fbpx
23.5 C
Ploiești
duminică, 20 septembrie, 2020
Acasă Tara de dincolo de tara Regimul din Belarus în ajun de schimbare sau de noi represiuni?

Regimul din Belarus în ajun de schimbare sau de noi represiuni?

A doua săptămână la Minsk și în alte orașe din Belarus nu contenesc manifestațiile de protest contra lui Alexandr Lukașenko, declarat de CEC învingător în alegerile din 9 august curent și învinuit de opoziție și protestatari de fraudarea scrutinului. După aproape o săptămână de neglijare și represiuni crude și degradante însuși Batjka (Tătucul) a dat primele semne de oarecare îngăduință, ordonând eliberarea a câteva sute de protestatari arestați, preponderent femei (alte mii de protestatari mai rămân în arest!), improvizând primele „dialoguri” cu poporul. Să fie o perspectivă de împăcare a taberelor adverse sau o scurtă acalmie înainte de un nou val de furtună, și mai violent?

Belarus: cruzimea represiunilor amplifică revolta


În seara zilei de vineri, 14 august, în centrul capitalei belaruse, în fața Casei Guvernului din Piața Independenței, a avut loc o nouă manifestație a zeci de mii de contestatari ai victoriei lui Alexandr Lukașenko. De astă dată în fruntea coloanei demonstranților se aflau muncitorii de la Uzina de tractoare din Minsk, manifestanții revendicând negocieri cu premierul belarus Roman Golovcenko. De fapt, chiar din debutul săptămânii de după alegeri protestele nu au contenit, ele fiind persecutate cu o brutalitate fără seamăn celor din anii anteriori. Dar brutalitatea cu care regimul Lukașenko a încercat să înăbușe orice tentativă de revoltă pare să fi înlocuit frica cu revolta, numărul celor care ies în stradă fiind tot mai mare și mai mare. Către finele săptămânii de după scrutin, rând pe rând, cu proteste sau greve, protestatarilor li s-au alăturat mii de angajați ai celor mai importante fabrici și uzine de stat din Belarus – BelAZ (uzina de camioane și tehnică de mare tonaj), MAZ (uzina de automobile/autobuze), uzina electro-tehnică, cea de prelucrare a petrolului „Naftan”, întreprinderea petro-chimică „Polimir”, Companiile de stat „Grodno Zhilstroy” (construcţii) și „Grodno Azot” (produse chimice). Lukașenko a calificat grevele muncitorilor drept „un cuțit în spatele” puterii. „Greviștii nu își au locul la aceste întreprinderi, acolo e un exces de oameni”, consideră dânsul, dând de înțeles că managerii au mână liberă la eliberări din serviciu pe orice motiv mai puțin întemeiat, dar de fapt de nesupunere politică. De greve se pregătesc lucrătorii multor companii IT și imobiliare, chiar și angajații metroului din Minsk. Mulți jurnaliști din presa de stat demisionează în serie. Atât protestatarii, cât și greviștii au aceleași revendicări: renumărarea voturilor sau alegeri anticipate libere și corecte, eliberarea tuturor protestatarilor arestați și retragerea structurilor de forță de pe străzile orașelor. În doar patru zile de proteste au fost arestați și aruncați în detenție peste 6.700 de persoane, multe chiar neimplicate în proteste. Până și medicii au ieșit în stradă, cerând oprirea violențelor.
Protestul de vineri s-a lăsat totuși cu primele surprize – militarii ieșiți din clădirea Guvernului în fața protestatarilor au lăsat jos scuturile în semn de pace mai degrabă decât de solidaritate. Surprinsă, mulțimea a început a scanda: „Armata e cu noi!”
Cea mai mare manifestație anti-regim în Belarus
În după-amiaza de duminică, 16 august, la Minsk și în alte orașe, a avut loc „Marșul Național al Libertății”, cea mai mare manifestație anti-regim din istoria post-sovietică a Republicii Belarus. Numai în capitală marșul a atras circa 200.000 de persoane, care, într-o atmosferă de sărbătoare, purtând drapele alb-roşii, folosite în Belarus după destrămarea URSS în 1991, înainte ca Lukașenko să restabilească în țară formula sovietică de guvernare. Manifestanții au umplut centrul capitalei, scandând „Demisia!”, dar și „Trăiască Belarus!”, „Nu vom uita sau ierta!”.
Președintele Lukașenko a opus manifestației organizate de opoziție un contra-miting, la care șefi ai întreprinderilor de stat au adus câteva zeci de mii de angajați sub amenințare că vor fi demiși. În fața „suporterilor” săi ce scandau „Suntem cu batika (tătuca)!” (în vreme ce grupuri de protestatari se adunau la Marșul Libertății, scandând la rândul lor pe străzile capitalei „Pleacă!”), președintele s-a dedat unor manipulări de general sovietic – chipurile tancuri și avioane ale NATO sunt desfășurate la 15 minute de granițele republicii și că „statele vecine îi ordonă să organizeze alegeri noi”. Și că, într-o convorbire telefonică cu președintele Putin, acesta i-ar fi promis că e gata să-i acorde sprijin militar în conformitate cu acordul de apărare colectivă. Pe tot parcursul ambelor manifestații pe străzile capitalei părea să nu fie poliție. Surpriza însă a venit după demonstrație, protestatarii fiind pescuiți în timp ce plecau spre casă. Erau săltați, de indivizi în civil, haotic din centrul orașului, pe la periferii și chiar din curțile caselor, băgați cu forța în dube militare și microbuze fără plăcuțe de înmatriculare și duși spre destinații necunoscute.
Luni, 17 august, o nouă surpriză – guvernul de la Minsk a demisionat, chipurile sub presiunea protestelor. Dar o știre oficială conform căreia președintele are gata lista noului guvern demolează clar supoziția, anterior Lukașenko declarând că după alegeri componența acestuia va rămâne neschimbată. Mai mult, în aceeași zi Lukașenko a aterizat cu elicopterul (?!) la Uzina de tractoare din Minsk și a declarat în fața muncitorilor greviști că nu va accepta niciodată să facă ceva sub presiune. „Vorbiți de alegeri incorecte și vreți alegeri corecte?” – „Da!” – „Vă răspund la întrebare. Am organizat deja alegeri. Până nu voi fi omorât, nu vor fi alte alegeri”.
Între timp, valul grevelor se rostogolește în toată țara și cuprinde tot mai multe întreprinderi, inclusiv giganți ai economiei belaruse. Într-un anunț neașteptat, ambasadorul belarus la Bratislava, Ihar Leșcenia, și-a declarat într-un mesaj video solidaritatea cu protestatarii. La grevă au ieșit și circa 60 de jurnaliști ai Companiei de stat TV, afișând aceleași revendicări, dar și demisia șefei CEC, precum și eliminarea cenzurii în mass media: „Eu/noi suntem pentru știri oneste!”.
Un nou maidan ucrainean sau un 7 aprilie de la Chișinău?
Acuzațiile că Occidentul ar sta în spatele protestelor și presupusele promisiuni ale lui Putin că ar oferi asistență militară în caz de necesitate au stârnit reacții contradictorii printre experți. Chiar dacă Uniunea Europeană a dat undă verde sancționării unor vinovați de represiuni, iar Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a cerut autorităților din Belarus să înceteze reprimarea protestelor, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, consideră că nici belorușii, nici marile puteri nu sunt pregătite pentru o schimbare de regim la Minsk. Pentru că nu e clar ce se va întâmpla după schimbarea de regim: cine vine acolo? Opoziția este, în opinia expertului român, o improvizație la nivel de lideri, în plus, la moment a părăsit țara. S-ar putea constitui o putere în exil, recunoscută de Occident, dar tot Occidentul va trebui să construiască un regim care să fie pregătit să preia puterea atunci când condițiile vor fi întrunite. Ori acest scenariu este mai degrabă o aspirație. Pe de altă parte, deși Putin pare să se fi împăcat cu Lukașenko, Moscovei îi va fi foarte complicat să susțină o schimbare de regim, pentru că nici ea nu știe cine vine. Putin are garanția că Lukașenko este un jucător între Est și Vest, dar care nu merge până la capăt, însă dacă pleacă, în locul lui ar putea să vină un lider al opoziției și printr-o revoluție oranj să fie instalat la putere un prooccidental nu doar în vorbe, ci și fapte. Moscovei îi convine ca Belarus să rămână o zonă de condominium între Est și Vest. O tentativă de ajutor militar al Rusiei ar fi calificată ca invazie, cum susține Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei, iar Putin ar risca mult să piardă sprijinul popular. Mai ales că se află într-o îndelungată confruntare cu regiunea Habarovsk.
Vor ajunge belarușii să repete maidanul ucrainean , iar Lukașenko soarta lui Ianukovici? E încă riscantă orice premoniție, chiar dacă Lukașenko pare să trădeze primele semne de cedare. După ce lidera opoziției Svetlana Tihanovskaia a anunțat neașteptat că este pregătită să-și asume responsabilitatea și să acționeze ca „lider național, astfel încât țara să se liniștească, să intre
într-un ritm normal, să eliberăm toți prizonierii politici și să pregătim cât mai curând cadrul legislativ și condițiile pentru organizarea de noi alegeri prezidențiale”, acesta, mai degrabă într-o tentativă de a calma protestele și grevele în creștere, a anunțat că ar fi dispus să renunțe la putere, dar numai după un referendum cu modificări în constituție propuse de el.
Scenariu de urmat sau lecții de învățat?
La Chișinău, politicienii și activiștii pentru drepturile omului încearcă să compare protestele din Belarus și represiunile violente ale forțelor de ordine cu revoluția Twiter din aprilie 2009 contra lui Voronin. Tentative pe departe incomparabile, deși în ambele situații forțele de ordine au intervenit violent și disproporționat împotriva protestatarilor pașnici, recurgând la tortură, represiuni și detenții arbitrare. Voronin a cedat benevol puterea, Lukașenko incredibil să o facă. Și „coridorul morții” de la Chișinău poate fi cu greu comparat cu tratamentul inuman și degradant din închisoarea Okrestina din Minsk. Cruzimea cu care deținuții au fost dezbrăcați, bătuți și amenințați cu violul în timpul detenției, în special femeile, depășește prin bestialitate tratamentul degradant de la Chișinău în zilele de după 7 aprilie 2009. În fine, doi morți și 76 de persoane date dispărute; despre mulți dispăruți se știe câte zile de detenție au primit, însă nu se știe în ce penitenciar sunt plasați, iar despre unii dispăruți nu se știe absolut nimic.
O similitudine constatăm între cazul Gațcan și Tihanovskaia. Contracandidata lui Lukașenko, apare a doua zi într-un video, în care își declară mea culpa de o manieră similară celei lui Gațcan – declară că a fost nevoită să ia decizia de a părăsi țara în mod independent, nefiind influențată de nimeni, iar în al doilea se adresează protestatarilor, citind de pe foaie și îndemnându-i să înceteze manifestațiile: „Nu vreau sânge și violență”. La nici două zile Lidia Ermoșina, președinta CEC, va recunoaște că Svetlana Tihanovskaya a fost filmată în biroul său, de doi ofițeri ai KGB, care, bineînțeles, nu s-au sinchisit să o amenințe cu soarta soțului arestat și a copiilor. Decât că, spre deosebire de Gațcan, la numai alte două zile a revenit cu mesaj de încurajare a protestelor și asumarea de a fi „lider național”.
Dar referindu-ne la atitudinea Chișinăului față de situația din Belarus, nu putem trece cu vederea situația penibilă în care s-a pomenit Igor Dodon. Deși s-a grăbit să fie primul care îl felicită pe Alexandr Lukașenko cu victoria în alegeri, felicitarea sa n-a fost luată în serios de instituția prezidențială de la Minsk și nu a fost postată pe site-ul administrației prezidențiale. Iar către sfârșitul săptămânii MAEIE de la Chișinău anunța că urmărește cu atenție și preocupare evoluția situației postelectorale din Belarus, fiind îngrijorat în particular de violențele înregistrate în această țară. Și reiterează „importanța respectării drepturilor omului și a normelor democratice”, exprimă „ întreaga solidaritate cu poporul belarus”. Până la urmă cui să dea crezare cei din administrația președintelui Lukașenko – lui Dodon sau externelor de la Chișinău?
În toamnă vine și la Chișinău următorul scrutin prezidențial, în care Igor Dodon va încerca să repete „victoria” lui Lukașenko. Cu ce va manipula când a ajuns în dizgrația Kremlinului și nu are caracterul lui Lukașenko? Dodon e un încovoiat, gata să sărute nu numai pantofii oricui, dar și ceea ce nu e de sărutat. Povestea cu 300 de sirieni, pusă în cârcă Maiei Sandu în 2016 nu mai merge. Câțiva primari din zona Transnistriei au declarat că refuză să deschidă secții de votare, împiedicând astfel visul lui Dodon de a cumpăra voturi de pe malul stâng al Nistrului. La ziua de azi Dodon practic nu mai are parteneri, cu excepția zdrențelor din PDM, împotriva lui nu e numai dreapta, ci și stânga. Așa că visul lui Dodon pare să fie împovărat de nori negri.
Dar ce va fi cu dreapta în alegeri, ce vor învăța proeuropenii și unioniștii de la Chișinău din lecția belarusă, lecția Tikhanouskaya? Ofensiva pornită de Pro Moldova va continua până la capăt? Turul întâi: cu cine în față? Dar turul doi? Mișcarea Unionistă? Una sau mai multe?
Sunt întrebări încă fără răspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Crucea Caraiman, luminată la 92 de ani de la inaugurare

Luni seară, în chiar Ziua Înălțării Sfintei Cruci, Monumentul Eroilor de pe Caraiman, aflat în proces de restaurare, a fost iluminat cu prilejul împlinirii...

5 pasaje pietonale și 4 rutiere între Comarnic și Predeal

Chiar și autoritățile de transport din România și-au dat seama, în sfârșit, că autostrada Comarnic-Brașov nu va fi gata prea curând. Curând însemnând următorii...

Ideologia LGBT, un neo-bolşevism

Preşedintele polonez Andrzej Duda a atacat „ideologia „LGBT” pe care o consideră un „neo-bolşevism”, într-un miting electoral, în apropierea scrutinului prezidenţial din 28 iunie,...

Aviz de principiu pentru alimentarea cu gaze a Văii Teleajenului

Primarii de pe Valea Teleajenului s-au întâlnit, recent, spre a pune bazele proiectului de alimentare cu gaze a comunelor Starchiojd, Bătrâni, Posești, Drajna, Cerașu,...

Școala în Ploiești – Spicuiri (5)

În acest ultim articol pe care îl dedic istoricului școlii din Ploiești, doresc să precizez că am scris “sine ira et studio” , că...

Dosare penale pentru îngrășăminte chimice depozitate nelegal

Polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în județul Prahova pentru  verificarea legalității deținerii și utilizării produselor de protecție a...