Noua echipă de conducere de la CSM Ploiești -director Mihaela Tudorie și managerul sportiv Iulian Stamate-au prezentat, săptămâna trecută, primele concluzii după analiza efectuată la club în intervalul de la preluarea funcțiilor. Alături le-a fost și primarul Mihai Polițeanu. Toți au identificat unele probleme pe care le-ar dori corectate, în beneficiul sportivilor:
-sumele direcționate spre secțiile sportive pentru copii sunt destul de mici.
De exemplu, dintr-un buget de 21.931.930 de lei, tinerii sportivi au beneficiat de 3.956.890 de lei. Adică, pentru performanța sportivă, pentru prestigiul clubului, este bine să existe secții de seniori, dar ideea este de stabilizare a clubului în următorii doi ani și direcționarea unor sume mai mari către copii;
-jumătate din bugetul CSM a fost cheltuit pentru bazele sportive (12,35 milioane), din care numai vreo 4,2 milioane pentru întreținere: „Avem o problemă reală în CSM cu faptul că adesea banii din activitatea sportivă au fost redirecționați către bazele sportive. Vom încerca să oprim acest lucru prin bugetare separată, pentru că tot timpul bazele au avut prioritate și au existat momente în care copiii nu au mers la competiții deoarece s-au plătit utilitățile pentru baze. Clubul are datorii și nu prezintă credibilitate; noi vom arăta deschidere și vom începe discuții pentru parteneriate cu alte entități sportive, cum la unele secții deja există. Vom crea proiecte sustenabile pentru a atrage sponsorizări (…) secția de baschet este singura care la 1 leu de subvenție aduce 1 leu din privat, deci se finanțează în proporţie de 50%.”;
-la nivelul clubului sportiv s-au cheltuit 5,47 milioane de lei pentru salariile pe contractele de activitate sportivă și încă 8,136 milioane lei pentru cele pe contracte individuale de muncă. La această cheltuială ar fi de așteptat mai multă vizibilitate prin performanțe sportive…
Primarul Mihai Polițeanu a anunțat că sunt mai multe persoane care nu vor mai face parte din echipa CSM: „Domnul Răchită nu va mai avea un viitor la acest club, nu i se va prelungi contractul, doamna Lia Ilie nu mai intră în vederile noii conduceri.” El a mai dat un exemplu, anume că sunt angajate 7 persoane pe post de casier, în condițiile în care la meciurile CSM nu se vând bilete…
Articol de Elena Șerban