joi , 27 februarie 2020
Home / Actualitate / RESTAURANTUL GĂRII… RESTAURANTUL GHEREA ii

RESTAURANTUL GĂRII… RESTAURANTUL GHEREA ii

Gherea atrăgea la Ploieşti, prin farmecul său, intelectuali, politicieni, artiști, unii dintre ei colaboratori la publicațiile sale dar și difuzori ai convingerilor sale. Tony bacalbașa precum și constantin stere s-au mutat în Ploieşti tocmai pentru a avea discuții, adesea cu caracter contradictoriu, cu gherea.
Să revenim la restaurantul gării, locul unde prin ambianța creată atrăgea o mulțime de intelectuali, parte din ei enumerându-i în numărul trecut al ziarului iar pe alții acum: b.P.Hașdeu, șt.O.Iosif, d.Anghel, petre carp, izabela sadoveanu (critic literar, jurnalistă de opinie, poetă și militantă feministă) …
M. Sevastos spunea că faima restaurantului era data pe de o parte de “spuma de drojdie, pateurile, brânzoaicele, sarmalele și pelinul de Drăgășani, tocanele naționale și sârbești”, iar pe de altă parte de discuțiile aprinse unde “mulți scriitori, legați prin prietenie cu Gherea, veneau la Ploieşti și stăteau zile și nopți întregi la mese care nu se mai strângeau”.
Delavrancea povestea că a fost reținut la masă de regele
Carol I în perioada când era primar al capitalei. La desert prințul Carol a refuzat prăjitura pe motiv că “nu este de la Gherea”. De altfel nu de puține ori se făceau comenzi din partea palatului regal, în special vara, când reședința era la Sinaia. Cu ocazia dezvelirii, în anul 1897, a statuii vânătorilor din Războiul de Independență, regele Carol I a fost în restaurantul lui Gherea și a exclamat “da, aici se manâncă bine”.
Din culisele afacerii lui Gherea trebuie să amintim micile “atenții” pentru angajații c.F.R., care întocmeau orarul trenurilor în așa fel încât să ajungă în perioada micului dejun, a prânzului sau la cină. Timpii de așteptare erau suficienți pentru a servi masa, precum și anunțurile angajaților c.F.R. Privind plecarea trenurilor cu câteva minute înainte, suficient pentru a se goli mesele restaurantului.
Aș enumera din preferințele culinare și tabieturile unor personalități ale vremii: prim ministru P. Carp prefera jimbla caldă pe care o mânca în drum spre vagonul ministerial; Hașdeu avea locul său rezervat la o masă cu fața spre peron; Caragiale prefera friptură de vițel, șuncă și mâncăruri tradiționale precum “fasolea albă făcăluită cu puțină boia de ardei roșu pe ea”; George Ranetti prefera sarmalele și salata de icre de crap care se servea cu pâine neagră caldă și un țoi de țuică. Închei cu o concluzie a unui mare cunoscător, Tudor Arghezi:”în toată românia veche se mânca bine în două locuri şi în două gări, la Ploieşti şi Iaşi…”
G. Călinescu are o părere negativă despre calitățile de critic literar ale lui Gherea. Citez:
“În cutare cercuri, …, Gherea trecea și mai trece încă drept cel mai mare critic român. Adevărul, pentru cine judecă fără sentimentalisme, este că Gherea nu constituie decât o figură minoră pentru care compararaea cu șeful “junimii” rămâne zdrobitoare.” Dar chiar și Călinescu nu poate să nu remarce într-un sfârșit, “că Gherea… are un anume farmec de locvacitate și de atracție intelectuală. La acestea se adaugă pasiunea lui de cititor contagioasă. El amintea de Baudelaire, de Strindberg, de Verlaine, de Rollinat, de Frații Goncourt
într-un timp în care “Junimea” părea a trăi, prin Maiorescu, cu cincizeci de ani in urmă. “
Un alt critic literar, Adrian Maniu, spunea: “gherea a învăţat pe cititor să judece… dacă azi glorificăm pe Eminescu şi Caragiale, acest merit pe care nu-l aveau contemporanii lor revine întreg şi neîmpărţit lui Gherea. Să nu uităm că pe atunci marele Maiorescu acorda poetului Eminescu rang alături, dar mai sub Bodnărescu, iar scrisoarea pierdută fusese primită la premieră cu fluierături…” .
Despre criticii literari, numai de bine!
Dobrogeanu gherea era considerat un adevarat simbol al Ploieştilor, alături de statuia libertății și anumite personalități locale: “un Quintus chiel cu capul gol / un Gherea fără clientelă / Ploieştii fără de petrol“. Simboluri fără de care Ploieştii ar fi fost fără identitate (Revista Furnica 1909).
Istoricul ploieștean, dorin stănescu scrie: „despre restaurant s-au născut şi numeroase anecdote, bazate pe întâmplări reale, precum aceea în care unul dintre chelnerii noi ai restaurantului s-a dus la şeful gării să-i aprobe lista cu meniul restaurantului din ziua respectivă. În biroul şefului se afla însă doar primul ministru, d.A. Sturdza, căruia chelnerul i s-a adresat: «să trăiţi! V-am adus lista restaurantului la aprobare». Primul ministru ar fi răspuns: «bine, bre, dar chiar şi lista de bucate a restaurantelor trebuie s-o aprobe primul ministru?». Riguros, a verificat lista şi i-a înapoiat-o chelnerului înlemnit de greşeala făcută“.
Recomand o vizită pe site-ul historia.Ro, unde există un articol al domnului Dorin Stănescu
Bine documentat despre acest adevărat “brand” ploieștean.

Check Also

Partidul Democrat s-a „curățat”. Candu, Sârbu și Botnari au plecat

Procesul de curățare a Partidului Democrat din Moldova, despre care vorbește de mai multă vreme …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline