vineri , 3 aprilie 2020
Home / Actualitate / România a intrat în alertă de Coronavirus

România a intrat în alertă de Coronavirus

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a gestiona din acest for măsurile concrete privind monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și strategia de combatere a unei posibile epidemii la nivel național. România a intrat în aleră după ce în Italia, stat în care trăiesc aproximativ 1,2 mil. de compatrioți, a fost declarată epidemie de coronavirus în câteva zone din nordul țării. Situația este tratată cu maximă responsabilitate în contextul în care zilnic aterizează în România câteva curse de pasageri venite din zonele unde a fost confirmat temutul virus.

Până marți dimineață, în România nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus, dar autoritățile sunt în alertă maximă pe fondul declarării stării de alertă în Lombardia, Italia, țară cu care avem cel mai mare flux de pasageri într-o zi. Italia se află pe locul trei în lume la numărul de îmbolnăviri cauzate de coronavirus, după China și Coreea de Sud. Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne au instituit măsuri suplimentare la graniță și a organizat zone de carantină în fiecare județ, la nivel național existând spații pentru 4.000 de persoane. Premierul Ludovic Orban a făcut un apel la românii din țară să evite deplasările în zonele cu risc ridicat din Italia și la românii din Italia să nu revină în țară dacă nu este necesar, pentru că riscă să își îmbolnăvească apropiații, în contextul epidemiei de coronavirus care acaparează Italia: „Avem 16 aeroporturi și 21 de puncte de intrare în țară, cea mai mare problemă o reclamă cetățenii care vin cu mașina proprie. Am cerut Poliției de frontieră ca toți cei care intră să fie obligați să completeze un formular, nu pot fi forțați să ne dea actele din Italia, pentru a arăta cu precizie de unde vin. Dar dacă vin din localitățile în care practic s-a luat decizia de închidere a localităților, pentru că sunt zone afectate, atunci intră automat în carantină. Dacă vin din regiunile cu risc de contaminare crescut, vor fi izolați la domiciliu.” Și în Prahova autoritățile s-au mobilizat. Prefectul județului, Cristian Ionescu, a declarat că demersurile pentru punerea în aplicare a unui plan de măsuri ce trebuie activat în cazurile în care ajung în zonă persoane din zone afectate au început de duminică. În județ sunt pregătite două spații pentru carantină spre care vor fi direcționate, dacă se impune, persoanele suspecte de coronavirus. Directorul Direcției de Sănătate Publică Prahova, Dan Ioniţă, a confirmat că, până în momentul de faţă, la nivelul județului au fost monitorizate 11 persoane întoarse din China. Conducerea DSP face apel la populație să nu intre în contact cu persoane venite din țările afectate, respectiv China și Italia, să anunțe imediat reprezentanții DSP și medicii de familie în situația în care au cunoștință de sosirea în Prahova a unor persoane din zonele respective. Ministerul Sănătății a difuzat o serie de recomandări pentru protejarea sănătății: spălarea pe mâini cu apă și săpun; folosirea batistei în caz de tuse sau strănut; evitarea contactului cu persoanele care tușesc și au febră; în caz de apariție a simptomelor (febră, tuse, respirație cu greutate) este recomandată deplasarea la medic.

Distribuie:

Check Also

Primăriile, obligate să dezinfecteze blocurile

Primăriile din toată țara au obligația ca, începând cu 31 martie, să asigure toate resursele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *