pietroșani. Un șofer care se afla într-un autoturism care staționa, posibil pe fondul neasigurării...