joi , 17 octombrie 2019
Home / Tara de dincolo de tara / Republica Moldova: Unirea cu România sau realipirea la Rusia?

Republica Moldova: Unirea cu România sau realipirea la Rusia?

Nu polemizez cu antiunioniștii autohtoni care de cele mai multe ori sunt niște sociopați deghizați care îmbracă forma unor românofobi ordinari. Ei au nevoie întotdeauna de niște dușmani, de niște persoane pe care să le poată demoniza. Orice discuție cu aceștia este deci inutilă. Dar nu și cu unii „experți”, deghizați în analiști politici sau formatori de opinie.

Teorii însăilate cu ață albă
Fizician potrivit diplomei de studii, Igor Boțan se vrea cu tot dinadinsul analist politic, dar nu reușește nici măcar să fie jurnalist sadea (adică promotor al adevărului prin opinie publică), ci pur și simplu, judecând după ultimul său articol, specialist în dat cu părerea despre situația din Republica Moldova, mai puțin din lume. Ultima sa zăbavă este un comentariu despre ocuparea sau eliberarea Basarabiei de-a lungul celor 200 de ani de (ne)statalitate națională, despre identitatea națională, denumirea limbii etc. Iar după ce a citit ultimul dintre puzderiile Barometrelor de Opinie Publică (BOP) este chiar într-o adevărată derivă, mai degrabă socio-politică, decât social istorică și se întreabă ce facem: consolidăm independența Republicii Moldova sau facem unire cu România.
Încercând să se/ne dumirească, recurge într-un fel la fracții ordinare mai degrabă statistice decât matematice, în care numărătorul sunt cifrele din sondajul BOP, iar numitorul – numărul partidelor unioniste. Adunarea și scăderea lor, raportate la Unificarea Germaniei și proiectele de unire a celor două state românești, strecurate prin concluzii mai puțin concludente ale Curții Constituționale în aproximații de acest sens, rezultă într-o nouă noțiune de sorginte neo-sovietică: „națiune civică. Care noțiune ar fi precedat, chipurile, „în timp actul adoptării Constituției” (agrariene, firește), rolul ei fiind „contractul social”. Ceea ce nu s-a încadrat în „vocile sonore ale curentului unionist”, care afirmă că „ideea națiunii civice moldovenești ar reprezenta o diversiune a unor cercuri externe, ostile ființei noastre naționale”. Mai mult, Igor Boțan găsește fundamentate temerile că „națiunea civică moldovenească reprezintă un obstacol în realizarea idealului unirii”. Și că, „în concluzie s-ar putea afirma că, în pofida dificultăților menționate a multiplelor neînțelegeri, drumeții angajați în parcursul unionist ar avea destule motive pentru a-și consolida eforturile în vederea stabilirii unei foi de parcurs comune, chiar dacă obiectivul unirii este cu orizonturi îndepărtate”. Iar de aici încolo, un paradox evident în logica lui Boțan: cu cât vor fi mai consolidate și puternice forțele unioniste, cu atât mai motivați vor fi promotorii consolidării independenței, așa încât „Republica Moldova să se dezvolte și să prospere”. De unde misiunea nobilă a unioniștilor nu ar fi alta decât să-și forțeze oponenții să transforme Republica Moldova într-o țară prosperă.
Dar dedicându-și ultimul său articol partidelor unioniste de la Chișinău, Igor Boțan, face excepție de la regula generală. El caută să comenteze detașat, echidistant și obiectivist situația și rostul formațiunilor politice care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România. Mai mult decât atât, preopinentul nostru vine cu argumente și sugestii care ar fi în măsură să consolideze, în opinia sa, unele partide unioniste, transformându-le într-un pol de atracție pentru electorat.
Autorul pornește de la un fapt statistic. El citează datele BOP, din noiembrie 2018, potrivit cărora aproximativ 49% dintre cetățeni regretă disoluția URSS, iar 40 la sută ar vota o eventuală refacere a imperiului sovietic, față de doar 27% care s-ar opune unei asemenea perspective. În baza sondajelor de opinie, Igor Boțan trage concluzia că numărul cetățenilor care s-ar împotrivi refacerii URSS s-ar corela cu numărul celor ce ar opta pentru unirea Republicii Moldova cu România. Cu alte cuvinte, doar unioniștii ar lupta cu resovietizarea, restul cetățenilor ori ar sprijini restabilirea imperiului rus, ori s-ar împăca tacit cu realipirea la fosta metropolă. Pornind de la aceste premise corecte, autorul face niște afirmații eronate sau chiar răuvoitoare. Unele dintre aserțiunile sale, date ca fiind adevăruri argumentate, sunt trase de păr, arătând că toată povestea sa aparent imparțială este cusută cu ață albă.

 

Dreptul la Unire sau impedimente în calea Unirii?
Igor Boțan susține că ar exista bariere insurmontabile în calea Unirii. Una dintre acestea ar fi decizia Curții Constituționale (CC) care le cere înalților demnitari loialitate față de Republica Moldova. De aceea, ei ar fi nu doar îndreptățiți, ci și obligați de Legea Supremă „să se opună realizării idealului Unirii”. Potrivit lui, înalții funcționari ai statului se află sub jurământul de a contribui la consolidarea independenței și suveranității Republicii Moldova, ceea ce le-ar limita posibilitatea de a promova deschis unionismul. Fals. Boțan trece sub tăcere faptul că, potrivit Declarației de Independență din 1991, conform CC parte integrantă a Legii Supreme, de altfel, populația preponderent românească a Republicii Moldova are dreptul „să revină în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”. Fondatorii actualului, al doilea, stat românesc considerau că independența proclamată la 27 august 1991 nu-i decât o etapă în calea Unirii. În plus, unirea unui stat cu altul pe cale legală și pașnică nu este un derapaj anticonstituțional, după cum consideră Boțan. Dreptul internațional oferă această posibilitate cetățenilor în condițiile respectării legislației interne și externe.
Preopinentul nostru mai afirmă că rolul națiunii civice moldovenești ar fi fost consacrat de CC, ceea ce ar constitui de asemenea un obstacol în calea Unirii. Potrivit lui, acest fapt „subminează în mod direct ideea despre Republica Moldova – cel de al doilea stat românesc”. De bună seamă, Înalta Curte a statuat anterior că Legea Supremă reprezintă un contract social, iar „sursa Constituției este comunitatea națională, națiunea civică însăși». Asta deloc nu înseamnă că astfel ar fi fost abolit caracterul românesc al statului Republica Moldova, după cum susține Boțan. Că elementul românesc nu mai este subiectul principal al „contractului social”. „Comunitatea națională”, la care se referă CC, este eminamente românească, fapt scos în evidență în textul Declarației de Independență. Nimeni nu poate contesta adevărul indubitabil că „poporul Republicii Moldova”, căruia îi „aparține suveranitatea națională”, după cum stipulează articolul 2 al Legii Supreme, își are originile în etnia românească.
Națiunea civică, despre care vorbește Boțan, ca s-o spunem pe șleau, este o invenție teoretică fără nicio legătură cu practica. Avem de a face cu un enunț abstract și postmodernist al unor cercuri progresiste sau neomarxiste, care urmăresc crearea unei utopii cosmopolite și supranaționale debarasate de tradiție și originile creștine ale civilizației occidentale: națiune, popor, ethnos. Deși este utilizat în discuțiile politice, termenul „națiune civică” lasă loc de multiple interpretări în toată lumea. Unele state, precum Spania, Italia sau Grecia, fac diferența între națiune și popor. Altele, ca Polonia și Slovacia, de exemplu, deși au specificat în Constituție că emană de la națiunea civică, sunt de fapt construite cu precădere pe elementul etnocultural.
Mai pe scurt, „națiune civică”, oricum ai întoarce-o, nu există în realitate. RFG acceptă ideea de „popor” care poate locui nu doar în interiorul granițelor Germaniei, ci și în afara lor, ignorând sintagma „națiune civică”. La fel stau lucrurile în Austria și chiar în Elveția, unde, în pofida pluralismului lingvistic, există mitul destinului comun al helveților ca ethnos distinct. „Națiunea civică” strălucește prin absență până și în Franța. Deși Parisul conferă un rol esențial cetățeniei în Constituție, această țară este la ora actuală o națiune modernă cu o puternică identitate culturală, etnică și istorică franceză. Ideea implementării națiunii civice ca liant al unității naționale a eșuat lamentabil în Belgia. Țara a ajuns în ultimul timp să fie divizată în regiuni lingvistice, zone culturale și circumscripții electorale separate pentru flamanzi, valoni sau germanofoni. Tot mai mulți autori recunosc astăzi în Occident că națiunea politică modernă este un popor generat de o etnie. De unde și concluzia că utilizarea termenului de „națiune civică” nu are cum să anuleze realitatea a două state și a unui singur popor românesc. Întreg eșafodajul lui Igor Boțan în jurul acestui subiect este pură speculație fără nicio legătură cu viața reală.

 

Statalismul ca nostalgie după URSS sau visul urât al „Maicii Rusia”
Până și premisa corectă, bazată pe sondaje, pe care Igor Boțan își construiește argumentele, dă peste cap concluziile sale. Dacă împotriva refacerii imperiului de altădată ar lupta doar circa o treime dintre cetățenii Republicii Moldova, cu precădere adepți ai Unirii cu România, iar restul de două treimi ar saluta resovietizarea sau s-ar resemna fără a crâcni cu o nouă ocupație rusească, acest fapt nu lasă piatră pe piatră din povestea „națiunii civice”. Datele BOP, dacă e să le dăm crezare, arată că societatea dintre Prut și Nistru e profund divizată. Cea mai mare parte a populației rătăcește în istorie de pe urma deznaționalizării, fiind privată de repere identitare. Boțan uită să spună că, potrivit sondajelor, tocmai cele două treimi care ar saluta sau ar accepta refacerea imperiului sovietic pledează totodată pentru statalitatea Republicii Moldova, bazată pe moldovenismul primitiv de sorginte țaristă și stalinistă. De unde și impresia că lupta cu unionismul românesc pentru o statalitate fantomatică moldovenească ascunde de fapt nostalgia după URSS și Maica Rusia.
În altă ordine de idei, Igor Boțan consideră că exemplul căderii Zidului Berlinului nu poate fi preluat de cele două state românești. Argumentul ar fi că modelul reunificării Germaniei, promovat de președintele de onoare PUN, Traian Băsescu, nu ni se potrivește din multiple considerente, cel mai important fiind că reunirea Germaniei s-a realizat extrem de rapid, într-un an de zile de la lansarea proiectului „2+4”, elaborat de URSS, având bază conjugarea eforturilor a 2 state germane și a celor 4 învingători în al Doilea Război Mondial. Denumirea documentului final de reunificare – Tratat privind reglementarea finală în raport cu Germania – precum și semnatarii acestuia, vorbesc cel mai elocvent despre esența proiectului „2+4”, miezul lui fiind că cele patru puteri renunță la drepturile lor de ocupație în Germania. Simbolismul și efectele reunificării Germaniei au fost imense – căderea Zidului Berlinez a reprezentat punctul de pornire pentru înlăturarea efectelor înțelegerilor de la Ialta și Potsdam, urmate de unificarea Germaniei, ca preludiu pentru unificarea Europei. De ce atunci, ultima dezmembrare a statului român – în urma Pactului Ribbentrop–Molotov, declarat nul ab inițio chiar și de ruși – nu ar putea servi drept motiv pentru un Tratat privind restabilirea dreptului istoric al poporului român de a reveni „în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”? Principiu de care au făcut uz balticii, despărțindu-se de URSS fără a rătăci prin noțiuni inventate de sorginte neo-sovietică?
La o privire obiectivă, cele 27 la sută de unioniști, pe care Igor Boțan îi recunoaște drept singurii luptători temerari cu revanșa rusească, reprezintă o parte a poporului român care și-au recăpătat conștiința de sine națională. Ceilalți, indiferent de originea lor etnică (români, ucraineni, ruși etc.), nu s-au deșteptat deocamdată din somnul rațiunii. Or „conștiința de sine colectivă” și „identitatea” există doar într-o națiune modernă. Cei care umblă după potcoave de cai morți ai colonialismului țarist sau sovietic sunt încremeniți în istorie. Ei trebuie încă treziți, pentru că somnul rațiunii naște monștri, vorba lui Francisco de Goya. Pocitaniile românofobe, ciudățeniile „națiunii civice” ca alternativă poporului român, hidoșeniile statalismului moldovenesc ca paravan pentru revanșa Kremlinului sunt din aceeași operă. Din visul urât al Maicii Rusia.
Dacă „națiunea civică” este constituită exclusiv din nostalgicii după imperiul rus, aceasta nu-i decât un coșmar pe care este silit să-l trăiască populația acestui stat. Deșteptați-vă! Sondajele de opinie, pe care le prezintă Igor Boțan, demonstrează fără putință de tăgadă că Republica Moldova sau revine la normalitate, sau cade din istorie. Cu alte cuvinte, ori se unește cu România, ori va fi realipită la Rusia.

About admin

Check Also

Când se vor întâlni politicile externe ale lui Igor Dodon și Maiei Sandu

Încercările de a evita confruntările geopolitice în Republica Moldova iau forme ciudate, grotești. Nu numai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *