fbpx
30.4 C
Ploiești
sâmbătă, 11 iulie, 2020
Acasă Actualitate Românii care merg la mare în Bulgaria și Grecia ar putea scăpa...

Românii care merg la mare în Bulgaria și Grecia ar putea scăpa de izolarea de două săptămâni – surse

Liderii PNL au discutat în ședința de marți seară despre varianta renunțării la izolarea de două săptămâni pentru românii care vor merge în vacanța de vară în Bulgaria și Grecia, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.

Discuția pe această temă a avut loc în cadrul Birului Politic Național de aseară, o decizie în acest sens fiind așteptată de mulți români, în condițiile în care cele două țări menționate sunt cele mai populare destinații de vară.

„E un coeficient care se calculează pe o nouă formulă la nivel european. E posibil ca din 15 Iunie să nu mai trebuiască izolare din ţările astea. Dar în ţările cu mulţi români plecaţi: Italia, Spania, Marea Britanie etc, încă va rămâne problema pentru că este acel coeficient mare”, au afirmat surse liberale, pentru Mediafx.
Grecia a relaxat deja o parte din măsuri, spre exemplu restricţiile antiepidemice impuse hotelurilor, cinematografelor în aer liber sau piscinelor publice. Zborurile internaţionale vor fi reluate pe aeroporturile din Atena şi Salonic pe 15 iunie, iar pe restul aeroporturilor, de la 1 iulie.
De asemenea, şi în Bulgaria au fost ridicate mai multe restricţii, inclusiv carantina impusă celor care vin din alte țări, cu excepția celor mai afectate opt țări europene: Suedia, Marea Britanie, Belgia, Irlanda, Malta, Italia, Portugalia și Spania.
Bulgaria are 2560 de cazuri de COVID, 1206 recuperaţi, iar Grecia 2937 şi 1374 vindecaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Șantier ANL abandonat, la Boldești-Scăeni

În iunie 2018, reprezentanți ai Agenției Naționale a Locuinței (ANL), ai județului și orașului Boldești Scăeni și-au făcut o fotografie de colecție odată cu...

Un volum juridic ce n-ar trebui să lipsească de la primării

A ieșit de sub tipar, chiar în anul scrutinului electoral, cartea semnată de conf. univ. dr. Mihai Apostolache, „Legea pentru alegerea autorităților administrației publice...

Prahova, trezește-te!

Consecință: numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 614 și cel al deceselor-să le spunem grăbite de coronavirus-la 30! În 60 de zile de stare de...

Prahova în șantier

Spuneam că, poate și pentru faptul că 2020 este an electoral, în Prahova s-au deschis foarte multe investiții finanțate din fonduri europene, guvernamentale, județene...

România a pierdut locul I la credință

În 2019, românii se declarau cei mai religioși europeni. Un studiu din acest an, realizat de Pew Research Centre, arată însă că maltezii sunt pe...

Le-o crăpa primarilor din ultimii 20-25 de ani obrazul de rușine?

Parcul Memorial „Constantin Stere”, de la Bucov, are o suprafață de 135.334 mp care arată ca un hățiș mizerabil. Vorbim de ceea ce era,...