joi , 14 noiembrie 2019
Home / Actualitate / S-o găsi cineva să pună capăt risipei de la stat?

S-o găsi cineva să pună capăt risipei de la stat?

Cineva- un parlamentar, un ministru, un primar, un român cu bun simț- ar trebui să se uite totuși pe legislația privind investițiile publice și s-o modifice fundamental astfel încât să fie reduse o parte din cheltuieli care altminteri înseamnă bani aruncați pe fereastră, de pomană. Și luăm primul exemplu pe care-l avem la îndemână și care ține de Primăria Ploiești. Atenție, același lucru se petrece la oricare primărie din țară, consiliu județean, minister, autostrăzi, spitale, școli etc. Chestiunea este valabilă așadar în toată țara, acolo unde e-n joc banul public, nu numai la administrația municipală.

În Ploiești urmează să fie efectuate mai multe investiții în infrastructura de educație. Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici și aici am observat că, din total sumă alocată, în jur de 20-25% „zboară” pe alte ingrediente, cum ar fi organizarea de șantier, publicitate, organizare achiziție publică etc. Haideți să vedem câteva „mostre” de acest fel:
-Eficientizare energetică la Liceul Tehnologic de Servicii „Sf. Apostol Andrei”- total lucrări, inclusiv TVA- 1,283 mil. lei, din care: cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică (studii teren, avize, acorduri, autorizații, studiu de fezabilitate, proiectare, consultanță, asistență tehnică etc.)-0,145 mil. lei; lucrări pentru investiția de bază- 1,066 mil. lei; alte cheltuieli (informare și publicitate, organizare de șantier, cotă afaerentă ISC pentru controlul lucrărilor, comisioane, cote, taxe)- 0,06 mil. lei.
-Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit „Sf. Mucenic Mina”- total lucrări, inclusiv TVA, 4,286 mil. lei, din care: cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică-0,384 mil. lei; lucrări pentru investiția de bază-3,66 mil. lei; alte cheltuieli-0,197 mil. lei (publicitate și informare-peste 9.000 lei, cheltuieli neprevăzute- 72.666 lei, organizare de șantier-83.686 lei etc.).
-Construire grădiniță cu program prelungit Bulevardul Petrolului: total lucrări, inclusiv TVA-12,806 mil. lei, din care: cheltuieli pentru amenajarea terenului-0,426 mil. lei; cheltuieli pentru asigurarea utilităților-0,077 mil. lei; cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică-0,953 mil. lei; lucrări pentru investiția de bază-9,6 mil. lei; alte cheltuieli-1,75 mil. lei.
-Construire grădiniță Aleea Strunga, Ploiești: total investiție, cu TVA-12,9 mil. lei, din care: cheltuieli pentru amenajarea terenului-0, 304 mil. lei; cheltuieli pentru asigurarea utilităților-0,083 mil. lei; cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică-0,972 mil. lei; lucrări pentru investiția de bază-9,804 mil. lei; alte cheltuieli-1,755 mil. lei.
La prima vedere, sumele „tocate” pe investiții publice par încărcate cu tot felul de costuri care altfel par inutile.
Uitați-vă numai la capitolul „alte cheltuieli” sau „asistență tehnică” și ne veți da dreptate. Pe undeva avem senzația că un proiect public este de-a dreptul căpușat de tot felul de instituții sau firme care trebuie și ele
să-și justifice cumva existența sau să reziste în această economie alandala, așa că, prin legislație, cu lobby-ul de conjunctură,
și-au făcut loc peste tot acolo unde este în joc bugetul statului. Am crede că este posibil, la un moment dat, ca toți acești „paraziți” să fie eliminați din circuitul unui proiect public și să ajungem apoi la costuri rezonabile, cum de altfel se petrec lucrurile în mediul privat.

Check Also

Cum arată un eşec constituţional?

Americanii au simţit de atâta vreme aceste simptome, încât de acum, puţini mai acordă vreo …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *