1.2 C
Ploiești
joi, 6 februarie, 2025
spot_img
AcasăMozaicIneditSărutul dinaintea morţii

Sărutul dinaintea morţii

La data de 19 iunie 1953, respectiv 17 august 1953, Julius şi Ethel Rosenberg, un cuplu de americani cu origini evreieşti, au fost condamnaţi pentru spionaj, după ce au fost prinşi furnizând autorităţilor sovietice secrete militare americane, inclusiv informaţii despre bomba atomică. Cei doi au fost executaţi prin electrocutare în interiorul închisorii Sing Sing din Ossining, New York. Până în ultima clipă a vieţii lor, Julius şi Ethel Rosenberg au refuzat să admită oricare dintre acuzaţiile care le-au fost aduse, declarându-se nevinovaţi chiar şi atunci când s-au aflat pe scaunul electric, în secundele dinaintea execuţiei. Cei doi Rosenberg, au fost primii cetăţeni americani condamnaţi şi executaţi pentru spionaj pe timp de pace.
Conform informaţiilor prezentate de history.com. Julius Rosenberg, născut în New York, la 12 mai 1918, lucrase ca inginer civil în cadrul Corpului de Transmisiuni al armatei americane, iar soţia lui, Ethel Greenglass, de asemenea născută în New York, la data de 28 septembrie 1915, fusese secretară. Cuplul s-a cunoscut în cadrul unor reuniuni organizate de Young Communist League, în 1939 s-au căsătorit, mai târziu devenind părinţi a doi băieţi. (În 1945, Julius Rosenberg a fost dat afară din Armată, după ce s-a aflat că minţise în legătură cu apartenenţa sa la partidul comunist.)

Julius Rosenberg, arestat sub suspiciunea de spionaj în 1950
Cel care i-a introdus în această poveste şi care i-a condamnat, indirect, la moarte, furnizându-le date despre armele nucleare, a fost fratele lui Ethel, sergentul David Greenglass, care era angajat pe postul de mecanic la Proiectul Manhattan pentru construirea bombei atomice, mai târziu soţii Rosenberg predând aceste informaţii lui Harry Gold, un curier de origine elveţiană al reţelei de spionaj, acesta transmiţându-le mai departe lui Anatol A. Yakovlev, viceconsulul Uniunii Sovietice la New York.
La 17 iunie 1950, Julius Rosenberg a fost arestat sub suspiciunea de spionaj, după ce a fost citat de sergentul David Greenglass, fratele lui Ethel. Acesta din urmă a mărturisit justiţiei americane că a transmis la rândul său informaţii sedcrete către URSS prin intermediul curierului Harry Gold. Ethel Rosenberg a fost arestată la 11 august 1950. Amândoi, atât Julius, cât şi Ethel Rosenberg, au fost acuzaţi că au plasat guvernului sovietic informaţii strict secrete legate de bomba atomică. Ulterior, David Greenglass a executat 10 ani de închisoare

Pro şi contra
Primul executat a fost Julius Rosenberg. Înaintea momentului final al vieţii lor, Julius şi Ethel s-au sărutat, scrie The Guardian, în timp ce, în afara camerei în care se afla scaunul electric, rabinul Irving Koslowe putea fi auzit citind Psalmul 23.
Timp de mai bine de doi ani după ce a ajuns în atenţia publicului, cazul a devenit ţinta multiplelor dezbateri naţionale şi internaţionale, părerile vizavi de vinovăţia sau nevinovăţia soţilor Rosenberg fiind împărţite. Unii analişti, mai mult sau mai puţin autorizaţi, au considerat că Julius şi Ethel Rosenberg au fost victimele unor grupări anticomuniste din statele Unite ale Americii, protestând împotriva pedepsei cu moartea pe care o primise cuplul şi pe care o consideraseră prea dură şi neobişnuită, alţii (cei mai mulţi) agreând decizia justiţiei şi susţinând că acuzaţiile şi condamnarea lor fuseseră pronunţate pe bună dreptate şi, de asemenea, fiind de acord cu declaraţiile pe care le făcuse preşedintele Dwight D. Eisenhower, vizavi de sentinţă, acesta refuzând să invoce clemenţa executivă pentru cei doi spioni.

Ar fi putut condamna la moarte zeci de milioane de oameni nevinovaţi
„Pot spune doar că, prin creşterea mare a riscului declanşării unui război atomic, soţii Rosenberg ar fi putut condamna la moarte zeci de milioane de oameni nevinovaţi din întreaga lume. Execuţia a două fiinţe umane este o chestiune gravă. Dar şi mai grav este gândul la milioanele de morţi ale căror decese ar fi putut fi atribuite direct faptelor acestor doi spioni.” (…) „Când duşmanii democraţiei au fost judecaţi şi găsiţi vinovaţi de o crimă la fel de oribilă ca aceea pentru care au fost condamnaţi soţii Rosenberg, când procesele juridice ale democraţiei au fost folosite la maximum pentru a proteja vieţile spionilor condamnaţi, când, în cea mai solemnă judecată, tribunalele Statelor Unite i-au declarat vinovaţi şi au decis că sentinţa este corectă, cu NU voi interveni în această chestiune” (Dwight D. Eisenhower, preşedintele SUA între anii 1953 şi 1961).
Decizia preşedintelui Eisenhower a fost luată la aproximativ o jumătate de oră după ce Emanuel Bloch, avocatul familiei Rosenberg, i-a adresat un apel, spunându-i că lumea ar fi şocată dacă execuţia ar avea loc în condiţiile în care, declara el, există atât de multe îndoieli în acest caz. Bloch a cerut ca preşedintele să îşi facă timp „pentru a lua în considerare această chestiune serioasă”,adăugând că respingerea apelului la clemenţă ar pune în pericol relaţiile Statelor Unite cu aliaţii săi. „Zeci de milioane de oameni din întreaga lume dezaprobă condamnarea la moarte”, a încercat el să-şi susţină cererea către preşedinte. „De dragul tradiţiei, al prestigiului şi influenţei americane, îndemn la regândirea deciziei în favoarea familiei Rosenberg.”

„Ethel a devenit un simbol al justiţiei defectuoase”
În cei doar trei ani care au trecut între arestarea şi execuţia sa, scria Time în numărul din iunie 2021, „această gospodină săracă a trecut de la obscuritate la figură controversată, cunoscută pe plan internaţional. Pentru cei de dreapta era o spioană comunistă care îşi merita soarta; pentru cei de stânga, o soţie nedreptăţită care a întruchipat daunele colaterale provocate de isteria maccarthystă. Şi, mai mult sau mai puţin la mijloc, a devenit un simbol al justiţiei defectuoase, soarta ei unindu-i în mod bizar pe Papă, Einstein şi Jean-Paul Sartre în condamnarea iminentei sale ucideri, care va lăsa orfani doi copii”.
Ethel, scria Time, a fost întotdeauna văzută fie ca victimă (în măsura în care, dacă ştia ce făcuse Julius şi totuşi refuza să insiste asupra propriei nevinovăţii, Ethel era o victimă atât a soţului ei, cât şi a guvernului american), fie ca martir, ca şi cum şi-ar fi căutat de bunăvoie moartea pentru a-şi dovedi talentele dramatice, de actriţă care sperase cândva să fie. „Era o femeie matură – cu aproape trei ani mai în vârstă decât soţul ei şi cu aproape şapte ani mai în vârstă decât fratele ei mai mic”, declarase judecătorul Irving Kaufman, acuzând-o că s-a implicat pe deplin în problemele de spionaj. „Era un partener cu drepturi depline.”
Din momentul arestării lor în 1950, Ethel şi Julius au devenit inseparabili ca „The Rosenbergs”. Preşedintele Eisenhower i-a condamnat în comun: „Prin fapta lor, aceşti doi indivizi au trădat de fapt, cauza libertăţii”.

„Ethel, o fiinţă umană complexă”
„Dar Ethel pe care am descoperit-o eu”, scrie autoarea articolului publicat de Time, „prin citirea atentă a surselor şi din discuţiile pe care le-am avut cu cei care au cunoscut-o, scapă etichetării.
S-ar putea să nu existe un singur cuvânt care să o descrie. Ethel a fost o fiinţă umană complexă, deşi plină de defecte, care s-a confruntat cu un tip de neimaginat şi, pentru mine, apare ca o eroină într-un singur sens: refuzul ei de a fi folosită ca armă în lupta guvernului împotriva comunismului.
Atunci când unii din campania pentru clemenţă au cerut ca ea, dar nu şi Julius, să fie salvată din consideraţie umanitară pentru ea ca femeie şi ca mamă, ea s-a înfuriat pe cei care propun de fapt să ridice un mormânt terifiant în care „voi trăi fără să trăiesc şi voi muri fără să mor””.
Nu voia să fie cruţată doar de milă pentru că era soţie şi mamă şi nici nu putea accepta că ea era „creierul operaţiunii”. Ambele stereotipuri, care o prezentau fie ca pe o soţie supusă, fie ca pe o soţie dominatoare, nu se intersectau cu modul în care s-a luptat toată viaţa pentru a-şi forja propria identitate ca soţie şi mamă, dar mai presus de toate ca ea însăşi, Ethel.
Acum, o putem vedea pe Ethel, în sfârşit, aşa cum era. Nici implicată în crimele soţului ei, nici apropiindu-se cu blândeţe de moartea ei ca o femeie lipsită de orice putere, ci ca o mamă care a ales cu curaj să moară în loc să trădeze pe cineva şi, astfel, a lăsat fiilor ei o moştenire de care să fie mândri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente