joi , 5 decembrie 2019
Home / Actualitate / Razie pe străzile din Ploiești

Razie pe străzile din Ploiești

Polițiști ai Secției nr. 2 Ploiești au organizat și executat o acțiune pe linie rutieră și de ordine publică. Oamenii legii au controlat 13 autovehicule, au legitimat 30 de persoane și au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.355 lei. Tot cu această ocazie, în jurul orei 22.30, în timp ce acționa pe strada Clemenței, la parterul unui bloc, o patrulă de siguranţă publică din cadrul secției a depistat o fată care nu-şi justifica prezenţa în zonă. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că era vorba de o minoră în vârstă de 13 ani, care, cu puțin timp înainte, fusese dată în atenţie de dispeceratul secției ca urmare a sesizării părinţilor ei privind părăsirea adresei de domiciliu fără știrea lor, a precizat IPJ Prahova.

Check Also

Dezastru total la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești

Luni, o echipă a Ministerului Tineretului și Sportului a verificat condițiile în care se antrenează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *