Cred cu tărie că noi, toți oamenii, suntem conectați prin niște legături invizibile, direct între suflete.
Astfel încât, adevăratul contact dintre noi nu este fizic, ci este unul de la suflet la suflet.
De aici și sentimentul, atât de des și de multe ori neexplicat, că ne-am adunat unii cu alții atât de asemănători, cu atât de multe coincidențe, cu persoane care n-ar avea cum să se cunoască unele cu altele și totuși se întâmplă.
La fel cum este și senzația de deja-vu, când mergem în locuri în care știm sigur că n-am mai fost și, cu toate astea, ne par atât de familiare.
Singura explicație este că cineva din rețeaua în care suntem legați cu toții a avut experiența asta și astfel noi toți am avut-o, prin accesul la rețea.
Cu alte cuvinte, avem un ochi comun, o piele comună, un miros al tuturor și toate simțurile ne sunt unite într-o experiență comună.
Cum se poate accesa această experiență?
Simplu. Prin deschiderea sufletului și prin sete de cunoaștere. Să ne dorim să știm mai multe unii despre ceilalți. Să ne înțelegem, să ne acceptăm și să ne iubim.
Și uite așa, rețeaua asta imensă, de la fiecare la fiecare, de la suflet la suflet, se formează ca o pânză, care îmbracă, precum o haină, pământul, conectându-se prin el cu întreg Universul.
Dar moartea? Ce este ea? Și de ce doare atât de mult despărțirea?
Trecerea dincolo este acel moment, în care, din rețeaua de 8 miliarde de oameni, nimeni, pentru o secundă, nu se conectează, nici măcar printr-un gând, la acea persoană.
Astfel, toate firele invizibile dintre el și restul rețelei se întrerup, iar sufletul se desprinde și, așa cum ne-am obișnuit noi să spunem, moare, în fapt, eliberând-o în marea rețea universală, mai exact în echilibrul perfect al Creatorului.
Iar ruptura asta doare pentru că nu este doar o legătură dintre două-trei-zece persoane, ci sunt legăturile cu întreaga umanitate, care transmite lacrimile ei tuturor celor apropiați de cel rupt dintre noi.
Cu toate astea însă simțim că cei care ne-au părăsit sunt cu noi.
Cum e posibil?
Pentru că legătura cu cei plecați rămâne prin pământul ăsta minunat, care, la rândul lui, este legat cu celelalte miliarde de corpuri cerești în marea rețea a Celui de Sus.
Asta cred că se întâmplă cu bunicii, cu părinții și cu prietenii plecați. Ne doare despărțirea, dar ne alină gândul eliberării într-o rețea superioară, aflată în echilibru perfect.
Este întregul în care ne reîntâlnim cu ai noștri, în pace și armonie desăvârșite.
Aceste rânduri pleacă din suflet pentru toți cei rupți din rețeaua pământeană de suflete și eliberați în cea Universală.
Iar cei desprinși împletesc acea plasă de siguranță, gata să ne prindă și să ne primească în ea, atunci când lumea de aici va uita, pentru o secundă, să se gândească la noi.
Și pentru că Dumnezeu nu suportă să ne știe singuri, ne ia la El, pentru a ne reîntregi cu toți ai Lui.
Drum lin, suflete!
Drum lin, Dana Dănulescu!
Editorial de Marius Marinescu
