fbpx
7.8 C
Ploiești
vineri, 4 decembrie, 2020
Acasă Actualitate Reguli generale de organizare a transportului public de persoane

Reguli generale de organizare a transportului public de persoane

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a imaginat un plan de măsuri pentru efectuarea transportului public de persoane după data de 15 mai, cand va fi ridicată starea de urgență și instituită starea de alertă. Iată ce trebuie să facă operatorii și călătorii:

-Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul;
-Numărul de pasageri va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului, cu respectarea distanței de minim un metru între călători, inclusiv la îmbarcare și debarcare;
-Angajații vor fi instruiți să rămână acasă dacă au fost expuși direct la virus și/sau prezintă simptome (febră, dificultăți de respirație, tuse uscată). Se va efectua triajul zilnic al angajaților menținând distanțarea de 1 metru, prin interviu și termometrizare înainte de intrarea in tură;
-Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior) și se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în mișcare;
-Se va efectua obligatoriu, prin spălare și ștergere cu substanțe, curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curățenia și dezinfecția vehiculului la începutul și la finalul cursei;

-Se vor comunica permanent informații cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID –19 prin
stațiile de difuzare, acolo unde acestea există;

-Conducătorii vehiculelor au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasageri, controlori etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Iulian Dumitrescu, ales vicepreședinte al CpDR Sud-Muntenia

După alegerile locale din 27 septembrie a fost nevoie și de schimbarea structurilor de conducere ale ADR Sud Muntenia. Recent a avut loc ședința...

ACȚIUNI PENTRU VERIFICAREA MĂSURILOR DE LIMITARE A COVID-19

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, o acțiune în Ploiești, Păulești și Bușteni. În timpul controlului au fost legitimate...

Tiraspolul, între scrutine neconstituționale și baionetele soldatului rus

Duminică, 29 noiembrie curent, regimul de la Tiraspol a desfășurat așa-zisa Ziua unică a votării. Transnistrenii au fost chemați la urnele de vot pentru...

Prahova, primul loc la atragerea fondurilor europene prin POR 2014-2020

Suntem în ultima lună a exercițiului financiar european 2014-2020. Unul din instrumentele financiare importante se constituie în Programul Operațional Regional, derulat în România prin...

USR-PLUS acuză jaful de la CSM Ploiești

La ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, parteneriatul dintre PNL și USR-PLUS a suferit o mică lovitură în sensul în care consilierii conduși de...

Să scăpăm oare de deșeuri?

Dacă va fi aplicată ad-literam, mă rog, dacă va avea cine să o aplice, cu toate elementele de coerciție, Hotărârea de Guvern propusă de...