14.6 C
Ploiești
miercuri, 27 octombrie, 2021
Acasă Actualitate Rosal, out din Ploiești!

Rosal, out din Ploiești!

Nu se mai termină criza gunoaielor!

    Dezarmant și deplorabil ceea ce se întâmplă în criza gunoaielor. Se pare că nici în luna septembrie nu se termină cu mizeria de pe străzi și dintre blocuri, în Ploiești. Pentru că asta e realitatea: în afară de bulevard, nu poți face doi pași în oraș, fără să vezi ba coșuri stradale revărsate, ba saci depozitați la poartă și oriunde, ba o mare de hârtii și materiale plastice. Primăria a reziliat din aceste motive contractul cu Rosal. Iar operatorul avea obligația, prin contract, să mențină curățenia stradală 90 de zile de la momentul ruperii înțelegerii. Că n-a făcut-o sau că a făcut-o când, pe unde și cât a vrut, nu e cazul să vă mai spunem, ați văzut fiecare acest lucru. De fapt îl vedeți de mai bine de un an, fiindcă Rosal și-a exercitat atribuțiile deficitar. Ei bine, cele 90 de zile expiră chiar astăzi, deci de aici înainte operatorul nu va mai da cu mătura mici măcar din Paște-n Crăciun!

   În acest răstimp, Primăria Ploiești a organizat o achiziție publică pentru încredințarea acestui serviciu, dar cum se zice, municipalitatea este urmărită de ghinioane. Sau „urmărită” ( sesizați sensul) de „ghinioniști”. Ei da, licitația a fost până acum contestată de două ori, deci este puțin probabil, având în vedere procedurile birocratice de soluționare a plângerilor, să avem prea curând un nou operator. Reamintim că Prefectura Prahova a refuzat să declare stare de urgență în problema salubrității, stare care ar fi permis achiziția directă a serviciului, fără parcurgerea pașilor pentru o licitație în sistemul de achiziții (SEAP).

   Ce ar mai fi putut face administrația publică? A convocat o ședință extraordinară a legislativului local, consilierii adoptând HCL 326/8 septembrie privind aprobarea măsurilor de asigurare a continuității serviciului public de salubrizare pentru activitățile de măturat, spălat, stropit, întreținere a căilor publice și curățarea, transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț. În traducere se cheamă că municipalitatea a primit dezlegare să încheie provizoriu un contract printr-o procedură în regim de urgență, respectiv, prin negociere directă. Activitățile susținute până la sfârșitul anului sunt estimate la suma 3,4 milioane de lei. Acest contract va fi încheiat imediat ce licitația organizată va desemna un câștigător final și nu vor exista alte contestații care să întârzie procedura.

Probleme pentru Rosal și cu ADI Deșeuri

   Rosal nu doar în relație cu Primăria Ploiești a avut probleme, ci și în contractul cu ADI Deșeuri, pentru gunoiul menajer din 30 de localități. Operatorul a acumulat datorii de peste 7,5 milioane de lei către ADI Deșeuri prin neplata redevenței. Acesta ar fi un motiv suficient de bun ca ADI Deșeuri să rezilieze contractul. Dar asociația, condusă de fostul viceprimar Cristian Ganea, nu face acest lucru fiindcă Rosal a depus o cerere de eșalonare a redevenței. Acum urmează ca membrii asociați să decidă dacă acceptă sau nu plata în rate a datoriei. Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a primit mandat de la Consiliul Local să voteze împotriva solicitării. Acest lucru nu înseamnă mare lucru în toată ecuația: Primăria Ploiești are un singur vot în cadrul asociației și depinde totul de felul în care se vor poziționa primarii celorlalte localități.

Minunea s-a produs

    ADI Deșeuri a hotărât, marți, prin votul membrilor din sectoarele de salubritate 2 și 6, că nu aprobă eșalonarea datoriilor Rosal și, mai mult, primarii înclină în unanimitate să rezilieze contractul pentru deșeurile menajere cu acest operator care a menținut inclusiv Ploieștiul, vreme de aproape doi ani, sub imperiul gunoaielor. Determinant în luarea acestei decizii a fost președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, care a găsit portița oportună pentru reziliere fără ca localitățile să riște în vreun fel plata unor despăgubiri. Dumitrescu le-a solicitat primarilor ca, în termen de două săptămâni, să obțină mandate de la consiliile locale pentru rezilierea în toate localitățile a contractelor încheiate cu societatea Rosal, acolo unde activitatea s-a desfășurat deficitar. Reamintim că Primăria Ploiești a denunțat contractul cu Rosal pentru curățenia căilor publice, iar în cel mai scurt timp ADI Deșeuri va adopta aceeași decizie.

Articol de Maria Bogdan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Filosofia aplicată și oul de aur

    Ar fi o mare naivitate să spui că Petrolul e lider detașat al Ligii secunde. Dar, în egală măsură, naivitate ar fi...

Săptămână plină de evenimente rutiere în Prahova

Pe DN1, la Sinaia, cu permisul suspendat Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia au oprit pentru control, pe DN1, pe raza localității, un autoturism, la...

Fotbal / ACS Petrolul 52 vrea mărcile Petrolul

ACS Petrolul 52 va participa la licitația privind atribuirea celor șase mărci Petrolul, decizia fiind luată în cadrul Adunării Generale. Licitația va fi organizată...

Londra nu a angajat homosexuali până în 1991

Diplomaţia britanică a prezentat recent scuze publice, pentru că a interzis recrutarea de persoane homosexuale până în 1991, o abordare „greşită” care a privat...

Se lucrează la o grădiniță nouă!

     Primăria Ploiești a emis ordinul de începere a lucrărilor de construire al noului sediu pentru Grădinița cu program prelungit nr. 38, de...

CJ Prahova și OMV Petrom, parteneriat în domeniul sănătății

    Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu și OMV Petrom, reprezentată de Adrian Nicolaescu, VP Refining Plan&Optimization, Supply&Logistics East, au semnat un memorandum...