fbpx
8.7 C
Ploiești
duminică, 20 septembrie, 2020
Acasă Tara de dincolo de tara Republica Moldova cu trei președinți: Vladimir, Igar și Vadim Nikalaevici

Republica Moldova cu trei președinți: Vladimir, Igar și Vadim Nikalaevici

După eșecul moțiunii de cenzură, președintele Dodon, satisfăcut până peste poate de succesul piruetei sale, și-a strămutat președinția la reședința de stat din Condrița, din care și-a făcut se pare ocina propriei familii. În inima Codrilor, la 35 km de centrul capitalei, mai departe de pandemie (despre care se pare că a uitat cu desăvârșire), de protestele veteranilor și flashmob-urile opoziției, îi este mai îndemână acum să „conducă” de acolo toate procesele din Republica Moldova. E și mai departe de ochii chișinăuienilor, și asta e tot un plus. Căci chiar dacă Chișinăul e „condus” și el de o altă slugă fidelă a președintelui, socialistul Ion Ceban, totuși capitala „chiftește” de intelectuali și oameni care gândesc liber. Iar cei care-i pot asigura mai multe voturi – nostalgicii perioadei sovietice – locuiesc preponderent la sate și în unele centre raionale. Anume acolo vizitele mai dese îi vor aduce, la sigur, plus de imagine. Și de voturi, bineînțeles. În fine, la Condrița se simte și mai în siguranță, de aici îi este mai lesne să-și promoveze scopul sacru: obținerea celui de-al doilea mandat.

Locu-i bun, ales de Ivan Bodiul, merită un monument pentru asta!
Iar până la lansarea oficială și legală a agitației electorale (căci formal, nici socialiștii, nici Dodon, încă nu au ieșit din electorale de cum a preluat PSRM-ul), liderul socialiștilor, care deține și postul de președinte al republicii, și-a pus gând să înceapă campania cu o amplă întâlnire cu presa. Într-o atmosferă „live și sinceră”, chiar dacă statul pe care îl conduce mai este în plină pandemie, pe care autoritățile preferă să o numească „stare de urgență în sănătate publică”. Ne-a convocat vineri, 24 iulie, la sfârșitul săptămânii în care chiar dânsul și spicherul Zinaida Greceanîi au pus, înainte de vreme, capac sesiunii parlamentare de primăvară-vară, pentru „discuții necesare la sfârșit de sezon politic”. Și pentru că „Mi-era dor de voi”, ne-a spus fals mieros, îndemnându-ne să ne facem mai aproape, că n-are „covid”. Nu l-au sinchisit nici chicotelile noastre la auzul acestora, nici asurzitoarele sirene de claxoane ale protestatarilor cu pancartele „Claxonează dacă ți-i greață de Dodon!”. Și nici chiar faptul că suntem mult peste 50 de persoane, cât e permis de lege pe timp de pandemie – pentru Dodon legea e lege doar cât semnează decretul de promulgare.
„A fost un sezon politic foarte dificil. Covid-ul, pe de o parte, pe de altă parte, criza politică pe care încearcă unii să o provoace. Eu credeam că anul trecut a fost greu, 2019, dar…”. Și trece din nou la baliverne cărora încearcă să le dea alură de glume. Una dintre colege din grupul restrâns al celor ce nu suntem din presa afiliată actualei guvernări îl întreabă de ce nu demisionează dacă a dat de greu. „Cu demisiile nu se va rezolva nimic, ele vor induce și mai mult haos. Peste tot avem antirecord. Al doilea val a venit imediat ce au fost scoase restricțiile și asta este peste tot. Măsurile și acțiunile care au fost luate până acum au fost la timp și bune. Vedem că economia, încet, se ridică”. Iar baliverne, iar în continuare limbaj suburban, plin de barbarisme: „krâșă (șobolan) geopolitică”, „conserve politice și oligarhice”, „namordnișe (botnițe) roșii”, „bulbuci în parlament”, „strașilkă” (sperietoare) etc. Că bine zic cei cu pancartele…
Dar de aici încolo Carmena Lupei, consultant principal din secția protocol și comunicare a președinției, decide cine să pună întrebări – una singură. Firește, presa lui Dodon are prioritate. Printre cei cu „Igar Nikalaevici” și un mușteriu mai vechi și des pe la Condrița, care-l confundă pe Dodon cu „Vladimir Nikalaevici” (Voronin – N.M.), răzbatem din nou cu o întrebare incomodă privind duelul, practic la un singur vot, dintre guvernare și opoziție. De astă dată președintele e concret și categoric – nu va admite un scenariu asemeni celui din 2009, când comuniștii au cedat puterea după evenimentele din aprilie. Acum forțele de ordine sunt bine pregătite. Da, s-a văzut la protestele veteranilor războiului de pe Nistru.
Al doilea tur de întrebări e permis la vreo cinci-șase reprezentanți media,
într-ales din afiliați, în drum spre beciuri. Cu aere de salvator al națiunii, Dodon declară că dacă va decide să concureze pentru al doilea mandat, scopul lui va fi soluționarea problemei transnistrene, și nu fotoliul de președinte sau șederea la vila de la Condrița. „Noi am făcut multe lucruri importante, chiar și faptul că ne-am descurcat cu Plahotniuc. Se putea de făcut multe, dacă nu era războiul cu Plahotniuc, timp de doi ani și jumătate. Dar la 24 august vă invit pe toți la conferința de presă unde voi da raportul de activitate”. Asta e, la 24 august, când președinția va sărbători 75 de ani de la „eliberarea Moldovei de fascism”, cu prezentarea în premieră a filmului documentar „Operațiunea Iași-Chișinău. Istoria Moldovei”, realizat sub egida președintelui, și cu concert grandios în Piața Marii Adunări Naționale.
Reședința de stat de la Condrița se întinde pe un teritoriu de 500 ha de pădure, îngrădit. E întreținută din bani publici – circa un milion de lei anual. Câțiva jurnaliști, cei puțini, refuzăm vizita la beciuri, nu ne este gust de „tușonka” și vinul președintelui. În loc de „La revedere”, președintele ne petrece cu aserțiunea: „Locu-i bun, ales de Ivan Bodiul, care merită un monument pentru asta!”
Turism electoral, ambalat în „reîntregirea teritorială a țării”
Igor Dodon se pare că a moștenit nu numai cel mai bun loc ales de Ivan Bodiu (prim-secretar al CC al Partidului Comunist din RSSM), ci și moravurile fostului „dictator regional tipic perioadei brejneviste”, ce s-a remarcat prin persecutarea conștiinței naționale românești, falsificarea adevărului științific despre limba română și istoria națională, opunând naționalismului moldovenesc politica de rusificare a basarabenilor. La nici o săptămână de la întâlnirea cu jurnaliștii, președintele Dodon a decis că reședința de la Condrița este locul cel mai potrivit pentru o întâlnire cu „președintele Transnistriei”, cum l-a numit pe liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski. De altfel, o acțiune numai bună pentru a consemna ziua Constituției Republicii Moldova. La a șaptea lor întâlnire, cei doi „prezidenți” (precum pretinde anticonstituțional Dodon) au discutat la „șezătoarea de la Condrița” subiecte privind activitatea băncilor din raioanele separatiste, care refuză înregistrarea și licențierea pentru activitățile lor, ca și toate celelalte entități bancare, libera circulație a elevilor și profesorilor din stânga Nistrului (un subiect cu barba sură deja), precum despre cele 37 de posturi ilegale de control instalate de separatiști în martie sub pretext de anti-pandemie. Subiecte, așa, de ochii publici. Căci la întrevederea tet-a-tet a celor doi, nimeni nu are nicio îndoială, s-a pus la cale, poate chiar în amănunte, „turismul electoral” pentru scrutinul prezidențial. Or, potrivit Biroului de Reintegrare, regiunea transnistreană numără circa 220 mii de alegători. O cifră colosală pentru un duel la limită, după cum se preconizează. Mă rog, toți 220 de votanți s-ar putea să nu fie recrutați, dar sunt suficiente și vreo 40-50 de mii voturi pentru Dodon care să facă diferența râvnită de acesta.
Că Chișinăul, din mâna interesată a lui Dodon, a făcut noi cedări Tiraspolului, nu încape nici o îndoială. O dovadă în plus este decizia Guvernului Chicu de a doua zi după întrevederea celor doi „prezidenți” privind amânarea controlului vamal deplin la punctul moldo-ucrainean. Controlul comun moldo-ucrainean la punctul Cuciurgan – Pervomaisk a fost instituit în 2017 și la 1 august curent faza „controlului relaxat” trebuia să înceteze și să demareze controlul deplin. Responsabilii de la Poliția de Frontieră ne-au declarat că instituția „demult este gata să treacă de la „faza relaxată” a controlului la cea deplină, însă decizia în cauză nu le aparține. Guvernul Chicu și-a asumat amânarea instituirii controlului deplin pe încă șase luni, invocând „situația epidemiologică” și alte motive de ordin tehnic, ca acela de „identificare a unor soluții viabile de înregistrare a instituțiilor din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice, precum și notificarea suplimentară a agenților economici din stânga Nistrului despre obligativitatea înregistrării până la 1 februarie 2021”. Îndoielnică sincronizare de motive între cele două maluri. Sau mai degrabă o cedare pentru care regimul de la Tiraspol se va angaja negreșit să-i asigure lui Dodon un număr cât mai mare de votați la scrutinul din noiembrie. Sau cel puțin să favorizeze acțiunile echipei sale în zona transnistreană.
Toate acestea ambalate în falsa declarație: „Cel mai important acum este să negociem cât mai calculat posibil și să asigurăm o relaxare cât mai substanțială a relațiilor dintre malurile Nistrului, pentru accelerarea proceselor de reîntregire teritorială a țării”. Iar expresia buclucașă „a șaptea întâlnire cu președintele Transnistriei, Vadim Nikalaevici Krasnoselski” președintele Dodon o consideră una „de un context protocolar„, ce nu se extinde „asupra stării politice de facto privind statutul regiunii transnistrene a Republicii Moldova”. Imaginile video au dispărut, însă, din știrea cu gafa comisă de șeful statului. Mai ales după protestele acelorași veterani ai războiului de pe Nistru: „Am trăit să o vedem și pe asta, trădare pe loc drept. Trădare deschisă pentru încă patru ani de putere, pentru încă patru ani de hoție și umilință”.
SPSRM versus PAS – cine pe cine?
Și cât liderul socialist este preocupat înainte de termen de la reședința din Condrița de apropiata electorală, la Chișinău deputații PSRM, că tot sunt în vacanță, au dat pinteni și ei unor acțiuni de contra-propagandă. Iar ținta este unul dintre foștii lor aliați – Partidul Acțiune și Solidaritate. Și primul care a dat tonul este cel mai bun arcaș la aruncat săgeți și cărat pumni adversarilor, Grigore Novac. Dânsul s-a apucat de puricat declarațiile de avere ale unor foști colegi de la PAS. Prima a luat-o la țintă pe deputata Veronica Roșca, cu o solicitare la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și la Procuratura Generală, prin care cere verificarea declarației de avere și interese ale deputatei acesteia. După care a prins a boxa, bărbătește, spre Dumitru Alaiba, pe același „ring”. Un exemplu molipsitor de urmat și de o altă colegă socialistă, Alla Darovannaia, care, în afară de cele două instituții de mai sus, a adresat o solicitare indigo și la a treia instanță – Inspectoratul Fiscal de Stat. Protagonista solicitării este de asemenea o deputată de la PAS, Doina Gherman.
Curios e că, cine ca cine, dar Grigore Novac ar fi ultimul demnitar, chiar „ultimul om din țara asta care să dea lecții de onestitate”, a replicat Veronica Roșca. Și are dreptate. Pe lângă scandaloasa căsătorie fictivă de acum câțiva ani cu scopul de a obține un lot pentru a-și construi casă în Stăuceni (localitate din municipiul Chișinău, la 11 km de centrul capitalei), de rând cu „cadouri” de zeci de mii de euro, chipurile la zile de naștere, și care trăiește din banii din „kulioace”, ANI a constatat la începutul lunii iunie și a sesizat Procuratura Generală că chiar deputatul PSRM Grigore Novac ar fi admis încălcarea regimului juridic al declarației averii și intereselor personale prin includerea de date incomplete și eronate, venituri mai mici, depuse în perioada 2015-2019.
Toți trei deputați de la PAS sunt conștienți că aceste acțiuni concertate fac parte dintr-o tentativă de răfuială politică mai degrabă cu partidul, decât cu persoanele respective. Or, în toate solicitările este nelipsit numele liderului PAS: „actuala deputată a Maiei Sandu”, „Un nou deputat curat-murdar al Maiei Sandu!”, „Alesul Maiei Sandu” etc. Întâmplător? Deloc! Atât Maia Sandu, cât și PAS, sunt în topul imediat după Dodon și PSRM în perspectiva prezidențialelor sau eventualelor anticipate. Și la mare distanță de celelalte 2-3 care abia trec pragul cu un procent sau cele prezente în actualul legislativ, cărora nu le ajung 3-5 zecimi de procente pentru a atinge pragul. Pe cine-i vor lua ANI și PG la pieptănat – pe cei de la PAS sau pe cei de la PSRM?
Sau poate chiar pe Igor Dodon?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Ideologia LGBT, un neo-bolşevism

Preşedintele polonez Andrzej Duda a atacat „ideologia „LGBT” pe care o consideră un „neo-bolşevism”, într-un miting electoral, în apropierea scrutinului prezidenţial din 28 iunie,...

Aviz de principiu pentru alimentarea cu gaze a Văii Teleajenului

Primarii de pe Valea Teleajenului s-au întâlnit, recent, spre a pune bazele proiectului de alimentare cu gaze a comunelor Starchiojd, Bătrâni, Posești, Drajna, Cerașu,...

Școala în Ploiești – Spicuiri (5)

În acest ultim articol pe care îl dedic istoricului școlii din Ploiești, doresc să precizez că am scris “sine ira et studio” , că...

Dosare penale pentru îngrășăminte chimice depozitate nelegal

Polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în județul Prahova pentru  verificarea legalității deținerii și utilizării produselor de protecție a...

Orfelinatul de la Vălenii de Munte se va desființa

Copiii vor fi plasați în case de tip familial ce vor fi construite la Drajna Consiliul Județean Prahova a aprobat proiectul privind „Restructurarea / închiderea...

Sportivele CSM Ploiești – fruntașe la prima ediție a Rhythmic Star

Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești a găzduit sâmbătă primul concurs post-pandemie la care sportivele secţiei de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au...