sâmbătă , 4 aprilie 2020
Home / Actualitate / Razie pe șoselele din Prahova

Razie pe șoselele din Prahova

Sute de autoturisme au fost verificate de polițiștii prahoveni, în timpul unei acțiuni care a avut drept scop combaterea cauzelor generatoare de accidente. Astfel, pe durata acțiunii, care s-a desfășurat pe raza localităților Balta Doamnei, Dragănești, Puchenii Mari și Gorgota, polițiștii au verificat 218 autovehicule și au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 16 pentru nepurtarea centurii și 19 pentru alte abateri. Totodată, au fost sancționați 5 bicicliști, dintre aceștia unul având rezultat pozitiv la testarea cu aparatul etilotest. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 24.490 lei. Polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe de înmatriculare și un permis de conducere, iar în timpul acțiunii a fost întocmit și un dosar penal unui conducător auto care a fost depistat la volan având o concentrație care depășea 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acțiunea a fost organizată de Serviciul Rutier, iar în stradă s-au aflat polițiștii din cadrul B.D.N.E., ai Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari, ai Poliției Orașului Plopeni și ai Poliției Orașului Boldești-Scăeni.

Distribuie:

Check Also

Primăriile, obligate să dezinfecteze blocurile

Primăriile din toată țara au obligația ca, începând cu 31 martie, să asigure toate resursele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *